Joe Biden se mai vrea și în 2024 președinte, la 82 de ani!

Este, de departe, cea mai importantă știre ce trebuie evidențiată cu prioritate când vine vorba despre prima conferință de presă a noului președinte al SUA: el vrea să candideze și în 2024, la propria sa succesiune, având-o colistieră tot pe actuala vicepreședintă Kamala Harris. De reținut: Joe Biden va avea atunci 82 de ani! Respectiva conferința de presă a avut loc joi, la 13h15 (19h15, ora României), la nouă săptămâni de când el se află la Casa Albă! Prin ea, Biden a pus capăt, în sfârșit, perioadei în care, devenit al 46-lea președinte al țării, a avut doar schimburi cu ziariștii în Biroul Oval sau în cursul unor deplasări în țară, stafful său evitând o conferință de presă, care presupune întrebări mai nuanțate și răspunsuri cizelate. Decizie firească, dacă se ține seama de cel puțin două lucruri: mai întâi, de mai multă vreme, Biden este cunoscut ca un mare gafeur, el însuși se definise astfel cu mulți ani în urmă! În același timp, cum scria Jerome Cartillier, de la AFP, unul dintre cei mai reputați ziariști străini acreditați la Casa Albă, „reticența acestui om (față de conferințele de presă-n.n.), cunoscut pentru gafele sale și a cărui stare a sănătății este obiectul unor întrebări recurente, a alimentat speculațiile și atacurile unora dintre oponenții săi, care încearcă să prezinte un președinte superprotejat de echipele sale”.

Cum s-a prezentat Joe Biden la acest eveniment mult așteptat, găzduit de prestigioasa „East Room”de la Casa Albă, cu impozantul portret al lui George Washington și perdele poleite cu aur, aflat la pupitrul prezidențial și cu doar 30 de gazetari în sală ( Covid-19, obligă ) ? Ziariștii prezenți nu au putut să nu se refere la prima conferință de presă a lui Donald Trump, de pe 16 februarie 2017, din același loc, când sala era arhiplină, cei prezenți ținându-și laptopurile pe genunchi, spre a nu se incomoda resiproc. Pe urmă, gazetarii din „East Room”, selectați de colaboratorii președintelui, au mai subliniat că, tot spre deosebire de Trump, el a oferit „un specatacol mult mai prezidențial, un lucru pe care predecesorul său îl sfida în mod deliberat”. De fapt, și aici Biden a ținut să-l copieze pe predecesorul lui democrat, Barack Obama, al cărui vicepreședinte a fost două mandate. Ca și acesta îi numea pe ziariști citind atent lista de pe pupitru, rămânând mereu calm și ambalându-se doar o dată, când a venit vorba despre restricțiile privind drepturile de vot ale minorităților. O ziaristă care dădea semne de nerăbdare a fost întrebată: „Răspunsul meu este prea lung? Ar trebui poate să mă opres aici.” Unui gazetar care se interesa de China i-a răspuns: „Copiii dvs și nepoții vor face teze despre autocrație și democrație”. Și-a pierdut adesea firul judecății sale, trecând la un alt subiect. Expresiile favorite îi reveneau mereu „God willing” (Dacă o vrea Domnul); „Here is the deal” (Uite cum stau lucrurile). Umorul lui a fost asemănat cu al celei mai mari părți a predecesorilor săi, fiind unul repetitiv :„Când am intrat în Senat, acum 120 de ani…” Evident, a avut vorbe alese despre vârsta lui – 78 de ani împliniți – și s-a luat de republicanii care îi reproșează lipsa de energie, ei reamintind că, acum patru ani, Donald Trump îi zisese „Joe adormitul”.

Sinteza acestei prime conferințe de presă așa cum a fost făcută de Franceinfo și France Presse mai reține că Biden a stigmatizat elitele de pe coasta de Est și de Vest a SUA, care, potrivit lui, trăiesc într-o bulă și nu înțeleg nimic din adevărata Americă. „Cea mai mare parte a mass-media, la Washington DC, dar și la New York, și la Los Angeles nu vorbesc pentru popor, ci pentru interesele particulare și pentru profitorii unui sistem care este depășit, a zis el.„Vă spun simplu că sunteți necinstiți. Publicul nu vă crede!” „Așezați-vă!”, i-a cerut el imperativ unui ziarist care încerca să revină asupra unei întrebări. „Tăceți din gură!”, i-a strigat altuia. „Sunt aici pentru a transmite mesajul meu direct poporului (…) pentru că numeroși ziariști din țara noastră nu spun adevărul!”„Doamne! Predecesorul meu îmi lipsește!”, a zis ironic al 46-lea președinte, fiind întrebat despre unele declarații ale celui de al 45-lea președinte.

Dintre răspunsurile la întrebăruile ce i s-au pus și care nu au avut nici un fel de element surprinzător față de subiectele la ordinea zilei desprindem câteva. Astfel, Biden a spus că va fi dificil să se ajungă la o retragere a ultimelor trupe americane din Afganistan până la 1 mai, și a sugerat că nu se vor mai fi acolo anul viitor. Pe urmă, despre China, unul dintre cele mai dificile subiecte ale politicii Adminstrației Biden, el a ținut să precizeze că i-a spus „foarte clar omologului său de la Beijing, Xi Jinping, că Statele Unite nu vor o confruntare cu China”, insistând asupra faptului că această țară trebuie să „respecte dreptul internațional în domeniul concurenței și practicilor comerciale”. Potrivit AFP, Biden a mai spus că vrea să împiedice China să-și realizeze obiectivul de a deveni o țară care va domina lumea, el promițând investiții masive pentru ca SUA să câștige lupta între cele două cele mai mari puteri economice ale globului. El a dezvăluit că a discutat „ore la rând” cu președintele chinez pe când era vicepreședinte al SUA, pe timpul lui Obama și a susținut că omologul său chinez aprecia că democrația nu are nici un viitor. „El face parte dintre cei care, ca și Putin, cred că autocrația este viitorul (și că) democrația nu poate funcționa într-o lume atât de complexă”. Biden mai pretinde că Xi Jinping „nu are nici cât negru sub unghie urme de democrație”, dar este „un om inteligent, foarte inteligent”. În fine, a reamintit că, după instalarea sa la Casa Albă, „a vorbit la telefon două ore cu Xi Jinping”.

