Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie 2014

Ion Caramitru, Preşedintele UNITER, a transmis un mesaj tulburător către iubitorii teatrului. Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce când e vorba de Romeo şi Julieta lumea uită de dureri? “Ziua Mondială a Teatrului nu este numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de […]

Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie 2014

Ion Caramitru, Preşedintele UNITER, a transmis un mesaj tulburător către iubitorii teatrului. Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce când e vorba de Romeo şi Julieta lumea uită de dureri? “Ziua Mondială a Teatrului nu este numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de […]

Ion Caramitru, Preşedintele UNITER, a transmis un mesaj tulburător către iubitorii teatrului.

Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce când e vorba de Romeo şi Julieta lumea uită de dureri?

“Ziua Mondială a Teatrului nu este numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de a distinge, într-o competiţie universală de valori, care este locul acestei preocupări artistice în viaţa publică.

Teatrul nu naşte revoluţii, nu declanşează războaie, nu condamnă răufăcători. Personajele lui sunt creaturi ale imaginaţiei care participă la viaţa publică prin contrast. Dacă Hamlet e romantic îi poţi ucide tatăl şi nu a trecut mult, doar câteva secole de când, pe un câmp de luptă, tiranul urla după un cal şi punea la bătaie un regat.

Mă uit cu disperare la ştirile fierbinţi ale zilei şi încerc să recapitulez modul în care teatrul a intervenit salvator în conflictele majore ale lumii. Din puzderia de senzaţii care mă încearcă privind televizorul, selectez doar spaima pe care mi-o induce scrâşnetul inconfundabil al şenilelor în mers şi încerc să înţeleg despre ce e vorba când văd, faţă-n faţă, tancuri şi copii.

Asist parcă la o piesă scrisă de destin în care Wagner, Şostakovici, Mozart şi Rahmaninov îşi dau mâna ca să acompanieze balalaica şi bazooka într-o hărmălaie care face deliciul unor dirijori iresponsabili.

În această eră a dezvoltării fără precedent a ştiinţei, spaţiul virtual este o nouă scenă care confiscă energiile unor posibili eroi adevăraţi. Oamenii sunt ascultaţi, controlaţi, manipulaţi, înspăimântaţi de ziua de mâine, de sărăcie şi război.

Să-i chemi la teatru ca să uite pare absurd şi inuman, ce le poate oferi o seară agreabilă sau o comedie, ca alternativă !?

Şi totuşi, de ce sunt sălile de teatru pline? De ce când e vorba de Romeo şi Julieta lumea uită de dureri? De ce când Hamlet se luptă cu minciuna, crima şi destinul publicul parcă-i arată drumul?

Nu cumva pentru că în teatru eşti actor şi spectator în acelaşi timp?

Nu cumva pentru că în lumea lui întâlneşti alături gânduri mari, iluzii, spaime, bucurii… Ca-n viaţă?

Şi în fond ce-i viaţa?

„Lumea-ntreagă e o scenă iar oamenii sunt doar actori” spune Shakespeare deschizând uşa căutărilor de sine chiar dacă peste gard războiul celor două roze începuse.

Teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea”.

Mesajul Internaţional lansat de Brett Bailey

Brett Bailey

Ne adunăm pentru a plânge şi a ne aminti; pentru a râde şi a contempla; pentru a învăţa şi a mărturisi şi a ne imagina

“Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul Spirit al Spectacolului.

Sub copaci în sate minuscule sau pe scene dotate cu tehnologii avansate din marile metropole ale lumii; în săli de clasă sau pe câmpuri şi în temple; în mahalale, pieţe ale oraşelor, centre comunitare sau subsoluri din centrele vechi ale oraşelor, oamenii se adună pentru a intra în comuniune cu efemerele lumi teatrale pe care le creăm pentru a ne exprima complexitatea umană, diversitatea, vulnerabilitatea în carne şi oase, prin răsuflare şi voce.

Ne adunăm pentru a plânge şi a ne aminti; pentru a râde şi a contempla; pentru a învăţa şi a mărturisi şi a ne imagina. Pentru a ne minuna de dibăcia tehnică şi pentru a întruchipa zei. Pentru a ne recăpăta suflul colectiv în faţa capacităţii noastre de a crea frumuseţe, compasiune, sau monstruozităţi. Venim pentru a căpăta noi energii şi puteri. Pentru a sărbători bogăţia şi diversitatea culturilor noastre şi pentru a şterge graniţele care ne despart.

Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul Spirit al Spectacolului. Născut în comunitate, el poartă măştile şi costumele diferitelor noastre tradiţii. El pune la treabă limbile, ritmurile şi gesturile noastre, creând un spaţiu în mijlocul nostru.

Iar noi, artiştii care lucrăm cu acest vechi spirit, ne simţim datori să-l îndreptăm, prin inimile, ideile şi trupurile noastre, către dezvăluirea realităţilor noastre, în toată banalitatea lor, dar şi cu misterul lor strălucitor.

Însă, în această epocă în care milioane de oameni se luptă pentru a supravieţui, suferă din cauza unor regimuri tiranice sau a capitalismului rapace, fug din calea războaielor şi vitregiilor; în care serviciile secrete ne invadează viaţa noastră privată, iar cuvintele noastre sunt cenzurate de guverne care se amestecă nepoftite; în care pădurile sunt rase de pe faţa pământului, speciile exterminate, iar oceanele otrăvite: ce anume ne mai simţim noi datori să dezvăluim?

În această lume de puteri inegale, în care diverse grupuri hegemonice încearcă să ne convingă că un popor, o rasă, un sex, o preferinţă sexuală, o religie, o ideologie, un anume cadru cultural sunt superioare tuturor celorlalte, mai putem oare susţine ideea că arta ar trebui să fie separată de constrângerile agendelor sociale?

Ce ar trebui să facem noi, artiştii arenelor şi ai scenelor: să ne conformăm cererilor igienizate ale pieţei, sau să ne folosim de puterea pe care o avem: aceea de a crea un spaţiu în inima şi mintea societăţii, de a aduna oamenii în jurul nostru, de a aduce inspiraţie, încântare şi informaţie şi de a crea o lume a speranţei şi a conlucrării cu inimile deschise?”

(traducere în limba română: Adrian Solomon)

Brett Bailey este dramaturg, scenograf, regizor şi autor de instalaţii sud-african, şi directorul artistic al proiectului “THIRD WORLD BUNFIGHT”. A lucrat în Africa de Sud, Zimbabwe, Uganda, Haiti, Republica Democratică Congo, Regatul Unit şi Europa. Printre piesele sale iconoclaste de mare succes care pun la îndoială dinamicile lumii post-coloniale se numără “BIG DADA”, “IPI ZOMBI?”, “iMUMBO JUMBO”, “medEia” şi “ORFEUS”. Lucrările sale au fost prezentate în Europa, Australia şi Africa, obţinând câteva premii, între care o medalie de aur pentru scenografie la Cvadrienala de la Praga (2007). A fost directorul juriului Cvadrienalei de la Praga în 2011 şi membru în juriul concursului “Music Theatre Now” (Muzica de Teatru Acum) organizat de Institutul Internaţional al Teatrului în martie 2013. A regizat ceremonia de deschidere a “Summitului Mondial al Artei şi Culturii”, care a avut loc la Johannesburg în 2009, iar între 2006 şi 2009, spectacolele de deschidere ale “Festivalului Internaţional al Artelor” de la Harare. Între 2008 şi 2011 a fost directorul singurului festival public de arte din Africa de Sud, “Infecting the City” (Infectînd Oraşul), care a avut loc la Capetown. În 2014, el transmite mesajul de Ziua Teatrului al Institutului Internaţional al Teatrului către UNESCO.

“Două loturi”, la Festivalul MITEM

Gavril Pătru şi Daniel Hara în Două loturi

La Teatrul Naţional din Bucureşti, de Ziua Mondială a Teatrului se joacă “DOUĂ LOTURI” – spectacol selectat la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru MITEM.

“DOUĂ LOTURI”, regizat de Alexandru Dabija, cu decoruri semnate de Helmuth Stürmer şi costume de Liliana Cenean, spectacolul i-a adus regizorului, în 2013, Premiul pentru ”Cel mai bun regizor” la Gala UNITER, iar scenografului Helmut Stürmer, alte două distincţii, „Premiul pentru cea mai bună scenografie”, la Gala UNITER şi la Festivalul Comediei Româneşti.

Regizorul spectacolului, renumitul Alexandru Dabija, care vede enorm şi simte monstruos, face o demonstraţiune mişcătoare despre cum putem închipui noi, modernii, o scriere clasică. Un altfel de Caragiale, carevasăzică, într-o lectură teatrală producătoare de furnicături şi emoţiune, despre hazard, noroc şi nenoroc, despre fatalitatea care capătă fizionomie perfidă. Sau, cum ar spune directorul de scenă, un Caragiale în manieră horror, în care drama se combină graţios cu umorul negru.

