Zece anchete pentru infracțiuni sexuale în cadrul Bisericii

În realitate „numărul victimelor este mai mare”, deoarece mărturiile se referă adesea la mai multe victime.

De (N.C)
Zece anchete pentru infracțiuni sexuale în cadrul Bisericii

În realitate „numărul victimelor este mai mare”, deoarece mărturiile se referă adesea la mai multe victime.

Justiţia portugheză a deschis zece anchete cu privire la suspiciuni de agresiuni sexuale comise în cadrul Bisericii, în urma mărturiilor presupuselor victime care au fost strânse de o comisie independentă, a anunţat ministerul public, relatează AFP.

Cele 17 mărturii prezentate ministerului public de această comisie au condus la „deschiderea a 10 anchete” dintre care „trei au fost clasate”, fie pentru că faptele sunt „prescrise”, fie din „lipsa probelor”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului public fără a preciza datele la care au fost deschise anchetele.

Comisia independentă, care şi-a început activitatea în ianuarie, este responsabilă cu investigarea agresiunilor sexuale din Biserica portugheză. Ea a strâns deja 352 de mărturii de la presupusele victime, potrivit unui ultim bilanţ de la începutul lunii iulie.

În realitate „numărul victimelor este mai mare”, deoarece mărturiile se referă adesea la mai multe victime, a precizat joi seara medicul psihiatru Pedro Stretch, care conduce această comisie.

„Am dat instrucţiuni pentru ca toleranţa zero şi transparenţa totală să fie regula”, a scris la rândul său Dom Manuel Clemente, cel mai înalt prelat al Bisericii portugheze, într-o scrisoare deschisă publicată vineri.

Patriarhul Lisabonei, care a declarat în aprilie că Biserica este gata să „recunoască greşelile trecutului” şi să „ceară iertare’ victimelor, a reacţionat la dezvăluirile mass-media despre un nou caz în care Biserica ar fi ales să păstreze în funcţie un preot suspectat de agresiune sexuală.

El a infirmat aceste acuzaţii, argumentând „multe erori” în „prezentarea acestui caz dureros denunţat în 1999”, amintind că preotul a fost demis din biserica sa.

„Regret toată suferinţa pe care această situaţie ar putea să o provoace acestei victime în special, dar şi tuturor celorlalte”, a declarat el, cerând ca nimănui să nu-i fie „teamă să denunţe” aceste situaţii de violenţe sexuale.

Activitatea comisiei, care ar trebui să fie finalizată la sfârşitul anului, va da naştere unui raport ce va fi apoi înaintat Conferinţei Episcopale Portugheze.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Adunarea papistasa NU E BISERICA, zic cei 150 milioane de ortodocsi catre miliardul de catolici.
    Nici ortodocsii cu episcopul de la Husi si alti calugari prin manastirile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate