Milioane de funcţionari publici în şomaj tehnic, anumite ajutoare alimentare suspendate…
Lună: septembrie 2024
”Mă uitam la cel mai talentat politician pe care eu l-am cunoscut în viaţa mea,
Tehnologia avansează, iar unii oameni sunt suprasaturați de confort și par să nu înțeleagă legătura dintre lumea lor liberala și lumea reală
Cea mai grea decizie nu e a noastră, e pentru PNL,
Legea spune că primarul municipiului
Secretara-şefă a Universităţii
Orizontul este acea linie imaginară de care cu cât ne apropiem cu atât se depărtează. Această definiție
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski
Campioana României, care a obţinut
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a participat,
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri într-o şedinţă de urgenţă după seriile de explozii ale unor dispozitive de comunicaţii folosite de gruparea
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a explicat miercuri faptul că proiectul liberalilor care i-ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile
Toate cele trei reprezentante
Un poliţist local din municipiul Vulcan este cercetat penal după ce ar fi utilizat forţa în mod nejustificat şi ar fi lovit un
Un sondaj de opinie al INSCOP Research
Medicul stomatolog Costin Iulian Berechet a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 1, la zece ani închisoare pentru agresiune sexuală şi lipsire de libertate,
Ea a mai precizat că „nu am avut niciodată în intenție
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’, Matei Vali Cătălina, a fost dată dispărută după ce
Premierul Marcel Ciolacu anunță un plan de de industrializare/reindustrializare ce va folosi două miliarde de euro proveniți din
La începutul secolului trecut, autorii de cărți poștale și-au imaginat cum aveau să arate în secolul următor un șir întreg de orașe.
PNL-iștii au depus, miercuri, un amendament
Stații radio portabile folosite de Hezbollah au explodat miercuri după-amiază în sudul Libanului și în suburbiile sudice ale Beirutului, a declarat o sursă
iderul USR, Elena Lasconi, a susţinut, miercuri