PSD se reuneşte, luni după-amiază, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) pentru a tranșa situația premierului
Lună: ianuarie 2018
Federația sindicală: „Este de-a dreptul revoltător, însă cum au reuşit aleşii să ajungă la salarii de zece ori mai mari decât ale profesorilor
Procurorul Codruț Olaru, noul vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), este acuzat că a plagiat de la cap la coadă
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, finalistă la Australian Open în 2017, a fost eliminată luni din primul tur al competiției
Cântărețul Victor Socaciu a ajuns, luni dimineață, la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul medicului Mihai Lucan
Preşedintele Comisiei pentru buget din Senat, Eugen Teodorovici, îi atacă pe Mihai Tudose şi pe miniştrii care și-au declarat susținerea pentru premier
Președintele Turciei a declarat că vrea să coopereze cu SUA în regiune, adăugând că speră că Washingtonul nu va proteja YPG
Deputat: „Un nou gest provocator și agresiv la adresa României: în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 2018
Jucătoarea de tenis Irina Begu s-a calificat în turul doi al turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului
WTA a publicat, duminică, clasamentul mondial valabil pentru următoarele două săptămâni.
În opinia lui Niculae Bădălău, conflictul public dintre Tudose și ministrul de Interne, Carmen Dan, este „un lucru foarte grav”
Președintele Tineretului Social-Democrat cere mai multă democrație în partid, și oprirea „politicii cuțitului în spate”, în contextul tensiunilor
Victimele din Hunedoara sunt șoferul mașinii, un bărbat de 35 de ani, și un pasager în vârstă de 42 de ani.
De cînd mănîncă o pîine albă din politică, a contrat Mihai Tudose pe cineva? Nu cumva prestațiile sale au fost la fel de monosilabice?
Premierul Mihai Tudose a trecut, mai nou, la „cumpărături“ inedite. Deputatul USR Bogdan Ionel Rodeanu este ultima „achiziție“ politică a prim-ministrului.
SUA ar trebui să-și retragă trupele din anumite țări est-europene pentru a reduce din tensiunea relației ruso-americane.
Fostul premier Victor Ponta a relatat duminică la Antena 3 că a vorbit la telefon cu bunul său prieten Sebastian Ghiţă
Iranul a fost afectat în perioada 28 decembrie 2017 – 1 ianuarie 2018 de violenţe produse în timpul manifestaţiilor împotriva puterii
Folosit frecvent în tratarea afecțiunilor cardiace, nu degeaba i se mai spune păducelului „planta inimii“.
Gelu Ștefan Diaconu: „Ca să înțelegeți și mai bine anvergura intelectuală, morală și profesională a PSD în epoca Pablito
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, care participa la o partidă autorizată de vânătoare de mistreți, a fost împușcat mortal
În timp ce analizele indică un avânt economic global, mai ales al țărilor în curs de dezvoltare, România va beneficia mai puțin de contextul extern favorabil.
Proiecția specială a filmului Oblomov a avut loc ieri, în Sala bizantină a Palatului Béhague,
Un consilier liberal județean din Giurgiu a fost arestat pentru fapte de cămătărie