Aflate în imposibilitatea de a mai rezista pe piață, din ce în ce mai multe societăți comerciale care activează în domeniul retailului nealimentar intră în faliment
Lună: noiembrie 2020
Acesta susține că Guvernul ar putea introduce obligativitatea vaccinării anti-Covid, unul dintre indicii fiind implicarea medicilor militari în campanie
A scrie despre situaţia din Rep. Moldova creată odată cu triumful Maiei Sandu la 15 noiembrie, nu e ca şi cum ai analiza rezultatele alegerilor prezidenţiale din Polonia, Belarus ori din SUA
După primele zece luni ale anului, Romania se situeaza pe pozitia 14 in UE în clasamentul înmatriculărilor de mașini noi din UE
Preşedintele american a anunţat că l-a concediat pe Chris Krebs, şeful Agenţiei pentru securitate cibernetică, după ce acesta a declarat că alegerile prezidenţiale au fost corecte
Praful se alege din mica noastră planetă. Cosmin râde cu râsul lui arhicunoscut. Îți arde de glume, îmi zice, răsuflând înciudat. Eu ce să-i zic?
Potrivit medicilor, suferise o hemoragie digestivă superioară din cauza medicamentelor anticoagulante pe care le lua
Scorul a fost deschis de Nikolai Laursen, în minutul 50, iar România a egalat prin Ionuț Costache, în minutul 72.
Constat că „partenerul strategic” de la Cotroceni s-a cam grăbit cu felicitările (fără masă și dans – sic!) transmise învingătorului încă nevalidat Joe Biden
cu toate că strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus va fi făcută publică săptămâna viitoare, în cadrul Guvernului, pe la toate ministerele circulă (…)
Trump încă poate schimba soarta alegerilor. Un Ordin Executiv, semnat de Donald Trump, aproape deloc cunoscut, poate contribui decisiv la soarta alegerilor.
Acesta este mesajul ferm al șefilor din IPJ Tulcea pentru polițiștii care nu vor să aplice amenzi abuziv.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi transmite președintelui Klaus Iohannis după declarațiile de marți seara că se „cațără pe cadavre fără rușine pentru a…
Potrivit surselor citate, președintele Consiliului Național al PSD nu a mai fost la sediul central al partidului de marțea trecută, când…
Klaus Iohannis și-a făcut de lucru marți seara, într-o nouă ieșire la Cotroceni, pentru a arunca vina asupra „baronilor roșii” în cazul…
Un spital cu peste 1.000 de paturi a fost construit în timp record la Madrid, bugetul cheltuit de administraţie fiind de…
Vorbiți despre asta și împreună putem opri virusul. Este mesajul campaniei de conștientizare STOPS WITH U și care vrea să arate românilor că (…)
„Tragedia de la Spitalul Județean Neamț este rezultatul deciziilor aberante emise de reprezentanții Guvernului”, spun social democrații.
A fost diagnosticat pozitiv la COVID-19 în data de 9 noiembrie iar în 13 noiembrie a început să se simtă rău și a fost…
Pentru a doua oară în ultimii patru ani, America se vădeşte a fi radical divizată pe linia tremurândă a unor procentaje aproape egale.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că medicul Cătălin Denciu a avut un test pozitiv pentru COVID-19 făcut la Spitalul de Urgență Floreasca, dar Orban spune că….
Am îmbrățișat doctrina social-democrată tocmai pentru a fi aproape de oameni și de nevoile lor, dar și pentru că am găsit la PSD Dolj oameni valoroși.
După victoria de duminică, mulți dintre cei care o înjurau pe banii României și ai lui Plahotniuc o laudă și o felicita pe Maia și sigur ar vrea să ajungă consultanții d-nei președinte.
Psihologul Mihaela Irimia, fiica unuia dintre pacienţii care se afla la secţia ATI Piatra Neamț care a ars ca o torţă, a povestit că…
Trăim într-o casă de păpuși, programați și supuși propagandei, îmbrățișăm iluzia că sistemul electoral nu este conceput și controlat pentru a nu permite schimbări semnificative. E o realitate tristă prezentată ca fiind democrație
Fără o bază de cooperare, lumea va aluneca spre o catastrofă comparabilă cu Primul Război Mondial, iar tehnologia de astăzi ar putea face o asemenea criză și mai greu de controlat decât în alte perioade