„E sleit, săracul, de atâta muncă. Îi trebuie o gură de aer tare, de munte, ca să facă faţă.

Ştim, ne-a demonstrat-o de atâtea ori, că e imun la sentimente, la compasiune, la suferinţele altora. Ştiam şi că nu-i dă pe-afară nici deşteptăciunea, nici spontaneitatea. Dar că e atât de prost, Doamne, atât de prost încât să nu înţeleagă ce ofensă cumplită reprezintă un gest ca acesta, într-un moment ca acesta, chiar că n-aş fi crezut!!!

Are consilieri, are servicii secrete, cum de nu i-a spus nimeni “stai, bă, dracului, pe curul tău de autist, că scurtcircuitezi ţara, că-i aţâţi pe români de o să se aleagă praful de tot? Şi de ei, şi de tine, şi de noi, şi de guvern, şi de lupta cu pandemia… De tot!”?

Să laşi baltă treburile urgente şi să te duci la distracţie chiar a doua zi după nenorocire, când ai priveghi în desfăşurare şi morţi de recunoscut şi îngropat, când încă victimele nu s-au răcit în coşciuge iar familiile rătăcesc bezmetice nemaiştiind cum s-o scoată la capăt, e ceva incalificabil.

Şi măcar dac-ai fi făcut-o discret, fără să se afle… Dar, ca să fie circul complet, ţi-ai luat şi slugile după tine. Să le dai interviuri, să-ţi arăţi costumul de extraterestru, să te lauzi cât de bine îţi e, ce bună e zăpada, să-i inviţi şi pe alţii la petrecere…

E atât de oribil, atât de neverosimil de sfidător, atât de lipsit de instinct de conservare încât dacă omul nu-i nebun atunci, cu siguranţă, i s-a întins o capcană iar el a căzut, cât e de fălos, în ea!

I s-o fi spus că face un gest eroic. I s-o fi promis discreţie totală. O escapadă de încărcat rapid bateriile, pentru binele ţării. Limpezirea minţii, întru greul care urmează. Patriotism la puterea a doua!

Şi el a înghiţit momeala! L-au dus, l-au filmat, l-au popularizat, l-au făcut tembelul perfect. Ţinta ideală oferită furiei populare în expansiune.

Caut reacţii în presă ale marilor săi susţinători: CTP, DIGI24, Gabriel Liiceanu, Revista 22, Tudor Chirilă, Victor Rebengiuc, Andrei Caramitru şi alte vuvuzele haştagiste notorii. Muţenie totală! Marile caractere tac mâlc. Conştiinţele naţiunii au coclit. Aceste trompete de aramă reciclată, nespoite, au dat-o în verde toxic. Neruşinaţii care ne vorbeau de morală, de principii, de drumul drept, de reţeta salvării, se ascund acum pe după paravanele laşităţii pentru a-şi voma scârba de sine fără să-i vadă nimeni.

Iar strada începe să tresalte sub presiunea indignării cetăţeneşti. Pieţele largi devin neîncăpătoare şi, în fine, trepidează de lozinci adevărate. Se pare că simulacrul protestelor sindicale, autointitulate “apolitice”, a fost depăşit. Realitatea revoltei autentice, îndreptată nu spre generalităţi ci spre vinovaţi cu nume şi prenume, îi ia locul.

Mitingul de aseară, în care s-a cerut demisia ministrului Vlad Voiculescu şi a altor lideri politici ai momentului, l-a avut ca ţintă pe Klaus Iohannis doar ca fundal.

După marea nesimţire de ieri a primului schior al ţării cred însă că, începând de azi, el va lua de departe faţa protestelor. Cum şi merită!

Iar dacă se confirmă ipoteza mea că preşedintelui i s-a întins o capcană cu show-ul de pe pârtie, s-ar putea să ne aştepte, foarte curând, nişte focuri de artificii.

Şi-aşa, după alegeri, s-a pus o mare surdină pe pandemie. Creîndu-se, astfel, cel mai probabil, ambianţa unui alt spectacol grandios.

Ce ambianţă? Păi liniştea dinaintea furtunii.“