Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice va fi lansat

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis lansarea Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice în formatul similar cu programul care a funcţionat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025

De Ana Dima - Colaborator
Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice va fi lansat

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis lansarea Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice în formatul similar cu programul care a funcţionat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025

Ministerul Mediului a anunțat luni că va lansa Programul Rabla Auto 2026 în condiţii similare cu cele din sesiunea din 2025 destinată persoanelor fizice. Bugetul este de 300 de milioane de lei.

Criteriul legat de fabricarea în UE a maşinilor eligibile a fost amânat, întrucât ar putea întârzia lansarea cu cel puţin trei luni, scrie News.ro.

Comisia Europeană a transmis României că introducerea unor limitări suplimentare privind originea geografică a autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european.

„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis lansarea Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice în formatul similar cu programul care a funcţionat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025”, anunţă, luni, Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.

 

În schimb, introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile va fi amânată pentru sesiunea actuală, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru beneficiarii care aşteaptă să achiziţioneze un autovehicul nou, mai puţin poluant, arată sursa citată.

În paralel, Ministerul va parcurge toate demersurile necesare pentru introducerea acestor criterii pentru sesiunea de anul viitor.

„Să nu prelungim incertitudinea”

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzpianu, afirmă că unul din obiectivele Ministerului Mediului este ca Programului Rabla să fie lansat într-un termen rezonabil.

„Cea mai responsabilă decizie este să nu prelungim incertitudinea. Orice întârziere suplimentară ar afecta direct beneficiarii, ar bloca decizii de achiziţie şi ar pune presiune suplimentară pe piaţa auto”, spune Buzoianu.

„De aceea, am decis să lansăm programul în forma deja cunoscută şi aplicată în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din anul 2025.”

Ea spune că nu renunță la obiectivul de a introduce criterii mai clare privind originea vehiculelor eligibile, dar că discuţiile tehnice, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei Europene, vor avea loc în perioada imediat următoare pentru a susţine aceste criterii pentru anul viitor.

Oficialii ministerului au precizat că decizia a fost luată după analizarea clarificărilor primite de la reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la noile criterii propuse pentru program.

„Răspunsul primit ne arată că introducerea unor limitări suplimentare privind originea geografică a autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni”, explică Buzoianu.

Pentru a evita blocarea programului şi pentru a permite lansarea rapidă a sesiunii pentru persoane fizice, Ministerul Mediului va merge pe forma deja aplicată în ultima sesiune Rabla destinată persoanelor fizice.

Buget de 300 de milioane de lei. Valoarea ecotichetelor

Bugetul Programului Rabla 2026 pentru persoane fizice rămâne cel anunţat, respectiv 300 de milioane de lei.

Valoarea ecotichetelor va fi aceeaşi cu cea aplicată în ultima sesiune destinată persoanelor fizice:

  • 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau a unei motociclete.

Condiţiile de eligibilitate vor rămâne cele aplicate în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice, respectiv sesiunea reluată în baza noului ghid aprobat în anul 2025, după suspendarea sesiunii anterioare.

La începutul lunii iunie, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat că urma a fi introdus un nou criteriu şi anume cel potrivit căruia orice maşină fabricată în Uniunea Europeană este eligibilă pentru acest program.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.