Biden, cel mai contradictoriu debut

Statele Unite ale Americii pot trece peste vrajba de acum. Însă, pentru asta, este nevoie de mult spirit critic, de înfruntarea problemelor istorice. La fel cum SUA le cer celorlalte țări când vine vorba despre trecutul lor. Și mai este nevoie de multă coerență. Până acum însă, SUA nu au parte de spirit critic, ci de exerciții de idolatrie din partea politicienilor de la Washington și ale aliaților. Iar discursul inaugural al președintelui Biden a fost cel mai confuz și mai incoerent discurs rostit de pe treptele Capitoliului.

SUA trebuie să facă ceea ce Washingtonul le cere celorlalte țări

După protestele de la Washington și invadarea Congresului, o întreagă lume a început să se întrebe cum a ajuns în această situație țara care care s-a autointitulat liderul lumii ”libere”. Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, este necesar să lăsăm deoparte idolatria și să ne întoarcem la istorie. În realitate, republica Statelor Unite a fost marcată de la începuturi de slăbiciuni, de violență și de mari inegalități.

Drapelul confederat, simbolul Sudului pro-sclavie din perioada Războiului Civil, nu a fost fluturat din întâmplare de protestatarii de la Capitoliu. El ne vorbește despre conflicte care trebuie în continuare abordate. Sistemul sclaviei a jucat un rol major în dezvoltarea SUA și a capitalismului vestic in ansamblu. Din cei 15 președinți care l-au precedat Lincoln, nu mai puțin de 11 erau stăpâni de sclavi, inclusiv Washington și Jefferson, ambii din Virginia, unde 40% din populație erau sclavi. În perioada 1800-1860, numărul sclavilor a crescut de patru ori, datorită creșterii cererii de bumbac din partea industriei textile din Europa.

După patru ani de Război Civil, care au costat viața a 600.000 de oameni (mai multe victime americane decât în toate celelalte conflicte la care au participat SUA, inclusiv Războaiele Mondiale, cele din Coreea, din Vietnam și Irak), armatele confederate au fost învinse. Însă cei din Nord nu au considerat că negrii pot deveni cetățeni, cu atât mai puțin proprietari. Controlul Sudului a fost lăsat pe mai departe albilor, care au fost impus sistemul segregării rasiale.

Între timp, SUA au devenit cea mai mare putere militară a lumii, contribuind la desființarea imperiilor coloniale europene. Democrații, inițial partidul pro-sclavie din Sud, a devenit Partidul New Deal. Au fost de acord să le ofere negrilor drepturi civile, însă fără reparații. Din 1968, președintele Nixon a recuperat votul albilor din Sud, denunțând beneficiile acordate de democrați negrilor drept o formă de clientelism. Vizibil în special la alegerea lui Ronald Reagan și Donald Trump, republicanii au primit majoritatea votului albilor, iar democrații au primit circa 90% din votul negrilor și 60-70% din votul hispanicilor. Între timp, proporția albilor în electoratul total a scăzut de la 89% în 1972, la 70% în 2016 și 67% în 2020 (când 12% din electorat au fost negri și 21% hispanici și alte minorități). Acum, administrația Trump are în vedere acordarea cetățeniei pentru milioane de imigranți ilegali. Asta aduce pericolul ca proteste precum cel de la Capitoliu să degenereze într-un conflict etno-rasial.

”Ce concluzii de pot trage?”, se întreabă economistul Thomas Piketty, pe blogul său?  Viziunea pesimistă, susținută de americanii cu educație superioară care votează cu democrații (ceea ce face ca republicanii să se prezinte ca fiind anti-elite, deși o buna parte din elita afacerilor este republicană), este că alegătorii republicani sunt ”deplorabili” și ”irecuperabili”. Această viziune susține că administrațiile democrate au făcut tot ce au putut pentru a-i ajuta pe cei dezavantajați, însă nu au reușit din cauza rasismului albilor”, scrie Pikkety.

”Problema este că această viziune nu lasă loc unei soluții democratice. O abordare mai optimistă este una ce pleacă de la natura umană. De secole, de etniile diferite au trăit separat, fără contacte întrei ele, cu excepția dominației militare sau coloniale. Faptul că au început de relativ puțin timp să trăiască în aceleași comunități este un mare pas înainte. Însă asta creează tensiuni politice ce pot fi depășite doar prin mai multă democrație și egalitate. Dacă democrații vor să-i aibă de partea lor pe cei dezavantajați,  indiferent de originea lor, trebuie să facă mai multe în termeni de justiție socială si redistribuire a bogăției”, scrie Pikkety.

