Xi-Trump: Un summit modest și două realități politice

Summitul SUA-China s-a încheiat, președintele Donald Trump este în drum America și le prezintă reporterilor propria versiune despre întâlnirea cu omologul Xi Jinping. Summitul istoric a fost un pom lăudat. Donald Trump se întoarce în SUA cu mâna mult mai goală decât se aștepta echipa sa, iar președintele Xi rămâne cu comentariile deloc liniștitoare ale lui Trump despre strâmtoarea Hormuz. Nici liderul chinez nu a rămas dator – a lansat un avertisment deloc voalat referitor la continuarea rivalității sino-americane în Taiwan.

Promisiuni economice mari, cifre modeste pentru Trump

Piețele reflectă rezultatul modest al summitului. Președintele Trump vorbește despre un angajament (neconfirmat) al Chinei de a cumpăra 200 de avioane Boeing 737 Max, cu posibilitatea de a ajunge la 750 de aparate. 200 de asemenea avioane înseamnă cel mult 30 de miliarde de dolari, fără niciun discount. Se adaugă soia ”de miliarde de dolari”, după cum a spus Trump. Plus o promisiune vagă a președintelui Xi că ”economia chineza se va deschide”.

Piețele reacționează negativ după întâlnirea Trump-Xi

Piețele din China au căzut după summit. Indexul bursei din Shanghai a scăzut cu peste 1%. În Hong Kong a scăzut cu 1,6%. În SUA, Boeing nu s-a simțit mai bine. Iar Reuters vorbește și despre un semnal ostil al Chinei – chiar în timpul summitului, autoritățile vamale chineze au reînnoit (ca semn de bunăvoință), dar câteva ore mai tarziu au anulat licențele de export pentru sute de procesatori de carne de vită din SUA.

Rațiunile de securitate nu ar permite SUA să accepte investiții gigantice din partea Chinei în economia americană, însă acordurile cu care vine Trump din China sunt extrem de palide față de investițiile în SUA de peste 500 de miliarde de dolari la care s-au angajat SUA și UE pe termen scurt si mediu. Și față de miile de miliarde de dolari la care s-au angahat partenerii SUA din Golf, doar pentru a se vedea expuși ulterior la atacurile iraniene provocate de aventura militară israeliano-americana.

Avertismente explicite din partea Chinei

”Pot oare China si SUA să ocolească așa-zisa capcană a lui Tucidide și să creeze o nouă paradigmă pentru relațiile dintre marile puteri?”, a întrebat Xi Jinping în cursul întâlnirii de pe 14 mai cu Donald Trunmp. Xi spune că ascensiunea unei mari puteri creează temeri atât de mari pentru puterile rivale, încât războiul devine inevitabil. ”Chestiunea Taiwanului este cel mai important aspect al relațiilor China-SUA. Dacă nu este gestionat bine, cele două țări s-ar putea ciocni sau ar putea ajunge chiar la conflict, ducând întreaga relație într-o situație periculoasă”, a avertizat Xi Jinping. Este un avertisment cât se poate de limpede. Din relatările presei chineze, se pare că China joacă rolul Spartei victorioase în cele din urmă, iar SUA rolul vechii Atene. Presa anglo-saxonă vede lucrurile în oglindă.

Iran: declarații divergente între Casa Albă și Beijing

Însă președintele Chinei a obținut la fel de puțin în ce privește Taiwanul cât a primit Donald Trump în plan economic. China revendică suveranitatea asupra Taiwanului (Republica China) și viceversa. Promisiunea lui Xi este reîntregirea Chinei. Legitimitatea sa în fruntea țării (acum fără o limită a mandatului) a depinde și de acest lucru. Secretarul de Stat al SUA a declarat că poziția SUA față de Taiwan nu s-a schimbat: SUA nu susțin independența Taiwanului și acceptă tacit politica ”o singură China”. Însă nimic mai mult. ”Așa a fost timp de mai multe administrații și rămâne și acum”, a spus Marco Rubio, potrivit The Guardian. Singurul comentariu al lui Trump, alături de omologul chinez, întrebat despre Taiwan a fost: ”China este frumoasă”. ”Nu încercăm să avem războaie”.

Donald Trump a fost mai ofensiv în ce privește situația din Iran. Chiar între întâlnirile pe care le-a avut cu Xi, a amenințat cu noi atacuri asupra Iranului. A insistat că SUA nu depind de energia din Golf. De partea cealaltă, China nu a semnalat că va face ceea ce administrația SUA își dorește – presiuni asupra Iranului pentru ajungerea la un acord. Xi Jinping a confirmat că Beijingul nu-și dorește un Iran înarmat nuclear. Dar în ce privește actualul conflict, a cerut doar revenirea la diplomație, armistițiu și negocieri cu buna credință.

