După mai mult de un an de pandemie, așa-zișii experți în sănătate publică (cu bărbi de marxenghelși și chelii de ermiți cungfu) și specialiștii “tehnico-științifici” ai lui Arafat nu au învățat nimic

Ironia fină a scriiturii și tema abordată ne-au determinat să-l preluăm de dragul cititorilor cotidianul.ro. C

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum (…)

Românca a învins-o în trei seturi pe franțuzoaica Caroline Garcia (51 WTA), după ce fusese condusă în primul set și a avut nevoie și de intervenția medicului.

Pentru a nu lăsa demersurile noastre să se risipească pe internet, reunim în acest volum cele mai dureroase semnale trase de jurnaliștii și colaboratorii redacției Cotidianul.

Presa ia în râs incidentul de pe scara Air Force One, dar la Washington se vorbește mult despre declinul vizibil al lui Biden. Adversarii vor folosi acest moment ca pe o metaforă a declinului superputerii americane