Noi discuții pentru construcția unei hidrocentrale pe Dunăre

România și Bulgaria vor relua negocierile pentru a construi hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopol, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu. ”Proiectul hidrotehnic va avea 840 MW putere instalată, din care 420 MW partea românească, cu o producție totală de 4400 GW pe an, respectiv 2200 GW pentru România. Astăzi am convenit cu ministrul Energiei din Bulgaria Rosen Hristov că este un proiect necesar, foarte important pentru asigurarea independenței și securității energetice. Am purtat aceste discuții cu ministrul Hristov la cea de-a 26-a Conferință organizată de Institute of Energy for South-East Europe cu tema „Energy & Development 2022», de la Atena”, a spus ministrul român.

Ar fi a treia hidrocentrală pe Dunărea românească, după cele două Porți de Fier.

Amplasamentul se află la aproximativ 20 kilometri vest de insula Belina din județul Teleorman și este inclus în situl RAMSAR „Confluența Oltului cu Dunărea”, cu o suprafață de 46 de hectare. Potrivit RAMSAR, aici trăiesc se hrănesc 33 de specii de păsări de importanță europeană printre care și pelicanul dalmațian.

”Spre deosebire de Porțile de Fier, aici ar fi nevoie și de dig lateral, pentru a nu se inunda suprafețe enorme din teritoriul Romaniei, fluviul fiind mărginit de luncă și campie, nu de un versant. Proiectul este un dezastru nu doar pentru fluviu în sine, ci și pentru Lunca Dunării. De zeci de ani se vorbește de renaturarea Luncii Dunării, îndepărtarea digului comunist care a afectat chiar și clima Câmpiei Române, prin dispariția vântului local, Băltărețul. Proiectul este strict ilegal, pentru că implica distrugerea completă a unui sit RAMSAR, Confluența Olt-Dunare, iar România a ratificat Convenția Ramsar prin Legea 5/1991”, a spus la un moment dat Călin Dejeu, biolog și activist de mediu.

În urmă cu patru ani, directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, a spus că proiectul este unul benefic pentru România. „Proiectul hidrotehnic Turnu Măgurele – Nicopol este unul de maximă importanță pentru noi. Este o investiție benefică atât României cât și Bulgariei, care ar implica alocarea a cca. 1.535 milioane de euro de către partea română. Cei 810 MW putere instalată ar adăuga la capacitatea de producție zonală și, de asemenea, ar aduce ambele state mai aproape de ținta europeană stabilita pentru 2030 privind cota de 35% energie regenerabilă din total energie produsă. Realizarea investiției implică semnarea unui acord diplomatic, însă – odată ce voința statelor va fi exprimată, Hidroelectrica este pregătită să participe la proiect”, a declarat Badea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4581 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. baga CATU 40 de mld platite de Pașalâc la poarta LGBTQWERTY….

  2. Dus la sfarsit, acest proiect ar fi benefic pentru asigurarea independentei energetice. Problema hidroelectrica este ca nu decolmateaza lacurile deja existente si nu proiecteaza sisteme de repompare, care se dovedesc eficienten dpdv economic.
    Un alt aspect sensibil este legat de migratia sturionilor. In privinta restaurarea zonelor umede din Lunca Dunarii, sustin cu tarie sa o faca Olanda, ca a afectat grav ecosistemele fluvio-maritime!

  3. Dus la sfarsit, acest proiect ar fi benefic pentru asigurarea independentei energetice. Problema hidroelectrica este ca nu isi decolmateaza propriile lacuri si nu proiecteaza sisteme de repompare, care se dovedesc eficienten dpdv economic.
    Un alt aspect sensibil este legat de migratia sturionilor. In privinta restaurarii zonelor umede din Lunca Dunarii, sustin cu tarie sa o faca Olanda, la ea acasa, ca a afectat grav ecosistemele fluvio-maritime, noi avem delta si Insula Mica a Brailei, totalizeaza mai bine de jumatate din suprafata Olandei.

