Mă preumblam prin Iași, noaptea, îndată ce oceanul a năvălit peste România și a acoperit și calea Victoriei, și clădirea guvernului și clădirea parlamentului

Dustin Diamond, care a jucat 13 sezoane în rolul lui Screech în sitcomul „Salvați de clopoțel” a murit la…

Nimic nu se pierde, totul se transformă! Victor Costache, controversatul fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban

Directorul general adjunct a fugit la propriu după ce i-au fost adus la cunoștință ilegalitățile identificate, printre care faptul că nu au fost informări către

Profesorii de istorie avertizează: „Nu ne-au distrus istoria și ființa națională secole de stăpâniri străine, dar o pot distruge două – trei decenii de globalizare prost înțeleasă!“

Când, la 8.30, Ceauşescu a aflat că Milea e împuşcat, era deja sub controlul celor din Direcţia a V-a. Care vor fi aranjat comunicatul dat către Televiziune (…)

Şeful specialiştilor internaţionali, Ben Embarek, a descris atitudinea autorităților chineze, criticate pentru lentoarea cu care au permis accesul echipei OMS, ca fiind ”transparentă”

Un pui de struț costă 100 de euro, la vârsta de o lună. O familie reproducătoare formată din două femele și un mascul, se vinde cu 2.500 de euro.

El se duce la schi! Ţara de care ar trebui să aibă grijă e din nou cernită şi lui îi arde de schiat! A doua zi după tragedie, când românii se uită năuciţi la televizor (…)

Ministerul Sănătății a anunțat luni că au mai fost raportate două noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta britanică

Au fost înregistrate 1.313 cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore și 67 de decese în România, în ultimele 24 de ore. Până luni, pe teritoriul României au fost confirmate 730.056 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 675.767 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de […]

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al doilea volum, din cele (…)

Încă o persoană a murit, luni, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” din Capitală, ceea ce crește bilanțul la…