Cunoscută pentru greșeli gramaticale, europarlamentarul Partidului Conservator a gafat din nou într-o postare pe Facebook.
Lună: martie 2015
Călin Popescu Tăriceanu are oficial partid. Preşedintele Senatului şi-a înscris PLR-ul la Tribunalul București în Registrul Partidelor Politice…
Klaus Iohannis notează, într-o postare pe Facebook, faptul că marţi se împlinesc 100 de zile de când este Președintele României.
Conducerea REGIONAL AIR SERVICES – Aeroport Tuzla a demonstrat încă o dată că o campanie de denigrare se poate transforma usor în reversul ei, prin decizia instanțelor judecătoreşti.
Curtea Constituțională a României a stabilit că va discuta tot în 8 aprilie și sesizarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)…
Jurnalistul Stelian Negrea a sesizat luni, 30 ianuarie, Direcţia Antifraudă, la Telverde, că personalul Hotelul Internaţional…
Aflat în arest la domiciliu din 26 martie, Darius Vâlcov a ajuns marți dimineață la DNA pentru audieri.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu a scăpat de arestul la domiciliu, informeaăz B1 TV.
Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis se întâlnește marți cu comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa…
Polițiștii au descins marți dimineață la zeci de adrese din București și Galați, la falsificatori de adeverințe de venit…
Acuzat de trafic de influenţă şi şantaj, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi, Sergiu Lucinschi, a fost reținut…
(…)vă scriu aceste rânduri pentru a vă aduce la cunoştinţă o problemă personală, dar care în ultimele luni a impactat negativ o zonă largă…
George Becali va afla marți dacă va fi eliberat condiționat din penitenciar.
„O cafea si o apa minerala la Hotelul International din Bucuresti detinut de familia sefului ANAF, Gelu Diaconu, 16 lei. Nu mi s-a emis BON FISCAL.
Simona Halep are o adversară relative facilă în sferturi. Horia Tecău s-a calificat şi el în sferturi la dublu. Toate rezultatele din optimile de finală. Cine cu cine joacă în sferturi.
Un membru al PNL Brașov, Mihai Codruț Nanu, a postat un mesaj pe facebook în care afirmă că Avram Iancu este „un criminal care a ucis civili…
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează – conform unui comunicat de presă al acestei instituții – cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014-martie 2015, de către suspectul LUCINSCHI SERGIU, om de afaceri.
Actorul australian Hugh Jackman, cunoscut din seria ‘X-Men’, a postat o fotografie pe Instagram prin care lasă să se înțeleagă că nu se va despărți așa ușor de personajul Wolverine și că va mai juca acest rol măcar o dată, relatează agenția UPI.
Luni, 30 martie, a avut loc la Café Verona lansarea cărții Teoria tăcerii, de Iulian Tănase, volum apărut recent la Editura Herg Benet. Plecînd de la întrebarea: „În cîte feluri se poate tăcea?“, Iulian Tănase descoperă 173 de moduri de a tăcea: Se poate tăcea din naştere, Se poate tăcea în fel şi chip, Se […]
ANAF consideră că „selecţia prin omisiune” a acţiunilor instituţiei în vederea „conceperii materialelor de presă” nu face altceva decât să contribuie „într-o manieră consistentă” la informarea defectuoasă, prezentând „în mod eronat eforturile depuse de Direcţia Antifraudă”.
Numărul copiilor care petrec din ce în ce mai mult timp lipiţi de ecranul unui gadget a crescut dramatic în ultimii 20 de ani, conform unui raport efectuat de BBC. Copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani petrec o medie de şase ore şi jumătate pe zi în faţa unui ecran, comparativ cu […]
Judecătorul Marius Badea Tudose, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat, luni, Curtea Constituţională cu o cerere de soluţionare a posibilului conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească şi puterea legislativă, în cazul senatorului Dan Şova.
Într-un interviu realizat de „Digi 24”, scriitorul Mircea Cărtărescu se dezice de Traian Băsescu, cel despre care a scris acum cîţiva ani că „este un preşedinte pentru alte coordonate istorice”, făcîndu-i în acelaşi timp cu ochiul lui Klaus Iohannis, pe care-l numeşte „reprezentantul viitorului”, ceea ce este cam acelaşi lucru!Amplul interviu a fost difuzat duminică […]
Deunăzi am văzut o fotografie în “Cotidianul” care m-a făcut să mă gândesc că, în România, există două feluri de cefe: cea a alesului, care inspiră bunăstare, şi cea a funcţionarului, care e bine să fie flexibilă, gata să plece capul. Dacă te uiţi la parlamentarii români din spate, de sus, le vezi cefele groase. […]
În toată zarva şi agitaţia instrumentată sub steagul a tot felul de surogate, trăim într-o ţară condamnată la tăcere, la foarte multe tăceri.