Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, astăzi, un curs de referinţă de 4,4128 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,32 bani, comparativ cu şedinţa precedentă, când euro a fost cotat la 4,416 lei, potrivit Bursa. Dolarul american s-a depreciat cu 1,47 bani în raport cu moneda naţională, BNR stabilind un curs de 3,9448 […]

Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, premierul Victor Ponta a scris despre colaborarea dintre Guvern și Președinte, dar şi despre moţiunea de cenzură, arătând de ce guvernul actual nu trebuie înlocuit de un guvern PNL/PDL. ”1. Sunt pentru colaborare între Guvern și Presedinte și așa voi face până la finalul mandatului (cu condiția […]

Liderii PNL au declarat că marţi la 9.30 vor fi în Parcul Izvor din Capitală, unde vor discuta cu protestatarii despre moțiunea de cenzură. Vor participa apoi la dezbaterile din Parlament, optimişti că moțiunea de cenzură împotriva premierului Victor Ponta va fi votată pozitiv. ”Am avut o discuție firească înainte de moțiunea de cenzură. Am […]

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, este supus luni unei coronografii la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde este internat sub pază. Este o investigaţie făcută în cazul în care medicii constată că sunt semne că ar exista probleme mai grave. Rezultatele vor fi interpretate de medici dintr-o comisie specială, care vor decide dacă starea de […]

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Barack Obama se vor întâlni luni seara la New York, însă experții ruși nu se așteaptă la o „încălzire” a relațiilor dintre cele două țări, tensionate de ceva vreme, relatează RIA Novosti, citată de Agerpres. Deși sunt de acord că în relațiile bilaterale s-au acumulat probleme care […]

Japonia, care a acceptat doar 11 solicitanți de azil dintr-un total de 5.000 de cereri depuse anul trecut, va oferi un ajutor de circa 810 milioane de dolari ca răspuns la criza refugiaților din Siria și Irak, a relatat luni radioteleviziunea publică niponă NHK, conform Reuters. Premierul japonez Shinzo Abe va anunța noul ajutor marți, […]

Doi tineri au murit şi alte şapte persoane au fost rănite, luni dimineaţă, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autobuz pe fondul carosabilului umed. S-a întâmplat pe DN 1, între localităţile braşovene Şercaia şi Perşani. Potrivit Poliției Județene Brașov, un tânăr de 27 de ani, care conducea un autoturism dinspre Braşov spre Sibiu, […]

Fondul Monetar Internațional (FMI) va înrăutăți probabil prognoza de creștere a economiei mondiale din cauza încetinirii piețelor emergente, a afirmat directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un interviu acordat publicației franceze „Les Echos”, transmite Reuters, citată de Agerpres. „Suntem într-un proces de redresare al cărui ritm își reduce viteza. Există o diferență clară între statele […]

Ministrul Justiției Robert Cazanciuc a confirmat că a primit o ofertă din partea lui Gabriel Oprea să se înscrie în UNPR, atunci când prestaţia sa ca ministru al Justiţiei a fost criticată în interiorul PSD. „A fost o propunere pe care domnul vicepremier Oprea mi-a făcut-o la un moment dat, atunci când în spaţiul public […]

Președintele Klaus Iohannis se întâlnește, luni, la Washington, cu vicepreședintele SUA, Joe Biden. Tot luni, Iohannis și soția sa, participă la recepția tradițională oferită de președintele american Barack Obama. Duminică Iohannis și soția sa au depus flori și au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, la memorialul […]

Echipa Astra Giurgiu a învins duminică, pe teren propriu, FC Botoșani cu scorul de 1-0 (1-0), într-o partidă din etapa a XII-a a Ligii I de fotbal. Unicul gol al meciului a fost înscris de Denis Alibec (15), din penalty. Astra a revenit pe primul loc după această victorie. Clasamentul Ligii I: 1. Astra Giurgiu […]

Simona Halep, care a împlinit, duminică, 24 de ani, a primit din partea preşedintelui Klaus Iohannis un buchet de flori. Halep a postat o fotografie cu buchetul pe pagina sa de Facebook, însoțită de următorul mesaj: „Vă mulțumesc, domnule Președinte!”.

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade a avut loc duminică seară, la ora 18.46, în zona Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul s-a produs la adâncimea de 92 de kilometri. De la începutul acestui an, în zona Vrancea au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea de 4,6 grade, în 24 ianuarie […]