 

Președintele nu pare hotărât. Unitate sau ”noi” împotriva ”lor”?

Din păcate, discursul inaugural al președintelui Joe Biden lasă loc mai degrabă vizunii pesimiste si nedemocratice de mai sus. Discursul a început într-o binecunoscută notă avântată: ”Aceasta este o națiune măreață. Suntem oameni buni”. A încheiat în aceeași notă: ”Deci, cu voință și hotărâre, vom face față provocărilor. Susținuți de credință. Conduși de convingeri. Și devotați unul altuia și țării pe care o iubim din toată inima”.

În restul discursului, Biden a spus că el crede în crimele comise de națiunea lui și în păcatele de care sunt acuzați o bună parte dintre concetățeni. Printre aceste probleme de care suferă americanii, Biden a enumerat ”extremismul politic, supremația albilor și terorismul intern”. Cum să învingem aceste rele? ”Calea este unitatea”, a spus Biden.

”Însa cum s-ar putea uni americanii buni cu americanii care sunt pentru supremația albilor sau cu cei care sunt „teroriști”? Ar trebui să-i identificăm și să-i eliminăm? Cine sunt ei?”, se întreabă Pat Buchanan. ”Firește, printre acești ”teroriști” se numără cei care au invadat Capitoliu, pe 6 ianuarie. Însă sunt teroriști și sutele de mii care au venit la mitingurile lui Donald Trump? Sunt și cei 75 de milioane care au votat pentru Trump? Sunt cu toții niște „irecuperabili”, așa cum a spus despre ei Hillary Clinton?”

”Astăzi nu sărbătorim triumful unui candidat, ci al unei cauze, cauza democrației”, a spus Biden. ”Asta înseamnă însă că, dacă alegerile ar fi fost câștigate de Trump, am fi avut o înfrângere a democrației. Cât de unificator mai este discursul lui Biden?”, se întreabă Pat Buchanan.

Biden a enumerate caracteristicile dușmanului Americii: ”mânia, resentimentul și ura. Extremismul, violența și fărădelegea”. ”Ei bine, în noaptea zilei inaugurale, gloatele antifa au atacat sediul Partidului Democrat din Portland, au dat foc drapelului SUA, la fel cum au făcut protestatarii pe perioada verii, după moartea lui George Floyd, la Minneapolis. I-a condamnat Biden măcar o dată pe acești oameni, așa cum a făcut-o cu cei care au invadat Capitoliul?”, se întreabă iarăși Buchanan.

Biden a descrie istoria Americii ca pe o luptă între bine și rău. ”Dar, dacă istoria noastră este o luptă continuă împotriva rasismului, a nativismului și demagogiei, împotriva extremismului, a urii, a violenței și fărădelegii, împotriva supremației albilor și a teroriștilor interni, cum se face că ne mai putem numi ”o națiune măreața” și oameni buni?”, scrie Buchanan.

”Biden știe că avem un dușman demonic, însă nu-i spune pe nume. Cine este el? Cum îl putem învinge dacă președintele nu-l identifică? Iar dacă dușmanii sunt răi și noi suntem buni, cum ne putem uni cu dușmanii? De ce să nu-i ostracizam, să-i zdrobim?”, se mai întreabă jurnalistul.

”Chemarea la unitate a lui Biden este urmată în discurs de apelul la «respingerea culturii în care faptele sunt manipulate și chiar fabricate». «Există adevăr și există miciuni. Minciuni spuse pentru putere și profit», zice Biden. Liderii, spune el, trebuie «să apere adevărul și să învingă minciunile». Însă cine sunt mincinoșii? Iar, dacă este să ne luptăm cu mincinoșii dintre noi, de ce Biden a spus, un minut mai târziu? «trebuie să încetăm acest război urât»”?

”S-a pus mereu că discursul inaugural al președintelui Warren Harding, din 1921, a fost «o armată de fraze pompoase mărșăluind în căutarea unei idei». Ei bine, discursul lui Joe Biden a fost cel mai confuz, mai contradictoriu și mai incoherent discurs inaugural rostit pe treptele Capitoliului, un discurs care a reflectat ce se întâmplă în mintea autorului și ce se întâmplă acum cu Uniunea pe care o conduce.

Succes, domnule Președinte. Veți avea nevoie, la fel și noi”, încheie Pat Buchanan.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

26 de Comentarii

  1. Lui Călin Marchievici, lipsit acum de sursa Zuckerman, nu i-a mai rămas decît Pat Buchanan ca izvor de inspirație. Bine că încă n-a apelat la QAnon.

