Un nou ajutor pentru ucraineni

ARTmania (România), Music Export Ukraine (Ucraina) şi Pohoda Festival (Slovacia) îşi unesc forţele pentru a lansa ARTery, o platformă menită să îi ajute pe creativii ucraineni să îşi găsească locuri de muncă în Europa. ARTery este o mişcare creativă pan-europeană al cărei scop principal este acela de a-i susţine pe artiştii şi profesioniştii din sectoarele creative care au fost nevoiţi să plece din zone de conflict, să îşi continue vieţile cu demnitate în ţările care îi găzduiesc.

ARTery este o platformă sigură, unde organizatori de evenimente pot prezenta oferte de muncă şi joburi punctuale. Proiectul a fost lansat oficial la ediţia de anul acesta a International Live Music Conference (ILMC), în Londra, fiind adus în atenţia întregii industrii globale de muzică live, unde au participat cei mai importanţi lideri ai comunității.

Creativii ucraineni care caută oportunităţi de lucru pot să îşi creeze profilul personal simplu, în doar câţiva paşi şi să aplice la posturile de care ar putea fi interesaţi imediat după finalizarea înscrierii pe platformă.

Europa se confruntă cu o nouă realitate pe care generaţia noastră nu a mai trăit-o niciodată. Este un moment în care trebuie să ne unim, să fim solidari, să ne susţinem reciproc, în întreaga Europă. ARTery este însăşi transpunerea definiţiei unei artere – un vas sangvin care transportă sânge plin de oxigen din inimă, către toate ţesuturile corpului – în tot ce înseamnă sectorul creativ european, care reprezintă acest corp numit Cultură.” a spus Codruţa Vulcu, Fondator al Festivalului ARTmania (România).

Susţinerea europeană pe timp de război a fost imensă şi suntem foarte recunoscători colegilor noştri din lumea muzicii, care au fost printre primii care şi-au oferit ajutorul. Noi, cei de la MEU, am lucrat de-a lungul anilor pentru a-i ajuta pe profesioniştii ucraineni din muzică să se conecteze îndeaproape cu cei de peste hotare, aşadar acest proiect este un pas firesc în timpuri în care oamenii/colegii noştri au cea mai mare nevoie.” a declarat Alona Dmukhovska (Music Export Ukraine).

ARTery este un proiect care a luat fiinţă dintr-un spirit de înalt respect şi prietenie. Sperăm cu tărie că oamenii din scena artistică vor respecta principiile etice ale ARTery şi vor oferi locuri de muncă relevante pentru specialiștii ucraineni, că aceştia vor fi plătiţi cum se cuvine şi că vor fi trataţi cu acelaşi respect şi cu aceeaşi înţelegere ca orice alt membru al echipei. Mai mult decât atât, sper să lucrăm împreună pentru a-i sprijini pe toţi să se întoarcă în ţara natală când războiul se va fi încheiat. Cu toţii ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.” a spus Michal Kaščák, fondator Pohoda Festival (Slovacia).

Această colaborare este o iniţiativă în continuă desfăşurare, care se concentrează în primă fază pe industria live, urmând ulterior să aducă împreună artişti ucraineni şi promotori din Europa, dar şi să susţină comunitatea creativă extinsă, care lucrează îndeaproape cu industria muzicală (designeri, ilustratori, manageri de comunicare etc). Nu numai că va ajuta afacerile ucrainene ce ţin de muzică să combată lipsa locurilor de muncă din ţara natală, dar va susţine industria muzicală live din Europa cu profesionişti de cel mai înalt nivel, după doi ani devastatori de pandemie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Acum nu se poate face trafic de persoane cu parandarat cum se practica cu cetatenii romani.

  2. Locuri de muncă!!..prin baruri,case de prostituție, pe centuri,…

  3. Creștinească inițiativă. Dar în țara nostră litrul de ulei care costa la începutul anului 2021 la magazinul K 6,5 lei, (dar exista și ulei de 4,5 lei) costa azi la același K 13,5 lei. Napolitanele de 2,1 lei la începutul lui 2021 costau azi 3,5 lei. Și la fel la mai toate produse din rafturi. Sunt în jur de 4 milioane de copii români sub 18 ani, din care peste jumătate în familii cu câștig mult sub așa numitul Coș zilnic, pentru aceștia ARTmania nu se mobilizează? Din cauza renegaților care au condus România ultimii 20 de ani zeci de mii tinerii români nu găsesc loc de muncă în țară, este corect ca acum să fie și defavorizați prin promovarea străinilor?

  4. mai bine ar coloniza Africa
    cica Mali tocmai isi schimba geo-politica.

  5. @De la Nistru pân’ la Tisa
    Renegații care au condus România ultimii 20 de ani se bat pentru pensii speciale, considera ca merita rasplatiti pentru tot raul pe care l-au facut Romaniei. Sa le dea NATO si UE pensii speciale, pentru ei doar au lucrat la demolarea Romaniei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.