„ANPC îndrumă consumatorii, în calitate de pasageri aerieni, să manifeste prudenţă şi să se informeze corespunzător înainte de efectuarea călătoriilor sau achiziţionarea pachetelor de vacanţă, în contextul actual marcat de evoluţii geopolitice care pot genera perturbări ale traficului aerian”, au transmis, joi, reprezentanţii ANPC, relatează News.ro.
Reprezentanții instituției au amintit că transportatorii aerieni sunt exonerați de plata de compensații pentru zboruri anulate sau amânate din cauze extraordinare. Prevederea este din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.
„În anumite situaţii, anulările şi întârzierile pot fi încadrate drept împrejurări extraordinare, caz în care transportatorii aerieni pot fi exoneraţi de plata compensaţiilor financiare, dacă demonstrează că evenimentele nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor rezonabile, conform art. 5 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004. Cu toate acestea, pasagerii îşi păstrează celelalte drepturi prevăzute de regulament, respectiv dreptul la informare, la asistenţă pe durata aşteptării, precum şi opţiunea între rambursarea contravalorii biletului sau redirecţionarea către destinaţia finală”, au transmis reprezentanţii ANPC.
Pentru a scăpa de compensații, transportatorii trebuie „să demonstreze că perturbarea a fost determinată direct de aceste circumstanţe şi că au fost luate toate măsurile rezonabile pentru evitarea situaţiei”.
În astfel de situații, pasagerul are totuși dreptul la asistenţă (hrană, cazare dacă este necesar, transport între aeroport şi locul de cazare) şi la informare.
Mai lasati atmosfera sa respire, unde draqu umbla 100.000 de avioane zilnic pe cerul Europei ? Vorba aceea: „n-are lumea bani” !