  2. O natiune construita pe un surogat de nationalism (stiu, imi pare rau, termenul e urit si cih cih !) si in care una dintre principalele intrebari este „cit faci pe an ?” (e adevarat, o intrebare care nu prea se pune si la care nu prea se raspunde) va fi intotdeauna un urias cu picioare de lut.

  3. In Portland nu erau „gloate antifa „acum 2 nopti,erau Proud Boysii lui Trump deghizati in antifa.adica imbracati din cap in picere in negru!Ati ajuns un culianu in gazetarie,vae victis!

  4. L-am vazut pe tataie, la tv, in primele minute de la „ocuparea Biroului Oval” … nici nu-si aranjase bine pe birou creioanele colorate, alaturi de poza cu nepoata pe care o confunda cu sora, ca se si apucase de semnat dosare ! Avea pe birou cel putin vreo 20 (i le rinduise frumos Kabala) pe care le semna „pe banda rulanta”, nici macar uitindu-se despre ce e vorba ! Cred ca daca intr-o dimineata devreme, asa pe la 11, dupa grisuletul cu lapte i se da la semnat propria demisie, sigur semneaza !

  5. Biden: scopul fiindu-i, în realitate, de-a distruge orice urma de Trump din istoria SUA (vezi de ce-i în stare si madam Pelosi, extrema stânga a national-socialistilor, Democratii, americani). Toti, dar toti analistii spun ca „pacificarea” lui Biden = alte amestecuri în treburile interne ale unor tari, alte lovituri de stat, alte bombardamente, distrugeri de civilizatii si culturi, si, deci, alte dezertificari. Tensionarea relatiilor internationale. Cu Rusia si China, cel putin. Reizbucnirea terorismului Organizatiei pentru „Eliberarea” „Palestinei”. Tipul aducându-si elogii ( vai, ca modest mai e!), când, în realitate, primele pe care le primeste la Casa Alba sunt lobbying-urile gay-lesbiene-transformisti. ÎN ASTA consta „marea schimbare”: în iama prin viata privata a oamenilor, în iama prin relatiile familiale, cu legiferarea casatoriei homo, si-n iama prin istoria SUA, cu Black Lives Matter, organizatie de extrema stânga („distruge tot, piatra de piatra sa nu-i ramâna, si nici numele” albilor, vezi ce vrea si nebuna de Pelosi, când Black Lives Matter = fundamentalisti anti-alb). Dictatura (înca) minortatii asupra majoritatii. ps: Garda Nationala i-a-ntors spatele cortegiului de masini al lui Robinette catre Casa Alba. Lucru de care tot net-ul povesteste. Bine-nteles ca nici o legatura cu Trump, caruia nimeni nu i-a-ntors spatele, dimpotriva. Ïn timp ce ultimul s-a ocupat de economie, pe care-a repus-o pe picioare, Robinette o sa se ocupe de can-can-uri, de vietile intime ale oamenilor si de retoxificarea relatiilor internationale + de cresterea datoriilor, si-asa abisale, ale SUA.

  6. Nu am fost catusi de putin admirator Trump, dar noua admnistratie democrata va fi un fiasco total !
    Confruntat cu probleme extrem, extrem de grave, Moș Biden isi gaseste timp, inca din prima zi, sa semneze ordonanta privind … drepturile LGBT !

  7. Biden merge pe jar incins, orice greseala o va plati scump. Dar in fapt nu va conduce singur, la 78 de ani. Cei care vor conduce va fi Kamala si consilierii f.apropiati, dar si orin fostii presedinti Obama,Clinton.etc.Mare lucru nu va putea rezolva in plan economic, social,militar. China isi vede de drumul ei din care nu mai poate fi oprita.

  8. America se va descurca, în spatele lui Biden va fi întotdeauna Obama, să ne axăm pe problemele noastre: criza economică, criza sanitară, austeritatea, cresterea prețurilor versus înghețarea veniturilor sub ‘înaltul patronaj’ al UE.

