O zi mai are de trăit în linişte şi pace iarba de la Wimbledon. Din 27 iunie şi până în 10 iulie, când se sună stingerea şi la Euro 2016, iarba londoneză va suferi din plin. Dar nouă, iubitorilor de tenis nici că ne va păsa. Vom suferi, la rândul nostru, pentru debutul celor 5 românce aflate pe tabloul principal.
Vom suferi este un fel de a zice. Vom spune că, mai degrabă, vom fi alături de cu toată inima. Şi chiar e nevoie să le fim alături, să le ţinem pumnii, întrucât tragerea la sorţi nu le-a fost prea favorabilă.
Nici uşor, dar nici prea dificil va fi meciul Simonei Halep cu slovena Anna Schmiedlova (locul 40 WTA), câştigătoarea din acest an a turneului de la Bucureşti, când a învins-o pe Sara Errani.
În caz de victorie, Simona o va întâlni în turul doi pe învingătoarea din meciul Anastasia Sevastova (67) – Francesca Schiavone (111).
Posibile adversare în turul 3 pot fi Kiki Bartens, iar în optimi ar putea-o întâlni pe Madison Key. În sferturi ar da cu ochii de Angelique Kerber, pentru ca în semifinală să joace din nou cu Garbine Muguruza , Dacă nu va fi Garbine, s-ar putea să o aibă ca adversară pe Irina Begu, româncele aflându-se pe aceeaşi parte a tabloului. Ar fi cu totl şi cu totul extraordinar ca Simona şi Irina să acceaadă până în semifinală.
În ceea ce o priveşte – în pofida unor rezultate nesatisfăcătoare din turneele pregătitoare (Birmingham şi Eastbourne) – Irina Begu îşi poate regăsi concentrarea şi ambiţia, inclusiv puterea de luptă, pentru a o depăşi în primul tur pe Carina Withoeft (109), cu atât mai mult cu cât a învins-o de două ori până acum. În turul doi Irina trebuie să treacă de Madison Brangle (62) sau japoneza Kurumi Nara (94).
Meci foarte greu are Patricia Ţig, sorţii rezervându-i o adversară, nimeni alta decvât italianca Sara Errani (22). Un meci şi mai dificil are de susţinut Sorana Cârstea care o va înâlni pe Petra Kvitova, dublă câştigătoare la Wimbledon, în 2010 şi 2013.
Singura care încă nu şi-a aflat adversara este Monica Niculescu, aceasta urmând să vină din calificări. In final, o veste de ultimă ora, o veste nu doar bună, ci foarte, foarte bună: Marius Copil (locul 174 ATP) a trecut şi de ultimul hop al calificărilor şi a urcat, în premieră pentru el, pe tabloul prncipal. Arădeanul l-a învins fără drept de apel pe italianul Thomas Fabbiano ( 114) în trei seturi, 7-5, 7-5, 6-4. De precizat că în primul set italianul a condus cu 4-2, dar Marius a reuşi două break-uri şi şi-a adjudecat prima manşă. „Sunt atât de fericit, a declarat Marius imediat după meci, încât nu ştiu cum să descriu ceea ce simt”. Noi ştim ce simţim. Mândrie. Sună cam prea patriotic, dar asta e, pentru că asta suntem.