Premierul ungar a apărut la un meci purtând un fular cu harta ”Ungariei Mari”, care include teritorii ale ţărilor vecine Austria, Slovacia, Ucraina, România, Serbia şi Croaţia
Lună: noiembrie 2022
România și Bulgaria vor relua negocierile pentru a construi hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopol, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Cine este ”vechiul prieten” al Chinei, afaceristul care a inițiat discuțiile de culise ce au precedat întrevederea Xi Jinping-Joe Biden
Aproape 5.000 de companii cu capital străin au fost înființate în România de la începutul anului, cu aproape o treime mai multe faţă de aceeași perioadă din 2021.
Este de urmărit dacă reacția regimului de la Kiev în cazul The New York Times va fi la fel de agresivă ca și în cazul raportului Amnesty International din această vară
Ministerul de Externe de la Kiev a anunţat că îl va convoca pe ambasadorul ungar pentru a protesta faţă de gestul premierului Viktor Orban de a purta
Rezultat nebun la CM de fotbal din Qatar. Reprezentativa Arabiei Saudite a invins cu 2 la 1 echipa Argentinei.
Inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 188.193 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a scos la licitație în SICAP un contract de 4,5 milioane lei pentru servicii de consulanță în domeniul apelor uzate
Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) ar urma să crească la 22,8 – 22,9 miliarde de euro în 2025, de la un…
Nimeni nu va plăti un preţ mai mare de 1,3 lei KWh, indiferent de nivelul de consum sau de categoria de consumator”, susțin social democrații
Program de criză, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Program de criză, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic
Liderul PSD Marcel Ciolacu s-a declarat convins că actuala coaliţie va găsi resurse pentru a…
Astăzi am aflat la ce a folosit racheta rătăcită: Polonia s-a grăbit să comande încă 6 sisteme Patriot pe lângă celelalte două, care nu prea cred că au servit (…)
Vechi de 1000 de ani şi care se întinde pe o suprafaţă foarte mare, face parte din patrimoniul cultural…
Un cititor către Arafat: ai decența de a nu mai pune la socoteală ambulanțele donate de municipalități că nu sunt achiziționate de tine.
Şcolile au trecut la cursuri online, restaurantele, sălile de sport, parcurile şi locurile turistice au fost închise, iar angajaţii…
Executorul judecătoresc Adrian Petrică Niţă, în vârstă de 31 de ani, s-a împuşcat duminică în cap.
Guvernul interimar al Bulgariei și Lukoil Neftochim Bulgaria au convenit ca aceasta să poată continua să exporte produse petroliere în UE
Ce-i cu întîlnirea dintre Klaus Iohannis și președintele OMV? Ca să-i spună că trebuie să urgenteze exploatarea perimetrului gazeifer concesionat?
Protestul va debuta la ora 10.00, iar toate ambulanţele operative vor afişa vizibil mesajul ”Protest naţional”.
Autorităţile locale se tem că dacă ploile vor continua va fi inundat drumul judeţean şi circulaţia va fi suspendată.
Primele nouă luni ale anului 2022 au fost marcate de creșterea rapidă a prețurilor bunurilor de consum pe piețele românești pe fondul…
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Bastonul contelui, apărută la ED. CURTEA VECHE în 2012
A reafirmat astfel poziţia ţării sale în contextul în care ţările din G7 intenţionează să anunţe miercuri la ce nivel vor stabili un plafon de…
Localnicii au văzut în mod repetat camioane turnând pungi negre în groapă, care apoi au fost arse. În aer se simțea un miros de carne arsă și păr.