„Slavă, Domnului, Alexandru Dabija nu se lasă şi ne debusolează din nou. Crâncen, provocator, ameţitor, istovitor aici, dar magnetizant. (…) Dabija campează direct, masiv, trepidant, în cea mai nouă obsesie a exegezei caragialiene: tema cruzimii isteroide. Şi, colateral, a predestinării, demenţei furibunde şi vieţii ca vis diabolic. Totul mixat cu încercănata conştiinţă (caragialiană, cioraniană şi, de fapt, larg românească) a nenorocului. A nimicniciei damnate, într-o bolgie de carnaval defazat, sinistru şi grotesc deopotrivă. (…) Cert e că publicul avizat se va delecta vibrând cu încruntare la mulţimea aluziilor şi citatelor culturale, ori va fi zdruncinat de îndrăznelile hors-texte ale regiei, iar cei pentru care Caragiale înseamnă exclusiv satiră clasică şi râs zdravăn în tradiţia Giugaru-Birlic vor fi constrânşi să accepte şi varianta neagră a unei comediografii ceva mai deocheate decât cea cu care vrea şcoala să ne potcovească”, scria Dan C. Mihăilescu.

Scenă din Două loturi, în regia lui Alexandru Dabija

“DOUĂ LOTURI” a fost selectat pentru a participa la prima ediţie a Festivalului MITEM („Madach International Theatre Meeting”), organizat de Teatrul Naţional din Budapesta în perioada 26 martie-7 aprilie 2014, în cadrul tradiţionalului “Budapest Spring Festival” 2014.

Festivalul “MITEM” propune o selecţie de spectacole semnate de regizori importanţi, produse cu precădere pe scenele unor cunoscute teatre naţionale: Alexandrinsky Theatre, St. Petersburg (Rusia), Teatrul Naţional din Bagdad (Iraq), Teatrul Naţional din Budapesta (Ungaria), Teatrul de Stat “Dyarbakir” (Turcia), Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale” Bucureşti (România), Teatrul Naţional din NoviSad (Serbia), Teatrul de Stat ”Vaso Abashidze”, Tbilisi (Georgia), Teatrul Naţional din Riga (Letonia), Teatrul Naţional ”Ivan Vazov”, Sofia (Bulgaria), Teatrul ”Eugène Ionesco”, Chişinău (Republica Moldova) ş.a.

Teatrul Naţional din Bucureşti va susţine la Budapesta două reprezentaţii cu spectacolul ”Două loturi”, pe scena sălii GOBBI HILDA, joi, 3 aprilie, de la orele 17.00 şi 20.00.

Cu ocazia turneului de la Budapesta, Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” a programat la sediu o reprezentaţie a spectacolului pe 27 martie 2014, la Sala Pictura, de la ora 20.00, de Ziua Mondială a Teatrului.

Spectacol extraordinar “Dor de Eminescu”, la Madrid

La 50 de ani de la debutul său la Teatrul Naţional din Bucureşti în piesa “Eminescu” şi cu o carieră în care a consacrat numeroase recitaluri operei marelui poet, actorul Ion Caramitru duce versul eminescian la Madrid, de Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie 2014, când are loc şi cea de-a 8-a ediţie a „Nopţii Teatrelor“, proiect dedicat teatrului, dansului şi muzicii de Primăria Regiunii Madrid. Turneul este organizat sub auspiciile ICR Madrid.

Cu această ocazie specială (peste 200 de activităţi culturale în peste 100 de spaţii alternative), la Fundaţia “Lázaro Galdiano” sala Auditorio (Calle Serrano, 122 Madrid), de la ora 19.00, va fi oferit comunităţii româneşti din capitala Spaniei recitalul de poezie şi muzică, în limba română, „Dor de Eminescu”, susţinut de actorul Ion Caramitru şi clarinetistul Aurelian-Octav Popa, recital aflat în repertoriul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”.

„Acesta este un spectacol inedit, care include selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet. Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. Mărturisesc că am avut o participare fundamentală la acest proces, pe durata mandatului meu la Ministerul Culturii”, mărturisea Ion Caramitru.

La rândul său, clarinetistul Aurelian-Octav Popa se destăinuia: „Stilul contribuţiei mele muzicale în acest spectacol imaginat de Ion Caramitru este de sorginte simfonică şi este ca o fereastră către poezie. Nu este o ilustraţie, ci un discurs aparte. Artele sunt orgolioase, nu se aseamănă, dar se pot întâlni dacă ajung la acel nivel superior al bucuriei împărtăşite”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.