Udrea a fost plantată lângă Traian Băsescu pentru ca reţeaua de mafioţi să funcţioneze

Elena Udrea a fost plantată lângă Băsescu pentru ca mafia să funcţioneze în continuare. Declaraţia a fost făcută de Claudiu Săftoiu, fost consilier prezidenţial şi fost director al SIE, invitat miercuri seară, la „Sinteza Zilei”.

România este gestionată de familii – cum se întâmplă în cazul Elena Udrea – Dorin Cocoş – care au pus mâna pe ceea ce înseamnă statul acesta şi reuşesc de ani de zile să fure. Săftoiu consideră că ravagiile acestor familii suspuse sunt extrem de mari.

„Este o reţea care ţine mafia de la guvern în braţe şi care, din ’90 încoace, sifonează bani din bugetul României în folosul propriei energii. Această reţea se pune ca o căpuşă pe alternanţele la putere şi rămâne unde găseşte persoane vulnerabile”, a mărturisit Săftoiu, miercuri seară, la Sinteza Zilei.

„Doamna Udrea a fost realmente plantată lângă Traian Băsescu tocmai pentru ca acea reţea să funcţioneze şi sub noua conducere a României, la acea vreme, una pe care noi, cei care am stat alături de Băsescu, o consideram democrată şi definitivă în ţara asta. Iar reţeaua asta funcţionează şi acum. Ravagiile acestei reţele sunt atât de mari încât puţin poate cuprinde o investigaţie de presă. Aici e vorba despre implicarea instituţiilor statului”, a adăugat Săftoiu.

Unul dintre palierele care fac obiectul acestei reţele ilegale, ce pare a conduce către cuplul Cocoş-Udrea, este plasarea de muncitori români în străinătate. Firme controlate indirect de oameni din aparatul de stat monopolizau piaţa firmelor de export a forţei de muncă în Spania şi inventau diverse obligativităţi referitoare la examinările medicale contra cost.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.