Un spion gorjean la New York (I)

Povestea unui spion român la ONU nu a început cu „a fost odată ca niciodată”, ci cu un joc al sorţii. A treia sau a patra licenţă la 62 de ani. Partidul Comunist Român avea nevoie de spioni cu carte în exterior. Recomandarea contraspionului Dănău şi rotaţia cadrelor. „Noi am învăţat din dosare, înţelegeţi?” Neveste şi regrete la ONU. Mariana şi Menorah. Colegi celebri de spionaj la ONU. O fotografie strict secretă în premieră.

În iulie 2010, pe când coordonam două dintre cele mai vechi publicaţii din Gorj, o ştire mi-a atras atenţia. Trecut binişor de 60 de ani, un fost spion extern îşi susţinea licenţa la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, alături de studenţii care îi puteau fi copii sau chiar nepoţi. Cu un CV impresionant, cunoscător de multe limbi străine, căpitanul DIE (r) Emil Andreescu era la a treia licenţă, ba chiar a patra (licenţa americană este la secret), cum aveam să aflu mult mai târziu de la apropiaţii săi. Viaţa fostului ofiţer DIE este o adevărată epopee cu suişuri şi coborâşuri, demnă de un scenariu de film, dar poate cel mai interesant lucru este modul cum un nepot de boier a reuşit să ajungă ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii. Andreescu Traian Ion Emilian se trage dintr-o familie de boieri gorjeni, bunicul său Ion Andreescu fiind un cunoscut om de afaceri în Bucureştiul interbelic, iar tatăl, Gheorghe, un medic cunoscut. Andreescu a avut o copilărie şi o adolescenţă lipsite de griji. A terminat Liceul „Petru Groza” (actualul Colegiu „Tudor Vianu”) alături de odraslele protipendadei comuniste a anilor ’60.

Iniţial, Andreescu a absolvit două facultăţi din cadrul ASE: Finanţe, credit, contabilitate – 1968 şi Comerţ Exterior – 1970, facultate la care se intra pe bază de dosar. În timpul studenţiei, Andreescu muncea ca ghid şi interpret poliglot la ONT.

Nepot de boier, ofiţer DIE

Cum a ajuns spion DIE un fiu de boier? Din întâmplare, povestesc foştii colegi ai gorjeanului de la Externe. După marea epurare din partid şi aparatul de Securitate de după 1965 se căutau cadre noi cu facultate. Vechii ofiţeri cu trei clase primare, dar şcoliţi în Uniunea Sovietică erau scoşi din sistem la grămadă. Mulţi dintre aceştia erau racolaţi de KGB şi căsătoriţi cu rusoaice.

„Nicolae Ceauşescu a ordonat o epurare masivă a aparatul de securitate, o curăţare de fostele cadre pregătite în URSS. Mulţi întorşi în ţară cu soţii rusoaice. Şi potenţiali spioni URSS din instituţiile de siguranţă ale statului român. Pentru a fi sigur de epurarea aparatului, Ceauşesecu l-a adus şef de personal la DIE pe fratele său Nicolae Andruţă Ceauşescu, colonel. Totodată vechiul sediu DIE deconspirat de numeroase trădări în special din RFG din anii ’60 ale spionilor cunoscuţi Ciuciulin, Horobeţ şi alţii, foşti colegi cu generalul Pacepa, a fost mutat la Banca din Batiştei”, îşi aduce aminte un fost coleg de spionaj al gorjeanului Andreescu. Omul îmi spune că, în cazul lui „Emil”, norocul sau ghinionul său s-a numit Dumitru Dănău (vezi foto), fost şef pe spaţiul RFG în Direcţia a III-a Contraspionaj şi bun prieten cu viitorul şef al DSS, generalul Iulian Vlad. Gorjean şi învăţător ca şi generalul Vlad, Dănău a fost adus în Securitate după un stagiu de activist PCR.

