Recenta agresiune fizică de care e acuzat actualul ,, city manager ,, al primăriei ieșene e absolut plauzibilă
Lună: mai 2022
Înaintea nașterii din 4 mai 2021, mama Cissé a fost transportată cu avionul în Maroc de către guvernul din Mali pentru îngrijiri de specialitate.
Poporul român trebuie să conteze, dar noi ne purtăm ca și cum am fi în război, avertizează directorul cotidianul.ro.
A anunţat Ministerul Apărării rus, citat de agenţia de presă RIA, transmite Reuters.
«Este o furie despre care nu pot spune dacă a fost sau nu provocată, însă a fost cu siguranță facilitată. »”, a spus papa, într-un interviu pentru Corriere della Sera
Un senator USR invocă o postare a hackerilor ruşi de la Killnet în care aceştia ar spune că îl vor ajuta pe Marcel Ciolacu să ajungă preşedinte…
Comentând speculațiile potrivit cărora Putin va declara război împotriva Ucrainei pe 9 mai, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov…
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
„Vă voi spune ceva despre care politicienii israelieni probabil nici nu vor să audă, dar poate că îi va interesa….
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în conferinţa de presă comună cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier, că este…
Simona Halep a fost învinsă categoric de Ons Jabeur în sferturile turneului de la Madrid.
Institutul Regional de Oncologie Iași este singurul institut public din Romania mono specializat în diagnosticarea și tratamentul cancerului
Creativii ucraineni care caută de lucru pot să îşi creeze profilul personal simplu, în doar câţiva paşi şi să aplice la posturile de care ar putea fi interesaţi
O femeie de 64 de ani a fost plimbată cu ambulanţa, marţi, între două spitale din judeţ după ce a ieşit pozitiv la testarea pentru COVID-19 la…
Retorica din Rusia a devenit cu siguranţă mai ameninţătoare, pe măsură ce conştientizarea situaţiei teribile în care se află această ţară se instalează.
Deși reducerea riscului seismic și creșterea siguranței cetățenilor este o problemă de interes național și de utilitate publică, asigurarea finanțării
Se scufunda parlamentul cu ei? Sau ei sunt moderni nevoie mare și tremură că madam van der Leyen a zis că legea din Ungaria este „o rușine”?
Mă uit la televizor, vorbesc cu oamenii și îmi dau seama că murim de dragul de a ne băga în seamă, deși nu e treaba noastră, ca țară mică
Studiile candidatului PSD Dimitrie-Bogdan Licu sunt nedemne pentru un magistrat ce va ocupa funcția de judecător la CCR. Studiile domnului Licu sunt la fel ca ale președintelui PSD, Marcel Ciolacu.
Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare condiţionată din închisoare formulată de fostul deputat
Fast Business, Andograia zilei, In memoriam, Octavian Andronic
De această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la 31 decembrie 2022, inclusiv
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008
O amazoană chinuită de gramatică și jurnalistică domină programul de seară la Realitatea Plus Tata.
Cinematografia israeliană face agenda la TIFF. Noua cinematografie israeliană va fi în centrul atenţiei la cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Un gazoduct de 182 de kilometri care ar urma să conecteze orașul grec Komotini de cel Stara Zagora din Bulgaria precum și un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (FSRU) la Alexandroupolis,