O singură întâlnire Xi-Trump , două realități politice

Casa Albă a anunță că Statele Unite și China sunt ”aliniate în ceea ce privește necesitatea redeschiderii Strâmtorii Ormuz și menținerii acesteia fără taxe iraniene”, scrie The New York Times. Într-un interviu acordat Fox News, Donald Trump spune că ”Xi Jinping, s-a oferit să ajute la asigurarea navigației prin Strâmtoarea Ormuz”. ”Președintele Xi ar dori să vadă un acord concretizat. Și-ar dori ca un acord să fie încheiat. Și a făcut într-adevăr o ofertă. A spus: «Dacă pot fi de vreun ajutor, voi fi încântat să contribui»”, a declarat Trump.

Însă la Beijing, interpretarea este alta. Comunicatul guvernului chinez despre reuniune nu menționează în mod direct problema iraniană. Acesta se limitează să noteze, în termeni vagi, că cei doi președinți ”au făcut schimb de opinii privind marile chestiuni internaționale și regionale, precum situația din Orientul Mijlociu, criza ucraineană și peninsula coreeană”, potrivit China Daily.

Diferențele în comunicare sunt majore. Este ca și cum, pentru cele două guverne, au fost două summituri diferite. ”Washingtonul se concentrează pe comerț, fentanil și Iran, în timp ce Beijingul pune accent pe Taiwan, stabilizarea relațiilor bilaterale și complimentele adresate de Donald Trump președintelui Xi Jinping”, scrie South China Morning Post, din Hong Kong. ”O singură întâlnire și două versiuni ale succesului”, scrie în ecou The Straits Times, din Singapore. ”Beijingul evidențiază stabilitatea strategică a relațiilor sale, în timp ce Washingtonul a subliniat câștiguri economice concrete, precum și o aparentă aliniere în privința dosarului iranian”.

Taiwanul, subiect absent vs. subiect central

În ce privește chestiunea Taiwanului, rolurile se inversează. SUA trec sub tăcere cele discutate la summit (așa cum face China în privința Iranului), iar China este vocală. Oficialii și politicienii americani se temeau că Donald Trump va ceda presiunilor lui Xi Jinping și se va îndepărta de politica sa privind Taiwanul. Dar, potrivit rezumatului Casei Albe ”se pare că acest lucru nu s-a întâmplat”, scrie Straits Times.

Prelungirea armistițiului economic, nu resetare strategică

S-a încheiat un summit care a ascuns tensiunile sub covorul roșu, în spatele copiilor fluturând stegulețe și a al gesturilor amicale. Rămân restricțiile tehnologice americane pentru a frâna dezvoltarea Chinei în acest domeniu. Rămâne și capacitatea Chinei de a reduce oricând exporturile de minerale rare de care are nevoie industria din Vest. Rezultatele a doua zile de summit nu depășesc o reconfirmare a armistițiului economic la care Trump și Xi au ajuns în vara anului trecut. A fost în Coreea de Sud, într-o întâlnire de o oră și jumătate, în aeroportul din Busan.

Summitul din acest trebuia sa aiba loc la finalul lunii martie. Războiul inițiat de SUA și Israel cu Iranul s-a dovedit însă mai mult decât o excursie militară în Golf. Împreună cu războiul comercial început cu China, acest conflict din Golf a slăbit poziția de negociere a SUA. Chiar în timpul summitului, Iranul a permis trecerea prin Strâmtoare, fără vreo taxa, a 30 de petroliere. Beijingul a confirmat că este vorba și despre nave chinezești cu petrol.

Un avertisment pentru Europa

Cât privește Europa, profesorul chinez Jiang Feng, de la Universitatea pentru Studii Internaționale  din Shanghai, spune, pentru Berliner Zeitung, că mesajul summitului de la Beijing este clar. Lumea devine multipolară, iar UE nu mai poate conta automat pe protecția și prioritățile SUA. Washingtonul își mută atenția strategică spre Asia și spre competiția directă cu China. Europa riscă să rămână fără o strategie proprie. Europa a greșit aliniindu-se prea mult politicii americane față de China și trebuie acum să accepte consecințele economice și strategice ale acestei dependențe. Jiang Feng avertizează că UE riscă să piardă influență globală dacă nu dezvoltă rapid o politică externă și industrială mai autonomă.