De aici înainte, limbajul cercetătorului DIE cu care stau de vorbă se specializează. Îmi explică răbdător cu o limbă de lemn că datorită hiatusului creat prin epurarea masivă a cadrelor DIE cu studii în URSS (replasate în viaţa civilă, în diverse instituţii, în special la ONT Carpaţi sau în vestitele întreprinderi de comerţ exterior ca ofiţeri în rezervă), era imperios necesară reconstituirea instituţiei cu „personal tânăr, patriot, foarte bine pregătit profesional”, care să preia din mers sarcinile unor ofiţeri cu experienţă trecuţi în rezervă. Pe scurt, după ce căpitanul Dănău s-a întâlnit cu un cadrist DIE pe holul Ministerului de Interne şi acesta l-ar fi întrebat dacă nu are un băiat pentru coordonare la V2, fostul contraspion i l-ar fi recomandat pe prietenul său Emil Andreescu. Pur şi simplu nu aveau oameni de încredere să coordoneze spaţiul SUA, mai precis New York. Întâmplător sau nu, Emil (bun cunoscător al limbii engleze) o curta intens pe viitoarea cumnată a lui Mitică Dănău. Erau amândoi gorjeni şi de aici toată dandanaua. Aşa a ajuns tânărul Emil să coordoneze în 1973 spaţiul America din sediul V2 de pe Mătăsari, biroul de pe colţ, la etajul 1.

„Aşa se explică de ce nişte puţoi ca noi, locotenenţi, nişte puşti acolo, ocupam funcţii mult prea mari. Noi am făcut coordonare fără să facem o zi de şcoală. Noi am învăţat din dosare, înţelegeţi? Am făcut ucenicie la locul de muncă pentru că eram deştepţi şi ne-am adaptat. Din dosare ne-am dat seama ce prostii au făcut unii, ce imbecilităţi erau acolo. Şcoala din Băneasa era ticsită cu ofiţeri luaţi de obicei din şcoli militare, cu origine socială bună, băieţi deştepţi, dar care nu puteau să facă faţă peste noapte cerinţelor muncii externe. Şi atunci au fost obligaţi să ia din Facultatea de Comerţ Exterior, d’ăştia super-pregătiţi. Aşa se explică infuzia masivă de ofiţeri din comerţ exterior. A fost singura soluţie logică”, povesteşte un fost ofiţer SD, subordonat al generalului Ion Mihai Pacepa.

Dar cum pentru orice compromis există şi un preţ, Emil Andreescu avea să plătească scump intrarea în DIE. Mai întâi a renunţat la cumnăţica lui Dănău, fiind însurat de „serviciu” cu o frumuseţe de unguroaică, Mariana, ofiţereasă şi ea.

Neveste şi regrete

Când au fost trimişi la post la ONU, Mariana a primit misiunea să se infiltreze în diaspora maghiară din New York şi să culeagă informaţii despre iredentiştii unguri şi evrei, mai ales despre cei care lucrau în redacţia revistei „Menorah”. Spionii externi şi familiile lor relaţionau foarte greu între ei. Se fereau unii de ceilalţi mai rău decât se fereau de duşmanul imperialist. Nu ştiau niciodată ce rapoarte dă cutare la Bucureşti despre colegi. Prieteniile se legau foarte greu. Mariana Andreescu era bună prietenă cu nevasta spionului Horotan – nume de cod Horaţiu, vărul generalului afacerist Ileş, aflat la post la Geneva în acea perioadă. Soţiile diplomaţilor ONU socializau la cursurile de limbi străine organizate de Hospitality Commity (foto Mariana Andreescu alături de soţiile altor diplomaţi ONU) sau la diverse recepţii. Mariana se mai îndeletnicea printre altele şi cu traducerea interceptărilor în limba maghiară, realizate de cifrorii reprezentanţei. La întoarcere în ţară, după 7 ani, Mariana aprimit o primă de 10.000 de lei. În prezent suferă de o boală grea care a pus-o la pat.

După mai bine de 3 decenii, ofiţerii „D”, cum erau denumiţi codificat toţi colegii lui Andreescu de la divizia V2, critică dur politica de cadre dusă de conducerea DIE de la vremea aceea. Foştii externişti spun că trimiterea ofiţerilor gen Emilian Andreescu la post la ONU însemna deconspirare.

„Era clar că dintre atâtea milioane de români, ăia puţinii care mergeau în America erau agenţii statului. Când eşti plecat în numele statului afară, eşti agentul statului. Pe Andreescu l-au distrus când mergea cu acoperire oficială. Şi în ziua de azi e cu stea în frunte, că organul contrainformativ ştia clar că tot ce era diplomat, agenţie economică, TAROM, atunci erau oamenii puterii comuniste”, spun aceştia.

Marele regret al lui Andreescu este că nu a fost folosit ca ofiţer deplin conspirat „S”, adică ilegal în cadrul unităţii speciale „U”. Trimis în Vest încă din vremea când activa ca student în cadrul ONT, putea fi căsătorit cu o turistă străină, acoperirea perfectă. Legendat la nivel înalt, statul român îi făcea mai întâi şicane. Nu-l lăsau să plece. Apoi, viitoarea soţie îi scria senatorului X, care făcea lobby pe lângă Ceauşescu. Şi acoperirea era gata.