  4. Dus la sfarsit, acest proiect ar fi benefic pentru asigurarea independentei energetice. Problema hidroelectrica este ca nu isi decolmateaza propriile lacuri si nu proiecteaza sisteme de repompare, care se dovedesc eficienten dpdv economic.
    Un alt aspect sensibil este legat de migratia sturionilor. In privinta restaurarii zonelor umede din Lunca Dunarii, sustin cu tarie sa o faca Olanda, la ea acasa, ca a afectat grav ecosistemele fluvio-maritime, noi avem Delta si Insula Mica a Brailei, acestea totalizeaza mai bine de jumatate din suprafata Olandei.

  5. Hidrocentrale avem apa ne mai trebuie.

    Poate daca nu defriseau niste firme austriece prin interpusi slugi pe la ministere mai era si apa. Prietenul lor Werner stie de ce.

  6. Mai mama noastra. Cu cine dracu sa mai construim in Romania? si de ce am mai face-o, pentru smecherii securisti sau straini care au acaparat TOTUL? Ne mai miram ca cei pana in 20 ani nu vor sa mai munceasca, dece ar mai face-o si pentru cine ? pentru straini ? Priviti cata grija si importanta se dau ucrainienilor in noi popor roman in tara noastra primim de la guvernanti si politicieni doaar MACIUCI

  7. … oare câți ani va avea ministrul energiei ? 100-200? noi ce respirăm acum nu vom prinde momentul !

  8. Așa trebuie discutat cu vecinul tău să-ți poți ajuta nu cu dracu de peste oceane ….cu vecinii de la Dunăre ….CORECT

  9. „Călin Dejeu, biolog și activist de mediu.”… MDA. E greu sa ii inveti pe copii biologia. E greu sa explici cum se inmultesc gandacii din subsolurile blocurilor (scrie in manualul de clasa a sasea!). Mai bine faci un ban cinstit,,, gazand locatarii/inutil, dar pe banii lor. Chiar daca nepotii/ copii spun ca au citit in manual. Ce stiu pruncii!!!!. Stie Distinsul Domn PRICEPUTEANU DEJ/(Ș)EU. ….A fost absolvent de BIOTERRA? Sau de „facultatea din garaj”????? Bunica/Mama Distisei Fapturi, stiu ca au fost condamnate sa traiasca la lumanare/lampa/opaitz? Asa a decis MARELE BIOLOG SI ACTIVIST, nu kgb-ist!(sic!) , DE MEDIU! Ura si la piatza: cine mai gaseste lumanari ieftine, fara fum!!!!!!

  10. Taina fara rost.Planuri din vorbe,planuri pe hartie, studii de fezabilitate si atat.Nimic nu sunt in stare sa faca ca lumea.Nici drumuri,nici canalizari si retea de apa,nici spitalle,ce sa mai dicutam de lucruri mai complicate.Nu au fost in stare sa le foloseasca nici pe cele pe care le-au primit de-a gata ,construite inainte de 1989. Fiecare din conducerile diferitelor ministere ,institutii ,stie ca nu poposeste prea mult pe un scaun si incearca sa se procopseasca,sa dea cate un tun,intr-un timp scurt Nici prin gand nu le trece sa se apuce de ceva serios,de anvergura.Si Doamne fereste sa construiasca ceva cu cimentul fabricat la noi,unde este mai mult cenusa decat argila ,din gunoaiele arse aduse din strainatate.

  11. Si acum cat zece ani discutau de asta intre timp nu s-a materializat nimic.

    Astia nu sunt in stare sa lege orasele mari prin autoatrazi sau drumuri express. Aceiasi infrastructura rutiera de Dacia 1300 inghesuita cu sosele inguste si darapanate.

