Deunăzi am văzut o fotografie în “Cotidianul” care m-a făcut să mă gândesc că, în România, există două feluri de cefe: cea a alesului, care inspiră bunăstare, şi cea a funcţionarului, care e bine să fie flexibilă, gata să plece capul. Dacă te uiţi la parlamentarii români din spate, de sus, le vezi cefele groase. Poate pentru că sunt mari amatori de ceafă de porc.
Domnul Lilian Zamfiroiu, înalt funcţionar al Statului, preşedintele Institutului Cultural Român, are o ceafă subţire, e un băiat foooarte delicat. Problema e tocmai aici: e prea subţire ca să poată susţine ceva. Cu alte cuvinte e un văzduhist, dar, în acelaşi timp, este perfect pentru rolul de slugă. Pe vremea când Zamfiroiu îl “servea” pe domnul ambasador – delegat permanent al României pe lângă UNESCO – preşedinte al Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu, un prieten mi-a povestit că a telefonat la Misiune într-o după-amiază şi a dat peste adjunct. Era ora trei. Cănd a auzit cu cine vorbeşte, Zamfiroiu i-a spus mieros: “Domnul ambasador s-a dus acasă ca să facă o siestă… E foarte obosit…”. Acasă unde? aş fi întrebat eu. Lângă Elysée, pe strada Miromesnil, sau la Bucureşti, unde îl găseşti la fel de des? Cu acordul ministerului de altfel. Şi n-am auzit nici să fi fost acuzat de incompatibilitate de ANI. Manolescu e un fenomen. Mai are puţin şi îl ajunge din urmă pe Hăulică, alt intelectual, care a încremenit 11 ani la UNESCO.
Se aude că Lilian Zamfiroiu va fi dat afară de la ICR. Senatul, noul stăpân al acestei instituţii ce ar trebui să promoveze cultura românească în lume, e nemulţumit de activitatea obscurului preşedinte care s-a dovedit a fi şi un slab organizator.
În România, sunt două căi prin care un prost funcţionar poate fi înlocuit: fie “în jos”, legat în cătuşe, fie “în sus” cu un şut în cur elegant. Se zice că MAE l-a propus pe Lilian ambasador la Vatican, dar Papalitatea l-a respins. Cred că nu numai din cauza prenumelui… Ca de obicei, toate aceste mişcări se fac în mare secret. Ministerul de Externe şi Institutul Cultural sunt instituţii foarte discrete când e vorba să numească reprezentanţii României în străinătate. Când protejaţii lor, “turiştii” noştri dau cu bâta în baltă (vezi cazul Fulicea şi listele cu indezirabili de la Paris sau pliantul cu harta Franţei în chip de drapel nemţesc), nimeni nu răspunde. Se găsesc doar nişte mici ţapi ispăşitori înlocuibili. M-am cam plictisit să repet: aceste instituţii sunt doar nişte agenţii de turism pe banii contribuabililor. De aici şi această secretomanie.
Se mai ştie ceva despre cine va ocupa postul de director al ICR de la Paris rămas vacant? Când vom afla oare că a fost paraşutată acolo pe întuneric Ruxandra Balaci? Fiica unuia dintre intelectualii comuniştilor, Alexandru Balaci, ce a copilărit în “Accademia di Romania” de la Roma şi a jucat şotronul în curtea Palatului Iorga de la Veneţia. Probabil că vrea să-şi petreacă menopauza tot prin ţări străine… Va avea oare tupeul duduia să apară în faţa senatorilor după ce i-a acuzat că habar n-au despre arta modernă în scandalul “Poneiului roz cu zvastică” de la New York? Nu m-ar mira! L-a băgat ea în mormânt pe Oroveanu de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană cu răutăţile ei! Când aud de ăştia mă apucă nebunia! Tot ei? Tot copiii lor? Nu mai apare altcineva? Ce se întâmplă cu acei mulţi tineri care se întorc în ţară după ce au făcut studii prin străinătate? Nu e loc şi pentru ei?
În România, şi băşinile sunt secretizate. Ce dacă miros? În fapt, este vorba doar de nişte secrete “securistice” menite să ascundă impostura. Secretele astea sunt, ca pe vremea “Împuşcatei”, doar nişte nimicuri sordide. Băsescu, având un nume predestinat, s-a dovedit şi el mare amator. Materialul era bun pentru şantaj politic. Mizerii ce ies la vedere deşi s-a încercat ascunderea lor în nisip ca pisica…
Unii funcţionari ai Ministerului Afacerilor Externe român fojgăie “ca o gândăcărie pe un coltuc de pâine” cum spunea Tudor Arghezi. Eu vreau să aprind lumina ca să îi văd cum fug să se ascundă. Sper să apuc ziua în care le voi aprinde lumânarea.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.