Invitație la lectură: Drumul spre nelibertate 

Odată cu încheierea Războiului Rece, victoria democrației liberale părea definitivă. Analiștii au declarat sfârșitul istoriei, încrezători într-un viitor pașnic, globalizat. Credința lor s-a dovedit însă prematură. Autoritarismul a revenit întâi în Rusia, pe măsură ce Putin dezvolta un sistem politic dedicat exclusiv consolidării puterii. În ultimii ani, acesta s-a extins treptat de la est la vest în timp ce naționalismul inflama Europa, sprijinit fiind și de propaganda și războiul cibernetic lansate de Rusia.

Țări precum Polonia și Ungaria au înregistrat viraje îngrijorătoare către autoritarism, iar rezultatele electorale din 2016 au adus la suprafață nemulțumirea cetățenilor din Statele Unite și Marea Britanie față de politicile și valorile tradiționale ale țărilor lor. Dar această provocare actuală la adresa lumii occidentale prezintă și o bună oportunitate de a sonda și înțelege mai bine temeliile propriei ordini politice.


Drumul spre nelibertate (traducere de Ciprian Șiulea) explorează istoria rusă, ucraineană, europeană și americană ca un demers necesar pentru a defini problemele politice ale prezentului și pentru a risipi unele dintre miturile care le învăluie. Cartea se inspiră din surse primare din țările vizate de autor și încearcă să formuleze modele și concepte care ne ajuta să înțelegem epoca.

De-a lungul anilor, Timothy Snyder a urmărit mass-media din Rusia, Ucraina, Europa și Statele Unite, a călătorit în multe dintre locurile vizate și uneori a putut compara relatările evenimentelor cu propria experiență sau cu cea a unor cunoscuți. Fiecare capitol se concentrează asupra unui anume eveniment și an: întoarcerea gândirii totalitare (2011), prăbușirea politicii democrate din Rusia (2012), atacul rus asupra Uniunii Europene (2013), revoluția din Ucraina și invazia rusească ulterioară (2014), răspândirea politicii ficțiunii în Rusia, Europa și America (2015) și alegerea și președinția lui Donald Trump (2016).

„Dintre toate cărțile care încearcă să explice actuala criză a democrației liberale occidentale, niciuna nu este mai elocventă sau alarmantă decât Drumul spre nelibertate a lui Snyder.“ – Foreign Affairs

„Trăim vremuri primejdioase, susține cu tărie și elocvență Timothy Snyder în noua lui carte… Drumul spre nelibertate este un bun semnal de alarmă.“ – Margaret MacMillan

„Combinând comentariul reportericesc cu incursiuni în istoria ideilor și propriile reflecții politico-filosofice ale autorului, această lucrare de proporții relativ mici acoperă un tablou vast. … O lume bulversantă are nevoie de talentul unui editor de știri pentru procesarea faptelor și de abilitatea unui filosof pentru a diseca ideologiile. Snyder le stăpânește pe amândouă.“ – The Economist

Timothy Snyder este un istoric american de marcă, cu o voce distinctă în viața publică. Profesor de istorie la Universitatea Yale, unde deține catedra Bird White Housum, și membru permanent al Institutului de Științe Umane de la Viena, este autorul mai multor lucrări importante, multipremiate, dedicate istoriei Europei de Est, naţionalismului, totalitarismului şi holocaustului. Printre acestea se numără
 Bloodlands: Europe Between Hitler and Stalin și Black Earth: The Holocaust as History and Warning. Volumul Despre tiranie, apărut și în limba română la Editura Trei, este bestseller internațional, fiind tradusă în peste 30 de limbi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Un titlu ca replica si aluzie la cartea lui Hayek — „The Road to Serfdom”?
    Oricum, e clar ca o cruciada programatica a inceput pt cucerirea de „minds and souls”/mintilor si sufletelor europenilor (cu tinta speciala pt estici) tot mai disperati de rezultatele curente si viitorul distopic al globalismului, adevaratul „iliberalism” in fapt, iar nu suveranismul tot mai des reclamat de membrii comunitatilor UE dar si de cei dinafara.
    O surpriza, dar nu totala, din partea traducatorului Ciprian Siulea dupa colaborarea sa la traducerea „Doctrinei socului”/The Shock Doctrine de Naomi Klein. Ce sa faci, semnele timpului, ca sa nu zic altceva mai aspru…

  2. Numai citind că Ungaria și Polonia ar fi înregistrat derapaje îngrijorătoare către autoritarism mă face să nu dau doi bani pe cartea americanului. E clar că ea are un mesaj țintă dirijat de Ocultă. Ce ea ce caracterizează studiile ăstora de peste ocean este brambureala conceptuală cu care duc de nas pre multe găgăuțe de la noi și de aiurea. Bine zis, domnule cu cruciada! Dușmanul de moarte al națiunilor și al umanității este capitalismul odios și asasin. Bravo, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia care nu mai vor să suporte ,,democrația sclavă/în interesul pieței – marktkonforme Democratie,, promovată de Germania +..în UE, menită să distrugă statul-națiune.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.