Cum spuneam, cea mai neașteptată știre aflată la aeastă primă conferință de presă este aceea că Joe Biden a declarat foarte serios că ia în calcul să se prezinte la viitoarele alegeri prezidențiale, tot cu Kamala Harris colistieră.„Răspunsul meu este DA, prevăd să mă prezint la realegere. Este ceea ce mă aștept”. În continuare, și-a nuanțat răspunsul, afirmând că va respecta „destinul”.„…eu am un mare respect față de de destin. Niciodată nu mi-am putut planifica cu certitudine patru ani și jumătate, trei ani și jumătate înainte”. Crede că se va lupta atunci cu Trump ? „O, nu cu adevărat! Nu cred asta, nu am nicio idee! Nu am nicio idee despre cine va reprezenta partidul republican!”

Despre neașteptata declarație privind o nouă candidatură, agenția Reuters scrie că, în trecut, Biden s-a prezentat ca o personalitate de tranziție, dar dacă acum ar fi respins ipoteza unei realegeri faptul l-ar fi puut fragiliza la nici două luni după debutul mandatului său prezidențial.

În fine, trebuie spus că el a mai evocat și megaproiectul referitor la investirea a 1.900 de miliarde de dolari spre a combate efectele gravei crize economice provocate de pandemie; intenția de a se ajunge la 200 milioane de vaccinări în primele sale 100 de zile la Casa Albă și mai vechea dispută cu Coreea de Nord provocată de programul nuclear al acestei țări. Din păcate, nu am reușit să aflu dacă l-a întrebat cineva și despre starea sănătății sdale…

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

16 Comentarii

  1. O conferinta (prima) a lui Biden ca presedinte ce a parut ‘pe alocuri’ ca fiind blat cu unii gazetari fideli. Este cert ca actuala administratie si-a prins urechile din start cu valurile de imigranti ce vin peste ei si i-au surprins nepregatiti . Daca Trump ii descurajase si chiar ii stopase simtitor, gargara electorala a democratilor urmata de victorie le-a readus curajul si entuziasmul celor ce forteaza ilegal granita. Biden si cei care-i fac treaba trebuiau sa se astepte la aceasta consecinta rapida si sa-i gaseasca organizati privind suplimentul masiv de imigranti. Numele vicepresedintei a fost pronuntat excesiv de mult de Biden (mai mult chiar decat a pomenit numele lui Trump), dovedind ca-i va transfera acesteia tot mai multe atributii. Era de asteptat.

  2. Zombies nu sumt nici vii nici morti.
    ….
    Povestea cu imigrarea era premeditată.

  3. Astept cu interes intalnirea de gradul zero intre nea Biden si Klausic al nostru,americanul o sa vorbeasca in dodii si neamtul o sa steie antena sa prinda soaptele din casti.Rezutatul o sa fie ca nea Klausica o sa mai ,,verse,,cateva miliarde de coco in pusculita Americii in schimbul unei ,probabil,crose de golf si o minge cu autograful lui nea Biden.Ghinion.

  4. Andropov si Cernenko erau doar palide imagini ale gerontocratiei politice fata de sistemul american.
    La urma urmei, de ce nu? Daca omul la 86 de ani cand isi termina al doilea mandat este proaspat si vivace, de ce sa nu-l lasam sa apese pe butonul cu minuni. Doar stie ce face, nu?

  5. Biden a spus răspicat că, atâta timp cât va fi el președinte, nu va permite Chinei să depășească Statele Unite. Asta înseamnă că într-un viitor foarte foarte apropiat China va depăși Statele Unite.

  6. Adica China va fi prima in curand si inaintea SUA si toti emigrantii din lume si chiar din USA,plus multi iubitori de dictatori si foame de pe la noi,vor fugi ei toti sa emigreze in China si sa traiasca visul chinezesc cu mult pilaf? Hai s-o vedem si p’asta si putem sa pariem de acum dupa cum crede fiecare ca va fi.

  7. CRED CA … bidon … a uitat … cati ani … mai are acum !!!
    DEH. Scleroza … bat-o vina !

  8. La 82 de ani, daca cumva nu e deja impaiat si expus la Antipa, americanopitecul Robinet nu va sti in ce an e, cati are si cum il cheama. Deja e cu circuitele arse. Patineaza cam demult. Poate ca tocmai asta e motivul perntru care a fost si impus drept o aparentza de presedinte. Ca doar nu suntem chiar tampiti sa si credem ca el ar fi si presedinte in mod real. Maxim un maimutzoi si atat.

  9. Tehnologiile impaierii si mumificarii au facut progrese uimitoare in SUA. Daca va fi bine impaiat, Biden va putea ramane presedinte si pana la 82 de ani, pentru ca oricum el este om de paie.

  10. Biden ăsta mai trăiește de fapt sau are numeroase sosii ca Ceaușescu.

  11. ” Joe Biden se mai vrea și în 2024 președinte, la 82 de ani”. Este posibil … „guvidul” poate face minuni !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.