Postul de la Naţiunile Unite

Emilian Andreescu a fost trimis la post de urgenţă în 1973 pentru a-l schimba pe un alt diplomat cu probleme, Nicolae Ropotean, care se implicase într-o relaţie amoroasă cu o funcţionară internaţională de la ONU. Profesorul Ropotean, ardelean de fel, era un bun vorbitor de limbă franceză şi a fost mutat la ISMB (Securitatea Municipiului Bucureşti), apoi la BRCE, unde a lucrat până în 1989 la un serviciu special care se ocupa de repatrierea moştenirilor. Bun prieten cu ambasadorul Traian Chebeleu, Ropotean avea să fie reîncadrat în MAE la Direcţia ONU şi alte Organizaţii Internaţionale (vezi foto Anuarul Diplomatic şi Consular al României 1990, pag. 38), apoi promovat diplomat de preşedintele Iliescu.

Revenind la ofiţerul DIE Ropotean de la jumătatea anilor ’70, în mod normal, înlocuirea unui diplomat la post se făcea în timp. Câteva luni, un an durau pregătirea, predarea şi preluarea agenturii. În cazul lui Ropotean, înlocuirea s-a făcut de urgenţă, tânărul Andreescu fiind obligat să-i ducă mai departe agentura şi să o completeze. Totul s-a făcut pe baza dosarelor avute la studiu în coordonare. Exista posibilitatea ca agenţii aflaţi în legătura lui Ropotean să refuze colaborarea cu noul ofiţer. Mai mult, ofiţerii trimişi la New York sub acoperirea Institutului de Conjunctură Economică erau obligaţi să facă şi comerţ exterior, altfel mai rău dăunau României.

Membrii Misiunii Permanente (DIE) a României la ONU – New York, sâmbătă 25 octombrie 1977- Upstate New York – Exit 4. Sus cu pălărie, lt.-major Emilian Andreescu, jos cu haină de piele Teodor Meleşcanu. Ceilalţi ofiţeri DIE sau diplomaţi: Nicolae Chiroiu, Ion Goriţă, Mitică Roşu, George Cartas, Dragoş Şerbănescu şi soţiile unora dintre aceştia.

„Degeaba făceai spionaj dacă pierdeai aiurea un contract de sute de mii, milioane de dolari”, povesteşte unul dintre foştii coordonatori din Centrala DIE.

Fotografie în premieră. Locotenent DIE Emilian Andreescu ofiţer „D” al unităţii UM 0920/V2 – Spionaj Politico-Economic America şi alte regiuni în uniformă. Micul detaliu care-i deosebeşte pe ofiţerii DIE de ceilalţi securişti este lipsa însemnului de armă de pe epoleţi. Spionii externi nu aveau însemn de armă. Fotografia de legitimaţie era unică şi strict secretă. Cei care păstrau astfel de fotografii puteau fi excluşi din DIE sau chiar condamnaţi.

Fiind sub supraveghere continuă (chiar dacă aveau statut diplomatic şi nu intrau sub jurisdicţia autorităţilor din New York, toţi diplomaţii erau lucraţi informativ de personalul de securitate ONU, format din foşti ofiţeri FBI sau CIA. SUA erau doar ţară gazdă), la Naţiunile Unite se filma, se înregistra şi se fotografia totul. Tot ce se face în ONU este pentru eternitate, ca urmare Andreescu trebuia să facă o figură frumoasă la locul de muncă. Andreescu apare deseori în presa vremii, susţinând discursuri la ONU pe diverse teme.

Apartamentul unui spion DIE la New York

Subiectul preferat de organele de partid şi de stat fiind „cursa înarmărilor, pacea şi securitatea”, aşa cum reiese dintr-o ştire publicată în cotidianul „România liberă” la data de 30 noiembrie 1976. Andreescu a activat în cadrul Comisiei de Securitate ONU ca membru nepermanent în perioada 1976-1978, în Comisia I şi a II-a a Adunării Generale ONU, în Comisia pentru pentru codul de conduită al companiilor transnaţionale sau în Comitetul pentru explorarea cosmosului în scopuri paşnice. Locotenentul-major Emilian Andreescu a reprezentat România şi la Conferinţa ONU asupra Dreptului Mării, unde a avut colegi celebri, ca Teodor Meleşcanu sau Lazăr Comănescu (vezi foto de grup).

1978 – Locotenent-major Emilian Andreescu primeşte Medalia Meritul Militar prin decret prezidenţial

Eduard Ovidiu Ohanesian

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.