  9. Doamnelor ,Domnilor va rog sa nu va ingrijorati de JOE Bidon .Incerc prin umila mea informatie sa va tin
    ,,updated„ cu ultimele stiri despre rating Joe Bideu zilnic cat si despre PLANUL CINCINAL DEMOCRAT LGBTQ

    JOE BIDEN AZI 22 Ianuarie ,2021 APROVAL 149 % cu 2 % < ca ieri ,deoarece azi este Vineri si inca nu sau
    deschis storurile ( COVRIG + FAUCI abia si a schimbat pampersul ,la 80 de ani ce mai).
    Despre CINCINAL asa cum a promis celor LGBTQ in trei ani si jumatate. OAU ,OAU, OAU. Vorbesc babele din
    sat ca daca ele isi schimba sexul BIDEN le mareste pensia cu 40 %. Nebunie mare coane.

  10. Biden este doar o marioneta care va fi extrem de usor de manevrat de catre adevaratii detinatori ai puterii din SUA.
    De-aia nu le-a convenit Trump: ptr ca Trump avea testosteron in el, este putred de bogat si nu statea la mana statului paralel al SUA. Pacat ca americanii au pus botul la campania de denigrare dusa impotriva lui.
    Acum SUA va avea cel mai penibil maimutoi ca presedinte al epocii moderne.

  11. Cum se numește și cum arată haosul instituționalizat ?? Vezi un pic america,.De vorbește de unire,. cu siguranță are motive.. De vorbește de LGBTQ cu siguranță e forțat de imprejurări, De vorbește de BLM și supremația albă, iarăși nu e doar o aluzie,.Acum va exporta problemele,.Acum va profita de slabi, de corupți, de lichele și ONG-uri de manevrat guwernere slabe a babuinilor,. Poate chiar pornește un război pentru a lăuda democrația și eroismul american. E o nenorocire ceea ce se intîmplă și lumea, care mai e normală, ar trebui să fie precaută..

  12. Unde descopereai poanta la sfârșit .
    Iată poanta de sfirsit ,din acest film pe are-l trăim cu toții : alogenii , consideră că „alogeni”suntem chiar noi .
    Vezi servitorii alogenilor ( petrov) ,ce spunea acesta ??? PLECATI DIN TARA .
    De ce gonea românii din tara ????? Ghici.

  13. DANDANACHE
    -Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita – aminteri, am memorie bună… dar stii, (…), poate să uit si să-nţep – să-mi faţeţi semn
    DANDANACHE
    -Eu am promis? (repede) Când am promis? Cui am promis? Ţe am promis? (aducându-şi deodată aminte.) A! Da! Nu mai… nu mai…
    (I. L. Caragiale)

  14. Simplul fapt ca la „inscaunare” au participat, pe post de „guest stars”, oligofrenul George W si priapicul Bill „Porcusorul rozaliu” ar trebui sa ne dea de gindit la ceea ce ne asteapta ! …

  15. Citez ce ma deranheaza, manipularea cuvintelor oribil, „Între timp, SUA au devenit cea mai mare putere militară a lumii,…”
    Unde vedeti voi ca a devenit cea mai mare putere militara daca se bazeaza pe coalitii in absolut totul? Unde vedeti voi cea mai mare putere militara daca …upsss, ma abtin! Intrebarea ramane:
    – unde este cea mai mare si ce intelegeti voi prin fraza „cea mai mare putere militara”? Eu vad doar sforarii, afaceri, si cum zic romanii:”sprijinitii pe tarani”‘prin alocari obligatoriu din bugetul tariilor, pe militarii altor tari demilitarizate, anttenamente oriunde le tine pana cand sunt alungati(vezi arabia saudita, egipt, 2017 zurich, turcia)!

  16. amerika nu e stapinul lumii nu e civilizata si ajunge la nivelul lumii a treia in multe zone. dolarul va pica si euro va pica biden e un vierme ca si majoritatea sistemului politic amerikan. ce democratie? alegerile au fost furate pe fata si mass media a fost complice.

