Fondul Monetar Internaţional a redus estimarea privind creşterea economică a României la 2,4% anul acesta…
Lună: octombrie 2014
Șoferul român vinovat de producerea accidentului de duminică din Grecia nu are certificat de competență profesională, firma din Argeș pentru care lucra fiind amendată pentru angajarea unui şofer fără atestat, scrie Mediafax, citat de B1.ro. Nicolae Jean Tudoran a susținut în 2011 proba teoretică pentru a primit atestatul, însă nu s-a mai prezentat și la […]
Sorin Roşca Stănescu publică pe blogul personal un ultim mesaj înainte de a se preda poliţiştilor.
Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, instituirea unei scheme de ajutor de minimis prin care se acordă…
Instanţa supremă i-a condamnat definitiv, marţi, pe fraţii lui Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud, la câte cinci ani de închisoare cu executare şi pe Mustafa Tartoussi la şapte ani de închisoare, pentru că în 2006 l-au ajutat pe sirian să fugă din ţară, deşi ştiau că este acuzat de terorism.
Doi angajaţi ai complexului nuclear iranian de la Parchin şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii puternice care s-a produs duminică, informează BBC, citând agenţia semioficială iraniană ISNA. Un website al opoziţiei iraniene arată că explozia a avut loc lângă complexul nuclear amintit, la sud-est de capitala iraniană. Site-ul Sahamnews arată că explozia a fost […]
În pofida eforturilor depuse de angajații rezervației și de medicii veterinari care au aplicat mai multe tratamente pentru salvarea animalelor bolnave, trei zimbri din Rezervația Hațeg-Slivuț au murit din cauza bolii limbii albastre. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara a anunțat oficial marți că există două focare ale bolii în județ, unul […]
DNA a emis, marți, un comunicat de presă privind declaraţii prim-ministrului Victor Ponta referitoare la dosarul Lukoil instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti
Samsung a anunţat o scădere dramatică de 60% a profitului operaţional al companiei, de la 7,19 miliarde de dolari în urmă cu un an, la 4 miliarde de dolari. Raportarea s-a făcut la trimestrul al treilea, însă în trimestrul precedent scăderea a fost similară. Reducerea drastică a profitului este pusă pe seama vânzărilor scăzute ale […]
Emeric Ienei le-a transmis spectatorilor români „să fie civilizați” la meciul de sâmbătă cu Ungaria…
Jean-Luc Godard, unul dintre cei mai influenţi regizori din istoria cinematografiei, a surprins anul acesta Cannes-ul cu primul său lungmetraj în 3D, Adieu au langage, distins cu Premiul Juriului. Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) aduce filmul în premieră la Bucureşti. Alte şase premiere de la Cannes, care au adunat împreună […]
Orașul sirian Kobane este „pe punctul de a cădea” în mâinile jihadiștilor, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, apreciind că în aceste condiții este necesară o operațiune militară terestră pentru a opri gruparea Statul Islamic (SI), transmite AGERPRES. „Teroarea nu va fi stopată (…) atâta timp cât noi nu vom coopera în vederea unei […]
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism, Jean Todt, a declarat postului RTL că starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher se îmbunătăţeşte şi că în scurt timp septuplul campion mondial ar putea duce o viaţă aproape normală, transmite MEDIAFAX. Todt şi Schumacher sunt prieteni de pe vrema când cei doi activau la […]
Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu, a comentat condamnarea la închisoare, cu executare, a senatorului liberal Sorin Roşca Stănescu.
Liderul separatist Evgheni Șevciuk l-a felicitat marți pe Vladimir Putin cu ocazia zilei sale de naștere și i-a mulțumit pentru programele de asistență oferite regiunii transnistrene, transmite Infoprut.ro. ,,Politician cu experiență și înțelept, patriot, un om cu principii și convingeri ferme, tu, dragul meu Vladimir Vladimirovici, ai dovedit în mod repetat abilitatea de a aborda […]
În următoarele zile, la Iaşi, câteva sute de mii de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi pentru a se închina…
Daniel Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a declarat, marţi, că romii „nu mai vor să-şi dea votul pentru…
Opera Naţională din Bucureşti îşi reînnoieşte nu doar clădirea, îşi regândeşte nu doar acustica şi programul artistic. Bate un vânt benefic înnoitor în pânzele acestei instituţii ce a găzduit atâtea voci de aur, atâtea montări memorabile, scăldată de muzica atâtor genii din istoria muzicii de operă. Dialogul pe care l-am purtat cu Răzvan Ioan Dincă este impresionant din multe motive, între care aş vrea să mă refer la tot ce înseamnă temeinicia lucrului bine făcut, fără de care degeaba vorbim despre viziune, imaginaţie, proiecte şi stagiuni cu un program bogat, marcate de semnele excelenţei.
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul Rompetrol.
Potrivit RADET, bucureștenii din sectoarele 2, 3 și 4 vor rămâne fără apă caldă, miercuri, ca urmare…
Turner Broadcasting System, divizia de televiziuni a grupului de media american Time Warner, care include, printre altele, postul de ştiri CNN, a anunţat, luni, desfiinţarea a 1.475 de posturi, reprezentând 10% din efectivele sale, transmite AFP, citată de MEDIAFAX. În CNN vor fi desfiinţate 300 de posturi, a anunţat într-un comunicat separat, pe site-ul său, […]
Procurorii anticorupţie susţin că SC Ramb Sistem SRL, firma căreia preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, i-ar fi atribuit două contracte…
Producţia industrială a Germaniei a scăzut cu 4% în luna august, comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care reducerea previzionată era de doar 1,5%. Aceasta este cea mai mare scădere a producţiei industriale pe un asemenea interval din ultimii cinci ani. Faţă de luna august a anului 2013, scăderea este de 2,8%. Comenzile primite […]
Peste 20 de vânători, reprezentanţi ai Consiliului Local şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului participă…
Compania americană Hewlett-Packard (HP) va disponibiliza încă 5.000 de angajaţi, în condiţiile în care, luni, a făcut public planul de scindare a grupului în două entităţi diferite, urcând numărul total al concedierilor din programul început în urmă cu trei ani la 55.000, transmite Reuters, citată de MEDIAFAX. Noile disponibilizări reprezintă o parte a programului de […]
Consiliul de Administraţie al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a sancționat două companii petroliere din Republica Moldova care au admis încălcări la stabilirea prețului la gazul lichefiat, transmite DESCHIDE.md. Este vorba de compania petrolieră Dominic pentru care ANRE a decis să iniţieze procedura de suspendare a licenţei la importul și comercializarea cu ridicata […]