În ultimii 20 de ani, fundaţia lui Bill Gates a cheltuit 4 miliarde de dolari pentru dezvoltarea diverselor vaccinuri, 350 de milioane fiind investiţi numai în vaccinul anti-Covid
Lună: ianuarie 2021
Între 150 și 200 de soldaţi care au asigurat, la Washington, securitatea la învestirea președintelui Joe Biden, au fost depistați pozitiv
Din prima categorie fac parte statele care depind de turism şi care-şi doresc să se poată circula iar fără restricţii, dar în condiţii de siguranţă
Televiziunea Romănă marchează împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române pe toate posturile sale cu programe şi ediţii speciale
Azilul de noapte, Colonia agricolă de la Băneasa și Biroul Asistenței prin Muncă sunt cei trei piloni pe care s-a construit întregul program de eradicare a cerșetoriei și vagabondajului, al doctorului Nicolae Minovici.
Potrivit oficialilor sanitari din Hawaii, un rezident care a călătorit în afara comunității s-a dovedit a fi infectat. Ceea ce s-ar fi putut transforma într-un focar dezastruos a
Bulai și gașca de propagandiști ai Puterii discută despre TVR! O fi TVR o epavă-media, dar chiar așa de rău să fi ajuns?
Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat vineri decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, cunoscută cu multiple afecțiuni cronice.
Pe lângă răspândirea mai rapidă, acum pare, de asemenea, că există unele dovezi că noua variantă identificată pentru prima dată în Marea Britanie ar putea fi asociată cu
FC Barcelona a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de o echipă de liga a III-a. Barcelona s-a…
(…) e nevoie de el ca să-i potolim pe cei ce vor gâtul lui Ceauşescu, dar, în genere, e nevoie de el ca să-i descurajăm pe cei care vor gâtul nostru, al tuturor.
Foștii șefi CIA și FBI, jurnaliști si profesori americani cer ”distrugerea dim temelii” a partidului Republican, denunta o aliata a fasciștilor a rasiștilor si vor măsuri punitive la locul de muncă pentru susținătorii lui Trump
De la începutul campaniei de vaccinare au fost 1.064 reacții „comune și minore”, respectiv 357 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 707 reacții generale
SUA trebuie să-și înfrunte trecutul și au nevoie de spirit critic și coerență. Însă au parte de idolatrie din partea aliaților și de confuzie și incoerență din partea liderilor
Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 lucrătorii transfrontalieri și transportatorii rutieri
Primesc bani dacă sunt bolnavi de COVID -19, așa că să te ții „îmbolnăviri“ de aici înainte. Persoanele care sunt infectate cu noul coronavirus ar putea primi bani ca să stea acasă.
Companiile din România se așteaptă la o creștere a cifrei de afaceri în 2021, la intensificarea digitalizării instituțiilor statului, la o taxare aproape ca anul trecut și la reducerea
Judecătoarea Adriana Stoicescu de la Tribunalul Timiș nu renunță la convingerile sale în privința SIIJ. În stilul său caracteristic, magistratul explică de ce vor politicienii să desființeze SIIJ.
Restaurantele, barurile și cafenelele vor funcționa în intervalul 06.00-21, la o capacitate de 30%, iar săline de spectacole, teatre și cinematografe vor funcționa la o capacitate de 30%
Social-democrații îl acuză pe premierul Florin Cîțu că a crescut datoria publică a României cu 24 de miliarde de euro anul trecut, iar pandemia a costat 3 miliarde de euro
După război, mulți viteji se arată. Anthony Fauci, specialist în imunologie și consilier special al preşedinţiei SUA pentru maladia COVID-19
Ambele cazuri sunt din București și nici una dintre cele două persoane nu a călătorit în afara țării.
Fostul premier critică Guvernul Cîțu pentru pregătirea Planului Național de Redresare și reziliență. „Dacă PNRR nu e gata până în februarie, este clar că e vina PSD”, spune ironic Tudose
Dan Mihalache, fost consilier prezidențial și ambasador în Marea Britanie, a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cipru
În România s-au înregistrat 2.699 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore și 74 de decese. De joi până vineri au fost realizate 23.712 teste RT-PCR și 5.899 de teste rapide
Cel mai scump proiect de infrastructură din România, Autostrada A8, care leagă Ungheni de Tg. Mureș, via Iași și Tg. Neamț, ar putea fi gata de…