Borbely a abordat problema limbilor regionale în discuțiile cu adjunctul Victoriei Nuland

Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat miercuri, la Târgu Mureș, că în cadrul discuțiilor purtate în urmă cu o zi cu Hoyt Yee, adjunct al Victoriei Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru Europa si Eurasia, a susținut că dacă România și Ungaria au fost solidare față de revotarea legii limbilor regionale din Ucraina, poate exista și o solidaritate internă pentru a se discuta această problemă și în România, transmite AGERPRES.

„Am spus ieri (marți — n.r.), când a fost Hoyt Yee, la București, când s-a întrebat de Ucraina, am spus că și comunitatea maghiară din ’90 a ales o cale a dialogului. Noi am fost prezenți în Parlament, în autoritățile locale și totdeauna am încercat pe calea dialogului să facem pași pe calea drepturilor minorităților și acest lucru îl vom face în continuare. Dar m-a bucurat foarte mult acea solidaritate între Ungaria și România, când au cerut la unison ca Rada din Ucraina (parlamentul de la Kiev — n.r.) să repună pe ordinea de zi și să revoteze limbile regionale, folosirea limbilor minoritare ca și limbă regională, care e o lege foarte puternică în acest sens cu dreptul de folosire a limbii. Am spus și ieri, la această întâlnire, dacă putem fi solidari față de comunitățile române și maghiare din Ucraina, haideți să discutăm și să nu refuzăm, de exemplu în Constituție, când am făcut această propunere, ca în zonele unde sunt comunități importante (limba acestora — n.r.) să fie recunoscută ca limbă regională, să putem discuta aceste probleme, prin dialog, prin pârghii parlamentare și constituționale. Este un subiect care după campania electorală de ce să nu îl discutăm”, a afirmat Laszlo Borbely.

Vicepreședintele politic al UDMR a spus că limbile minorităților pot fi numite fie limbi regionale, fie să figureze ca „mai multe drepturi lingvistice” și că el a avut inițiativa aducerii în discuție a problemei respective în cadrul întrevederii cu Hoyt Yee.

„Eu am spus această problemă. Am spus pentru a accentua că noi, comunitatea maghiară, suntem un factor de stabilitate aici, care a ajutat România când a devenit membră a Uniunii Europene, a sprijinit când a devenit membră NATO și trebuie să ia în considerare toată lumea că noi avem propuneri raționale. Iată că în Ucraina a fost o lege de genul acesta și că a fost sprijinită și de România și de Ungaria”, a subliniat Laszlo Borbely.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.