Ponta: Nu mai pot considera valabil pactul de coabitare

Primul-ministru Victor Ponta i-a adresat, miercuri, o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, după cum se arată într-un comunicat oficial al Biroului de Presă al Guvernului, în care îi spune lui Băsescu că nu mai este valabil pactul de coabitare ca urmare a declarațiilor președintelui de luni.

Redăm textul misivei șefului Executivului:

”Domnule preşedinte
Am luat act de declaraţiile dumneavoastră, din data de 05 august 2014, conform cărora Pactul de colaborare instituţională a reprezentat ”o păcăleală”. Pe această cale, vă reamintesc ceea ce aţi afirmat, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cu privire la acest document: ”Da, l-am păcălit pe Victor Ponta cu pactul de coabitare. Eu eram cu spatele la zid! Aveam o majoritate de 70%, care putea să nici nu discute cu mine…”.
Acest document a fost semnat de mine din dorinţa de a evita o nouă criză politică şi pentru a da un semnal că în România instituţiile pot funcţiona normal, indiferent de persoanele care le conduc. Vă readuc aminte că, în acea perioadă, tocmai dumneavoastră aţi fost cel care aţi prezentat documentul, în public, liderilor europeni, printre care preşedintelui de atunci al Comisiei Europene şi preşedintelui Parlamentului European, dar şi ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti. Acest document a fost adus la cunoştinţă partenerilor României, ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice şi să veghem la buna funcţionare a instituţiilor.
Eu rămân în continuare convins că, în orice situaţie politică şi dincolo de orice dispută personală, preşedintele şi prim-ministrul trebuie să colaboreze pentru binele public. Din păcate, dumneavoastră aţi arătat în mod repetat că nu sunteţi interesat de acest lucru.
Ţinând cont de declaraţiile pe care le-aţi făcut în data de 05 august, amintite anterior, devine evident că Pactul de colaborare instituţională nu mai produce efectele politice şi instituţionale pentru care a fost întocmit. În urma afirmaţiilor pe care le-aţi făcut public în ziua de marţi, devine clar pentru toţi românii, dar şi pentru partenerii noştri că aţi semnat acest document cu rea-credinţă, fără a vă asuma în realitate principiile sale.
Prin urmare, vă aduc la cunoştinţă pe această cale faptul că, în actualele condiţii, nu mai pot considera valabil Pactul de coabitare instituţională semnat în decembrie 2012.

Victor Ponta, prim-ministru al Guvernului României”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.