  17. Despre Hitler si Stalin s-au scris multe si totul pare copiat la indigo, ideologia lor ducind la moartea fizic (gulaguri, hauschvitz, canal si puscarii, etc…) si spiritual (legi proletcultiste gen Zoe Petre, impostori ca Weissel ca sa mentina o cultura de ghiseft cadavrica, etc…) a civilizatiei crestine si a republicii
    (democratiei) anticei Rome si Athena. Deci daca in ziua de azi se discuta de Islam, precum de un partid semit (smintit), nu se discuta mai nimic de cei care se declara sionisti, zionisti ( pot fi Talmudisti, daca sunt acceptati tot de ai lor). Totul devine f.alunecos pt.Omenire, si chair daca vorbesc de Armaghedon, uita sa spuna ca lumea vie va dispare (deja sunt vremuri interesante cu Covid), pentru ca se cred stapinii a toate ideologii inventate de ei. Rotirea cadrelor a fost necesare, pt. a-l pedepsi pe Trump care a mimat razboaie, ba cu Iran, ba cu China,…si mai grav impunind sa se faca odata si odata pace de Bibicu cu vecinii, lucru care nu este acceptat de Thalmudul lor. Biden este luat pe post de mascota, de aceasta lume oculta, si in acest sens, 25 mii de militari aparau nu democratia, ci pe cei 0.1% care spera ca vor fi propreietari pe tot globul. De aceea s-a spus ca numai iubirea semenului, precum si cele 10 porunci, mai vechi decit declara unii, vor putea sa salveze Planeta si nu ideile de Atichrist a lui Soros. Pina atunci se pare ca Orientul sta pe un butoi de pulbere, si nu stim ce va fi…
    O zi buna.
    Con
    P.S. Crestinismul si Dreptul Republicii Romane pina acum au salvat Planeta, dar profitorii manipulatori si paraziti ai omenirii ca sa faca Ghiseftul lor, nu vor consideratie pentru truda si jertfele Omenirii. Se pare ca Neandertalienii mai sunt in viata…

  18. Numai că la sistemul sclavagist modern s-a intins din Africa pana peste Atlantuc si la el si-au adus contribuția și africani locali, negri, evrei, arabi etc pana sa la albi care sa-i transporte si aduca in Americi.

  19. Cred ca ai dreptate, Biden a cazut bine in urma jocului facut de cei care au facut totul pentru ca Trump sa nu mai castige al doilea mandat. Miza a fost Trump si nu Biden.

  20. Ceea ce, în 2016, a părut o excentricitate din partea senatorului Bernie Sanders,evreu venit cu fam.din Polonia, autoproclamat drept un socialist democrat,care i-a citit pe Marx,Engels,Trotki, Freud ,Eugene Debs si la invitatia mișcării socialiste sioniste de tineret Hashomer Hatzair, Sanders a petrecut împreună cu soția, șase luni, ca voluntar, în kibuțul Shaar Haamakim,kibuțul, a cărui ideologie economică l-a atras.Cu o Alexandria Ocasio-Cortez,un Bernie Sanders socialisti înscriși în Partidul Democrat și candidand pe listele lui,socialismul democratic INTRA PE USA DIN FATZA!Este o variantă de revizionism față de tulpina marxism-leninismului, care a fost încercat în mai multe părți ale lumii-mișcarea de democratizare a comunismului din Cehoslovacia condusă de Alexander Dubcek, „socialismul gulaș” din Ungaria anilor ’70 și chiar perestroica lui Gorbaciov, fiecare din ele cu grade diferite de atașament față de marxismul clasic și de principiile de bază ale socialismului.În esență, socialismul democratic dîn USA promovează modificarea sistemului economic și politic al țării folosind instituțiile democratice existente.El menține scopul final al socialismului, proprietatea poporului muncitor asupra mijloacelor de producție, cu administrarea acestora de către reprezentanții poporului. Dar nu de la început și nu pe căi violente.Prin modificări legislative,proprietatea poporului va fi extinsă la structurile ec., la capital, pământ și proprietăți.Vizează trecerea prin reforme, nu prin revoluții.Venituri repartizate de conducere cf contribuției fiecărui membru al soc.provenite din producție și taxare, care va fi astfel structurat ca să asigure egalitatea de venit a tuturor membrilor societății.In februarie 2019 -D.Trump-„În seara asta, ne reînnoim hotărârea că America nu va fi niciodată o țară socialistă”!

  21. Deci ceea ce parea o „excentricitate”,a ajuns o politica aproape oficiala, ofensiva cu capul d e lance Biden dator tuturor,de la moderati la extremisitii Partidului Democrat indreptand lucrurile spre programul agenda progresistă a democratului, care ”va transforma în mod fundamental America” pentru multe decenii de-acum înainte. „Chiar și senatorul Bernie Sanders (Vermont) spune că platforma lui Biden l-ar face pe acesta cel mai progresist președinte de la FDR – Franklin Roosevelt. De la obținerea nominalizării democrate, fostul vicepreședinte s-a deplasat spre stânga pe probleme-cheie, formând o forță de lucru unită cu Sanders și adoptând propunerea senatoarei Elizabeth Warren (Massachussetts) de educație preșcolară universală și îngrijire subvenționată a copiilor. Agenda sa Build Back Better include cheltuieli de peste 6 trilioane de dolari timp de un deceniu, pe care Biden insistă că le poate negocia cu republicanii din Congres.”

