FSLI: Un profesor din România câştigă pe lună cât un cadru didactic din Luxemburg în patru ore

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului să adopte o lege de salarizare a personalului din învăţământ, arătând că salariul mediu orar din sistem este de 9,3 lei net (2,09 euro), ceea ce înseamnă că un profesor câştigă într-o lună cât un cadru didactic din Luxemburg în patru ore.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au precizat că în raportul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) sunt prezentate veniturile din învăţământ din ţările Uniunii Europene, fiind constatată o discrepanţă uriaşă între veniturile pe care le obţin cadrele didactice din celelalte ţări ale UE şi veniturile profesorilor din România.

Cel mai mare tarif orar pentru profesorii de şcoală generală este în Luxemburg, respectiv 85 de euro, urmat de Danemarca – 57 de euro, Germania – 54 de euro, Anglia – 48 de euro, Belgia – 45 de euro, Irlanda – 44 de euro, Olanda – 42 de euro, Scoţia şi Finlanda – câte 41 de euro.

Acelaşi raport mai arată că salarii mai mari decât profesorii români au şi cei din Austria – 39 de euro, Norvegia – 36 de euro, Grecia – 35,3 euro, Spania – 34,7 euro, Slovenia – 34,5 euro, Polonia – 25 de euro, Cehia – 17 euro şi Ungaria – 16 euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.