Astăzi, 19 martie 2015, Artur Silvestri (19 martie 1953 – 30 noiembrie 2008) ar fi împlinit 62 ani! Dacă…
Dacă boala necruţătoare nu i-ar fi curmat firul vieţii pământene atât de brusc şi atât de devreme, frângându-l în plină perioadă de maturitate şi efervescenţă creatoare.
Dacă nu s-ar fi consumat, poate, prea mult, prea intens, pentru prea multe ţeluri, idei, proiecte, persoane, fără să se menajeze în vreun fel, stingându-se ca o lumânare care şi-a ars, prea repede, toată ceara…
Sau poate dacă Dumnezeu ar fi avut alte planuri cu el…
Dar Artur Silvestri spunea că nu moartea este importantă, ci „fapta mare”, „urma” ce o lăsăm după noi. Iar el a făcut Fapte şi a lăsat Urme. În sufletele şi în viaţa celor care l-au cunoscut, iubit, apreciat, ale celor pe care i-a inspirat, i-a mobilizat, i-a ajutat în viaţa literară şi chiar personală; în reviste, în cărţi, în edituri, în biblioteci, în viaţa şi istoria literaturii române şi nu numai…
Iar cărţile lui, cele mai multe editate postum, vă aşteaptă în sute de biblioteci private şi publice.
Să-i citim cărţile, să-l pomenim, să spunem o rugăciune şi să-i aprindem o lumânare celui care rămâne Artur Silvestri, el însuşi.
“Casa mea a fost întotdeauna biblioteca”, obişnuia să mărturisească.
Cartea a fost destinul, axul principal şi pasiunea vieţii lui Artur Silvestri.
Crescut între cărţi, în casa bunicilor – învăţători şi a părinţilor – profesori, format din copilărie ca cititor, descoperit în adolescenţă „bolnav de carte”, a devenit în timp cronicar, critic şi istoric literar, scriitor, editor, important susţinător al bibliotecilor şi donator de cărţi, personal şi prin ONG-urile înfiinţate şi coordonate, mentor şi promotor al tinerilor scriitori şi al valorilor culturale marginalizate.
Debutului timpuriu în presa literară centrală, în 1972, i-a urmat activitatea publicistică consistentă chiar de la început la prestigioasa revistă literară Luceafărul, unde a publicat întâi în regim de colaborare, iar între 1975 şi 1989 a fost angajat, critic literar, redactor, şef de secţie. A fost cea mai prolifică perioadă literară a lui Artur Silvestri, în care s-a dezvoltat şi manifestat criticul literar în mii de cronici, eseuri, analize, exegeze, studii de istorie şi critică literară, publicate majoritatea în Luceafărul, dar şi în alte peste 40 de reviste literare ale vremii. A fost perioada în care Artur Silvestri a devenit un critic important, cunoscut şi recunoscut, de unii iubit, de alţii temut şi chiar urât pentru condeiul lui ascuţit şi umorul sarcastic, dar şi pentru ataşamentul său militant în demonstrarea străvechimii poporului român şi a literaturii sale.
Eseul despletit, care, spunea Artur Silvestri, îi era mai la îndemână şi proza scurtă „s-au strecurat” printre cronicile literare; multe dintre scrierile de acest fel au văzut lumina tiparului târziu, în volume editate de Artur Silvestri după anul 2000, împreună cu scrieri mai noi (APOCALYPSIS cum figuris, Perpetuum mobile, Memoria ca un concert baroc vol. I-II fiind cele mai importante).
Artur Silvestri a rămas scriitor în orice activitate practică, tentat să analizeze, să explice, să scrie despre realitatea în schimbare grabnică după 1989: astfel s-au născut volumele „literaturii imobiliare” scrise şi publicate între 1992 şi 2008, pe marginea activităţii de consultanţă imobiliară ce i-a asigurat lui Artur Silvestri independenţa materială care i-a permis „să fie un om liber”, cum îi plăcea foarte mult să spună, „să scrie fără stăpân” şi să publice ceea ce a scris, să-şi înfiinţeze edituri, să sprijine tineri scriitori, să facă donaţii culturale şi alte acte de caritate.
Între subiectele care l-au pasionat şi despre care Artur Silvestri a scris şi a publicat în perioada libertăţii sale au fost şi istoria şi personalităţile Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia Artur Silvestri a activat un timp ca membru în Comisia de cultură, a colaborat cu înalţi ierarhi, precum Nestor Vornicescu şi Antonie Plămădeală pentru recuperarea şi scoaterea la lumină a literaturii române străvechi. Volumele Modelul Omului Mare. Zece convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală, carte în care „s-au întâlnit doi trimişi de sus”, cum spunea, magistral, Zoe Dumitrescu Buşulenga, şi Vremea seniorilor. Scrisori de la ierarhi şi cărturari bisericeşti sunt considerate documentare preţioase pentru istoria bisericii şi a culturii române.
Artur Silvestri s-a dorit nu numai scriitor, ci şi „făcător” de cărţi, iar acest vis şi l-a împlinit prin înfiinţarea a trei edituri proprii: Carpathia Press, Kogaion şi Intermundus, prin care a editat nu numai volumele sale, ci şi zeci de cărţi ale unor scriitori pe care i-a îndrumat.
Editura sa Carpathia Press a scos şi două cărţi colective memorabile, Mărturisirea de credinţă literară vol.I-II şi Cuvinte pentru urmaşi vol I-II, precum şi alte documentare colective despre personalităţi, toate iniţiate şi coordonate de Artur Silvestri.
Editarea revistelor online (activitate intensă şi surprinzătoare pentru mulţi) a materializat dorinţa lui Artur Silvestri de a „pune românii în legătură” pe tot globul, indiferent unde locuiesc.
Din păcate, plecarea prea grăbită a lui Artur Silvestri a lăsat fără mentor, fără „părinte spiritual naţional” această comunitate. Prin grija soţiei sale, scriitoarea Mariana Brăescu, revistele au continuat să funcţioneze, cu mari eforturi, până la sfârşitul anului 2011, dar nimeni nu l-a putut înlocui pe Artur Silvestri.
Artur Silvestri a înfiinţat prestigioasa Asociaţie Română pentru Patrimoniu, pentru recuperarea şi valorificarea creaţiilor literare, istorice, artistice ignorate ca şi autorii lor.
Asociaţia Biblioteci pentru sate a reuşit să doneze şi să mobilizeze zeci de donatori individuali, într-o acţiune fără precedent de donare de cărţi către bibliotecile rurale, comunale, şcolare, parohiale: 45.000 de volume şi 30.0000 publicaţii au plecat în colţuri de ţară uitate de lume, în numai 2 ani.
Cu toată această activitate diversă, Artur Silvestri rămâne cel mai bine conturat şi afirmat în literatura română în calitate de critic literar, care a descris o epocă literară, a fost supranumit la 20 de ani „micul Călinescu” şi „secretar literar al epocii sale”. Din păcate, cea mai mare parte a scrierilor critice semnate de Artur Silvestri au rămas în revistele literare arhivate deja de mai bine 20 de ani, departe de public şi de critică. Artur Silvestri şi-a publicat doar două cărţi de critică: Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu şi Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.