  22. @75 : procentul popularitatii lui Robinette în prima zi e de 49%, nu de 149%. Stiloul s-a grabit, nu te-a ascultat. @Con: termina, dom’le, cu „victimele lui Stalin”, c-aberezi! cu zecile de milioane pe care le enumeri (dupa impostorul de Conquest), tipul n-ar mai fi avut cine sa se lupte-n WW2, si armata ar fi si profitat de ocazie sa se descotoroseasca de el, cum facuse si cu Nicolai II. „Gulagul”= stii ca Rusia bolsevica a fost atacata de-o coalitie externa, în care era si Polonia prometeista. „Gulagul” fiind prizonieri de razboi POLONEZI. Victimele adevarate ale perioadei (nu „ale lui Stalin”), fiind, cf. John Arch Getty, cf. ARHIVELE RUSESTI, care se gasesc în SUA, moarte-n urma RAZBOAIELOR (si ale invaziilor straine, între care Polonia, si-ale razboaielor civile urmatoare Revolutiei din Octombrie), în urma carora, cei care scapasera, ajunsesera VAGABONZI (nici înaintea lui 1917 ne-prea-având pe unde sa sada si ce sa manânce), încercând sa ajunga, PE JOS, la MOSCOVA, intreprindere-n care majoritatea mor de FOAME SI DE FRIG. Strazile Moscovei fiind pline de cadavre. De ce sa ajunga la Moscova? fiindca-n Rusia vremii nu erau multe orase, iar la tara, razboaiele pârjolisera totul. Tine minte ca si românii-si ardeau recoltele, când fugeau din calea shlehtelor poloneze. Arderea recoltelor fiind o arma de razboi clasica. În rest, aberezi: evreii, dimpotriva, sunt fericiti ca tarile arabe vecine au recunoscut statul evreu, realizare IMENSA a administratiei Trump, Isreal si tarile arabe si stabilind relatii diplomatice, facând schimb de ambasade. Bestia criminal de razboi Robinette nadajduiesc sa nu mai aiba loc în peisaj, cu provocarile lui cu tot : tipul toata viata numai din razboaie, ruine, genocide traind. DRACULA. „Ce Biden-mascota”, când individul e-un criminal împotriva umanitatii (Vietnam, Irak, Libia, Siria, Ucraina …)?

  23. Pentru tov.Ileana a lui Roller: Pentru documentarea dvs. care explica de ce sunt in stare evreii, poti sa conspectei urmatorul site https://www.youtube.com/watch?v=t4C08C8cgGo 
    Deasemeni pentru crimele facute de cei prea drepti intre popoare, poti sa colaborezi cu Charlie, care a primit citeva situri care explica cine a fost Stalin, Beria, Trotzki, Lenin, etc… si citi oameni nevinovati au murit ca asa au vrut muschi lor. Desigur coloana 5-a a neocominternistilor finanta-ti de Antichrist Soros&Co, se straduiesc la greu sa-i faca pe romani criminali conform culturii lor cadavrice de Ghiseft, ca sa-i dea apa la moara lui Putin&Co Oculta. Poti sa i-mi spui si mie cum poate o mica tara care a fost sfinta acum 2000 de ani, sa stea asa de mult cracanata, intre SUA (au vindut bomba atomica tradind poporul american majoritar) si URSS/Rusia, atunci cind singurul din tarile civilizate acceptate, tov. Bibicu se duce la Mausoleul tov.Lenin, sa-l presare cu floricele, la fel ca Dodonel. Poate a uitat ca cele 27 milioane victime ruse clamate s-au facut cu aprobarea idolului tau Stalin atunci cind a semnat cu Hitler celebrul tratat, lasindu-l pe fratele lui siamez Hitler sa acceseze petrolul romanesc, de care nici nu putea sa inceapa Marele Macel Pobeda clamat mai la urma. Desigur putea fi oprit de UK, care clama in ziarele lor ca a venit un nou Mesia, sau chiar Franta. Putem spune ca si America a livrat prin Microsofta dispozitive de a pune numere de lagar, pe care Weissel nu le-a avut pe mina, si neprimind despagubiri, urmarind Ghiseftul, a dat-o pe romanii, spunind lui E.Ionesco al nostru, ca ce stiu ei…Oricum si Legionarii aia au fost creatia razboiului hibrid, ca sa ascuta lupta de clasa, iar Tarul omorit ocult a impus 1 mil. evrei in tara noastra contrapartida la recunoasterea R.
    O zi buna.
    Con

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.