O prestigioasă manifestare: Zilele Culturii Române la Dublin

În perioada 7-25 octombrie se desfăşoară la Dublin Zilele Culturii Române – un program cultural amplu, care urmăreşte să pună în evidenţă, pentru marele public irlandez, o Românie a reuşitelor culturale superlative în domeniul muzicii, filmului, teatrului, reflecţiei intelectuale, literaturii şi artelor vizuale.

Cântăreaţa Rita Connolly

Protagonişti ai Zilelor Culturii Române sunt artişti internaţionali şi intelectuali de prim rang, atât români, cât şi irlandezi: regizorul Stere Gulea, compozitorul Shaun Davey, Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, regizorul de teatru Felix Alexa, actorii Oana Pellea, Răzvan Vasilescu şi Gabriel Spahiu, istoricul Adrian Cioroianu, scriitorul şi animatorul cultural Peter Hurley, poetul Ioan Es. Pop, regizorul Dieter Auner, DJ Nico de Transilvania, curatoarea Roxana Gibescu şi Corul Bărbătesc de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Sibiu.

Compozitorul irlandez Shaun Davey, primul din dreapta

Festivalul debutează, în data de 7 octombrie, cu o întâlnire literară găzduită de Biblioteca Naţională a Irlandei.

Poetul Ioan Es. Pop şi scriitorul irlandez Peter Hurley, organizatorul festivalului anual Drumul lung spre Cimitirul Vesel, citesc fragmente din cele mai recente cărţi publicate şi discută despre inepuizabila, misterioasa forţă de atracţie a Transilvaniei şi a obiceiurilor ei străvechi. Conversaţia, moderată de jurnalistul Stephen Collins de la The Irish Times, va fi urmată de proiecţia documentarului Pe drumuri neumblate (Off the Beaten Track, 2011) în regia lui Dieter Auner, un omagiu elegiac adus vieţii păstorilor transilvăneni şi ritului ameninţat al transhumanţei.

Coperta CD-ului Vocile din Cimitirul Vesel

Deschiderea oficială a Zilelor Culturii Române la Dublin va avea loc în data de 8 octombrie, la cea mai mare sală irlandeză de spectacole, National Concert Hall, printr-un concert extraordinar cu Vocile din Cimitirul Vesel, creaţia compozitorului irlandez Shaun Davey. E.S. Manuela Breazu, Ambasadorul României în Irlanda, şi Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra, vor rosti alocuţiuni introductive.

Pe drumuri neumblate, un omagiu adus vieţii oierilor, un film de Dieter Auner

Concertul, care a avut premiera românească în anul 2010 la Săpânţa, după care a fost prezentat, în toamna lui 2011, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, la Ateneul Român din Bucureşti, aduce pe scenă un impresionant ansamblu de peste 180 de instrumentişti şi solişti vocali. La Dublin, el va fi interpretat, sub bagheta lui David Brophy, de către RTÉ Concert Orchestra (Orchestra Radio-Televiziunii Irlandeze), care îi va avea ca invitaţi speciali pe cântăreaţa Rita Connolly, cimpoierul Liam O’Flynn, percuţionistul Noel Eccles şi Corul Bărbătesc de la Facultatea de Teologie a Universității din Sibiu.

Cojoc

În 10 octombrie, la Institutul Irlandez de Film, este programată proiecţia specială a filmului Sunt o babă comunistă, o poveste dulce-amară despre supravieţuire în vremuri complicate, având-o într-unul din rolurile principale pe marea actriţă Luminiţa Gheorghiu. După proiecţie, regizorul Stere Gulea va participa la un dialog cu publicul.

La Blouse roumaine va cuceri şi Dublinul

În 14 octombrie, la Casa Uniunii Europene din Dublin se deschide expoziţia Măiastra – Povestea nespusă a iei, realizată de Galeria Galateca împreună cu Institutul Cultural Român şi Muzeul Horniman din Londra. Devenită faimoasă datorită uneia dintre picturile lui Matisse şi intrată în modă odată cu generaţia hippie, bluza tradiţională românească este un exemplu seducător de simplitate decantată în secole de tradiţie şi de creativitate cromatică. Măiastra aduce în atenţia publicului ia ca obiect de artă, dar şi ca simbol identitar. Expoziţia va rămâne deschisă până în 24 octombrie.

Motivele maramureşene pe ie

În data de 23 octombrie, prestigiosul Trinity College găzduieşte o conferinţă a istoricului şi jurnalistului Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României, care va examina momentele semnificative ale ultimei sute de ani din istoria ţării noastre, propunând audienţei o incursiune în trecut, din tranşeele Primului Război Mondial până pe coridoarele puterii europene de la Bruxelles. Moderatorul întâlnirii va fi dr. Graeme Murdock, directorul Centrului de Studii Europene al Trinity College. Discuţia va fi precedată de proiecţia documentarului Un secol pentru România (TVR, 2013, realizator Adrian Cioroianu).

Scenă din Sunt o babă comunistă

În 25 octombrie, Teatrul Bulandra prezintă, la Project Arts Centre, unul dintre spectacolele sale de mare succes: Scaunele, după celebra piesă a lui Eugen Ionescu, în regia unuia dintre cei mai bine cotaţi regizori români contemporani, Felix Alexa. Din distribuţie, remarcată în mod deosebit atât de public, cât şi de critici, fac parte Oana Pellea, Răzvan Vasilescu şi Gabriel Spahiu. Spectacolul se va juca în limba română, cu supratitrare în limba engleză. Echipa spectacolului, incluzându-l pe regizorul Felix Alexa, va fi condusă la Dublin de directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie.

Răzvan Vasilescu şi Oana Pellea în Scaunele. Foto Mihaela Marin

Aşa cum e de aşteptat de la un popor care ştie să petreacă, Zilele Culturii Române la Dublin se încheie, în 25 octombrie, cu o seară de muzică, proiecţii video şi degustare de produse din bucătăria tradiţională. Evenimentul este inclus şi în Bram Stoker Festival, recomandat de către National Geographic drept una dintre principalele atracţii ale toamnei culturale dublineze, şi va fi animat de inepuizabila divă a ritmurilor Balkan electro, DJ Nico de Transilvania.

Regina Maria îmbrăcată în costum tradiţional românesc

Programul este organizat de Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu Ambasada României în Irlanda, cu sprijinul Teatrului Bulandra, Galeriei Galateca din Bucureşti, Reprezentanţei Comisiei Europene în Irlanda, Orchestrei Radioteleviziunii Irlandeze, Bibliotecii Naţionale a Irlandei, Universităţii Trinity College, Institutului de Film Irlandez, Centrului de Proiecte Artistice Dublin şi Clubului The Mercantile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.