  12. Nici nu au inceput treaba si au si sarit ecologistii ca au gasit nu-stiu-ce specii de pasari care vor fi afectate, pe cativa km patrati cat va ocupa hidrocentrala. Dar ecologistii au tacut malc atunci cand s-au taiat paduri de multe zeci de mii de km patrati, care erau casa atator animale si pasari, de acum ne plangem ca vin ursii in orase dupa ce le-am distrus casa lor, padurea. Ar fi si faptul ca in ultimii ani au fost niste perioade de seceta, deci eficienta unui proiect de hidrocentrala poate fi pusa in discutie din acest punct de vedere. Oricum din pacate nu vad sa se construiasca aceasta hidrocentrala pentru ca nu mai sunt oameni priceputi ca sa o faca asa cum trebuie. Macar sa nu mai inchida termocentralele care sunt deja construite si au mai fost si retehnologizate.

  13. Nu se va construi nimic ; e asa…o gluma! Totusi, ar fi posibil sa se faca un proiect, doar, pentru ca din patru in patru ani , sa se faca noi studii de fezabilitate ! E o smecherie romaneasca care se aplica cu mare succes si eficienta(sic!), la constructia autostrazilor! Ma gandesc , numai cate studii de fezabilitate s-or fi facut pentru autostrada Ploiesti – Brasov! N-avem autostrazi , n-o sa avem nici hidrocentrala! N.B.Am inteles ca exista o discutie , pe vremea „impuscatului” sa se construiasca o hidrocentrala in zona Macin ! Daca ne-am lua ,toti, dupa ecologisti , nu s-ar mai construi hidrocentrale , nicaieri in lume! Si ca tot veni vorba , sturionii si mai toate speciile de pestii marini, sunt distrusi , in primul rand in Marea Neagra , acolo unde se pescuieste , cu plase cu ochiuri extrem de mici , pestele marin marunt , PMM , precum, aterina, gingirica, etc., puietul altor specii n-are nicio sansa sa scape din plaselor pescarilor ! Ecologie, ecologism , ceva? Cucu!

  14. Cel mai siderant este faptul că ”isteria redusilor” ii acuza pe ecologisti ca ar reprezenta interese straine. Dar ce poate fi mai anti-romanesc decat sa vrei distrugerea Dunarii? Acest proiect, un baraj care sa blocheze cursul Dunarii cam la mijlocul distantei dintre Portile de Fier și Dobrogea, ar reprezenta ultima lovitura pentru Dunare. Raul ar fi nu doar complet distrus ecologic, dar umilit si batjocorit. Ignorantii nu par sa stie ca Dunarea este ”drum fara pulbere”. Dunarea insemna lagatura nu hotar. Poporul roman s-a format pe ambele maluri ale Dunarii, cam in egala masura, doar ca cei de la sud au fost nenoriciti de invazia slava, asimularea lor fortata continua si astazi. Iar ministrii nostri, in loc sa le ceara bulgarilor sa dea drepturi elementare romanilor de la sud de Dunare, le cer sa colaboreze pentru distrugerea Dunarii. Dar dar desigur, tot ecologistii sunt tradatorii platiti de ”agenturilii straine”.

  15. aici secretul este sa o faca repede inainte ca sa apuce popescu sa o inchida

  16. Dupa ce au distrus ISPH prin privatizare , functionarii din ME vor avea greutati in a identifica documentatiile initiale,mai ales ca CHE Turnu-Mgurele -Nicopole a fost studiata mai mult de partea romana,bulgarii nu mai au documentatii,dau in scris!
    Bineinteles ca CHE ar fi un ultim dar al Dunarii pentru Romania si Bulgaria
    CHE ar rezolva si problema navigatiei pe Dunare intre Turnu Magurele si canalul Dunare-Marea Neagra mentinand un debit constant in perioade secetoase,

  17. Cu premier americanofil, cu panzele intinse spre China! In America de 40 de ani nu se mai construiesc baraje pe rauri, oamenii nu vor sa-si sluteasca si imbolnaveasca ecologic vaile. Doar in China mai au trecere astfel de monstruozitati.

  18. Inainte de a face o hidrocebntrala pe Dunare, de ce nu o fac pe aia de pe Olt, de la Izlaz, sa nu depindem de bulgari? Oare „tarusul” batut de piticul Boc la Izlaz a putrezit?

  19. Mai degraba creste Budai pensiile decat cotele apelor Dunarii. O sa faca ca pana acum sa dea din gura si nimic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.