Neverland, celebra fermă din California în care a locuit Michael Jackson, va fi scoasă la vânzare şi ar putea atrage oferte de până la 60 de milioane de dolari, având în vedere faima fostului său proprietar, informează dailymail.co.uk.
Lună: august 2014
Noul Parlament sloven și-a susținut, vineri, sesiunea inaugurală, legislativul fiind ales în urma votului din 13 iulie.
Directoarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, a afirmat vineri că epidemia de Ebola din Africa de Vest „avansează mai rapid” decât mobilizarea pentru limitarea ei, transmite Mediafax în pagina electronică. Ea a avertizat împotriva unor „consecinţe catastrofale” şi a unui risc de propagare în alte ţări. „Efectivele actuale de ajutor naţional şi internaţional […]
„Și dvs și eu am anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale. Acest lucru ne pune în situația să fim competitori într-o cursă complicată, în care…
Rusia a făcut tot posibilul, înaintea declanșării Primului Război Mondial, pentru a convinge Europa să rezolve conflictul pe cale pașnică și fără vărsare de sânge, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti, preluată de Agerpres. „Timp de secole, Rusia s-a pronunțat pentru relații solide și de încredere între state. Așa s-a […]
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, că, în cazul în care Klaus Iohannis ar fi fost astăzi vicepremier, ar fi trebuit să …
Desigur, marile festivaluri ale verii de la Salzburg, Bayreuth şi Glyndebourne sunt adresate în special melomanilor. Chiar dacă de cele mai multe ori întâlneşti la aceste festivaluri aceleaşi persoane: îndrăgostiţi de muzica de operă şi de muzica clasică. Salzburgul aparţine marilor maeştri Prestigiosul Festival şi-a deschis porţile cu un program demn de reputaţia lui. Poate […]
Băsescu a susținut că Rozalia Biro nu știe limba română, ironizând în aceeași timp o zicere publică a acesteia….
Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Congresul noului partid al lui Călin Popescu Tăriceanu, că nu îl vede pe președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care candidează și el pentru Cotroceni, drept un „dușman politic”. Ponta a spus că în situația în care Călin Popescu-Tăriceanu va câștiga alegerile prezidențiale „vor lucra foarte bine împreună”, cerându-le totodată […]
Fostul lider liberal Călin Popescu-Tăriceanu i-a criticat vineri, la Congresul noului său partid, pe foștii săi colegi din PNL, susținând…
Odinioară o modă doar printre deţinuţi, marinari şi circari, tatuajele au devenit un ritual de trecere beningn pentru foarte mulţi occidentali. Unul din cinci americani are cel putin un tatuaj, iar femeile tatuate îi depăşesc ca număr pe bărbaţi. Ce se întâmplă însă când aceste persoane îşi caută o slujbă, se întreaba The Economist. Deşi […]
PNM, un partid de apartament, devine PLR. PNM este un pardid de rezervă al PSD. Cu ce partide a negociat grupul Tăriceanu. Un preşedinte de partid care nu apare în documentele de la Tribunalul Bucureşti. Este Sebastian Ghiţă finanţatorul PLR?
Președintele PNL, Klaus Iohannis, îl critică pe fostul lider al partidului Călin Popescu Tăriceanu, care, în opinia sa, „se lasă antrenat în…
Șefului Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Alexandru Năstase, a declarat vineri că….
„Decizia Rusiei nu e o surpriză, aţi fost avertizaţi un an în urmă”, a declarat ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin, după o întevedere cu ministrul moldovean Economiei, Andrian Candu, comentând decizia Moscovei de a impune taxe vamale la importul produselor moldoveneşti, transmite 24h.md. „Nu a fost un moment neprevăzut, am avut consultaţii, noi am […]
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, sâmbătă și duminică, vremea va fi…
Ratele lunare pentru cumpărarea unei locuințe ANL vor putea fi plătite într-un interval maxim cuprins între 15 și 25 de ani, în funcție de venitul mediu pe membru de familie al titularului contractului de închiriere a locuinței, anunță Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), într-un comunicat transmis vineri Agerpres. Guvernul a aprobat, joi, printr-o […]
„Încep cu o solicitare pe care PNL o face prim-ministrului Victor Ponta de a-și retrage nominalizarea lui Claudiu Manda pentru funcția de ministru al Bugetului și îi cerem, totodată, să…
Armata israeliană a anunțat vineri încetarea armistițiului cu Hamas în Fâșia Gaza și a menționat că în teren există operațiuni militare în desfășurare, relatează Reuters. „Da. Continuăm activitățile din teren”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei, lt. col. Peter Lerner. Declarațiile sale survin în urma unor informații potrivit cărora 40 de palestinieni au […]
Romtelecom a scos din grilele sale Look TV şi Look Plus, care difuzează Liga 1, întrucât nu s-a ajuns la un acord privind retransmiterea acestor televiziuni, au anunţat reprezentanţii companiei.
Doi americani s-au revoltat în momentul în care, la Roma, li s-a prezentat o nota de plată de 42 de euro pentru trei îngheţate şi o sticlă de apă, comandate la un bar în centrul capitalei Italiei. Americanii au cerut poliţiei să intervină, însă managerul localului a declarat că a fost vina celor doi, care […]
Potrivit datelor centralizate, peste 250 de localități din 11 județe au fost afectate în urma inundațiilor din…
Hidrologii au emis, vineri, o avertizare Cod roșu de inundații valabilă până sâmbătă după-amiază în…
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că Legea privind amnistia – act normativ pe care i l-a cerut joi, în ședința de Guvern, ministrului Muncii Rovana Plumb – va fi aplicată…
Aproape 150 de artişti din întreaga lume s-au reunit la Sibiu, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului ”ICon Arts Celebrates!”, ce are loc în perioada 24 iulie – 2 august. Acesta propune publicului o selecţie variată de evenimente, de la concerte clasice şi contemporane până la cor, fanfară şi impro-show-uri. S-a scurs mai […]
“Derapaje”, pauza de ţigară din timpul unui priveghi “Derapaje”, love story thriller-ul cu Radu Iacoban, în regia lui Iris Spiridon, după un text de Neil LaBute, va fi jucat în avanpremieră sâmbăta aceasta, 2 august, la Godot Café-Teatru. Spectacolul va avea premiera pe 15 august. Radu Iacoban, cel care a obţinut de la Neil LaBute […]