Fără categorie

Prin mesajul postat pe social media, Maradona ar încerca să se apropie din nou de fiica sa. Relaţia celor doi s-a înrăutăţit anul trecut, când Diego Maradona a rămas în Emiratele Arabe Unite…

Fără categorie

Deputatul ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o…

Fără categorie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că relaţia sa cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, este „în refacere”, el adăugând că, spre binele bucureştenilor, în perioada următoare…

Fără categorie

Preşedintele UNPR a participat sâmbătă la Reuniunea organizaţiilor din regiunea VII Centru, desfăşurată la Galaţi, alături de reprezentaţii partidului din judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Galaţi, Harghita şi Covasna…

Fără categorie

Dragnea a mers la spital în cursul zilei de sâmbătă, după ce a acuzat dureri la spate, a confirmat pentru mediafax.ro  Codrin Ştefănescu. Liderul PSD urmează să fie supus unui RMN şi analizelor medicale…

Fără categorie

Președintele Iohannis a preluat cu stângăcie cam toate reflexele negativ-ridicole dâmbovițene. Lupta pentru putere îl arată pe primul om din stat, un simplu scandalagiu, încadrându-l în galeria micilor…

Fără categorie

În 2009 Vântu deținea Realitatea TV, care era, atunci, mai influentă decât Antena 3. Băsescu se voia președintele țării și a făcut un pact personal cu Vântu ca să fie sprijinit de Realitatea…

Fără categorie

Florin Iordache a depus la Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, un proiect pentru completarea legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, prin care…