Fără categorie

Simona Halep, aflată pe locul 13 WTA, a învins-o în primul tur pe Camila Giorgi, locul 36 WTA. Partida s-a încheiat în două seturi, scor 6-4, 7-6.

Fără categorie

Ministrul Sănătății lămurește chestiunea măștilor elevilor după ce în urmă afirmase că măştile utilizate de către elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, precum şi la nivelul universităţilor trebuie să fie de uz medical.

Fără categorie

Dansul pe buza prăpastiei ar putea dura mulţi ani. Cu salarii şi pensii îngheţate, creşterea nivelului de trai are a deveni un vis.

Fără categorie

Pe 30 august 1940, România a fost nevoită să cedeze Ungariei o suprafață de 43.492 de kilometri, în urma semnării Diktatului de la Viena. Cedarea Basarabiei și Nordului Bucovinei în fața ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat pretențiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai insistente au fost Ungaria și Bulgaria. Aflată într-o […]

Fără categorie

Guvernul Cîțu bezmetic în mai toate deciziile zburdă prin aberații și improvizații, iar opoziția o lălăie în vacanță.

Fără categorie

Consiliului Concurenței recomandă CNCF CFR SA crearea condițiilor tehnice astfel încât Operatorii de Transport Feroviar (OTF), adică firmele care activează pe piața transportului feroviar, să-și poată alege furnizorul

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate