Update: Wiz Khalifa a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru deţinere fără drept de droguri de risc.
Rapperul american este cercetat în stare de libertate.
„La data de 14.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat (cetăţean SUA), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc. S-a reţinut faptul că acesta, pe parcursul unui recital susţinut în cadrul unui festival de muzică ce se desfăşoară în staţiunea Costineşti, judeţul Constanţa, a deţinut peste 18 grame canabis (drog de risc) şi a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis sub forma unei ţigări artizanale. Activităţile judiciare sunt realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa”, a anunţat duminică DIIICOT.
Rapperul american Wiz Khalifa, una dintre cele mai așteptate vedete ale concertului ”Beach, Please!, de la Costinești, a fost ridicat de polițiști după ce a fumat marijuana pe scenă.
În ciuda acestui incident, concertul artistului a fost un adevărat succes, atrăgând zeci de mii de fani care au cântat și au dansat pe ritmurile pieselor sale celebre.
După terminarea concertului, Wiz Khalifa a fost condus la secția de poliție pentru a da explicații, deși părea să considere acest comportament ca fiind unul normal, în ciuda legislației stricte din România privind consumul de droguri.
Wiz Khalifa a publicat pe Instagram o imagine din culisele spectacolului, în care, pe lângă mâncare și băuturi, apăreau și două țigări cu marijuana.
Festivalul „Beach, Please!” promovează o campanie antidrog, încercând să combată consumul de substanțe ilegale.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Alo,AUTORITATEA STATULUI ! Il caut si eu pe un pitiponc numit Selly,care cica ar fi organizat o destrabalare,pardon,un festival – BITCH PLEASE ! – (n-am gresit termenul) satanist-ocidental in TINUTUL NIMANUI,cu audienta mare,ca urmare a efectului de turma proasta.Hai.Voi va destrabalati,pardon,distrati,iar CINEVA va priveste si va noteaza faptele.Vi le va spune cand veti pleca intr-un cearsaf sau o patura,FARA sa luati ceva cu voi.De pe lumea asta.