La Vultureşti, model de bune practici. Campus Profesional în Sistem Dual

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a participat, miercuri, la lansarea lucrărilor de pe şantierul Campusului Preuniversitar Profesional în Sistem Dual din localitatea Vultureşti.

Proiectul este implementat de organizaţia neguvernamentală BookLand şi are ca scop „formarea profesională a tinerilor în concordanţă cu nevoile reale ale pieţei muncii şi economiei locale”.

„Este un moment important pentru Argeş, dar în egală măsură este un moment important pentru România şi pentru fiecare dintre noi. La Vultureşti vom avea un model de bune practici pentru formarea profesională în directă corelare cu tehnologiile şi cultura organizaţională a angajatorilor! Fiindcă cine n-are astăzi şcoală mâine nu va avea ţară, cum spunea Spiru Haret. Astăzi punem piatra de temelie pentru acest Campus, iar acest moment ne oferă tuturor inspiraţie şi curaj să privim cu încredere în viitor. Vor fi multe provocări în continuare, dar cu toţii vom oferi tot sprijinul necesar acestei echipe minunate, astfel încât copiii noştri din tot judeţul Argeş să poată beneficia de învăţătură aici, la Vultureşti, pe malurile Argeşelului, într-un loc în care vedem ce înseamnă identitate naţională, ce înseamnă meseriile tradiţionale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Totodată, Simona Bucura-Oprescu a menţionat importanţa faptului că mediul privat şi societatea civilă şi-au dat mâna cu autorităţile în acest proiect.

„Cel mai important este ca în România fiecare copil să aibă rădăcini şi aripi puternice. Rădăcini le dăm fiecare dintre noi, în familie prin dragoste de ţară, dragoste de familie, dragoste de identitate, iar aripile le dau dascălii prin şcoală. Este extraordinar că mediul privat, organizaţii non-guvernamentale, autorităţi publice locale, judeţene şi centrale pun umărul, astfel încât copiii să vină cu drag la şcoală unde să aibă şansa de a învăţa meserii bune care să îi ajute la integrarea pe piaţa muncii”, a adăugat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

14 Comentarii

  1. miroase a vrajeala ieftina, a gargara tipica ONG-urilor… nicaieri in articol nu scrie ce meserii formeaza? nici macar cioban nu cred ca e pe lista aia, desi au platit unul sa pozeze… multumiti labiniei ca acopera stiri din astea, de importanta geo-strategica-spatiala pentru tzara, probabil s-a impiedicat de vreo postare pe fesebuk de-a ministresei

  2. corelare cu tehnologiile şi cultura organizaţională a angajatorilor! Baciul ăla angajator zice că dacă n-ai ”Spiru Haret , nu te angajează să paști mioarele și simonele . Acuma e treaba cu ”cultura ,nu mai e cu agricultura și cu industria de la Dacia unde mai făceau naveta ceva ”vultureni . Dar COCOȘU GALIC își ia zborul spre Marocco așa că mai rămâne ceva cu ”țuica de Pitești rafinată de mediul privat şi societatea civilă -şi-au dat NOROC cu autorităţile în acest proiect.Asta în loc de rafinăria Arpechim pe care au rafinat-o rafinații austrieci.

  3. european si la Oradea s-a facut un campus, sali de pregatire, cazare, etc.

    Ghro

    stai linistit ca nu-ti ia nimeni din buzunar…sa speram ca sunt tineri dornici sa invete si sa ramana altfel vom pierde si urmatoarea genereatie…

  4. ce tik/tokeritza ar iesi din ministru ala
    vezi ‘Sweat’ Snoop Dogg vs David Guetta (Remix) [Official Video]…
    (pa la Minister era buna doar de liftiera)

  5. poza e epica! pe cuvint! un batrin intr-o blana de oaie sprijinit in toiag, un timp ce pare ca nu intelege madama imbraca in blugi cu adidasi rosi si cu numele latit pe ecran , totul sub auspicile lui le roy merlin… cit de tare

    intrebarea mea este: ce miracol vrea sa implineasca Merlin cu batrinul sprijinit in toiag?

    ps madam cu blugi si adidasi e rupta de realitate… e de ignorat.

  6. Toba cu craci ( metaforă preluată de la un distins cititor ) , fură din orice poziție ! Chiar și startul …

  7. hora babutelor ,mai ales cea a MUNCII ..
    hai si tu pe ANOFM sa fii consiliat … la stat degeba , munca e la ..

    eures= jea la emigratele arabe unite!

  8. Aceasta impostoare nu are limite !!!!! Prin papagalul ei asemanator unui playback duce de nas si minte in continuare pe toti pensionarii amarati din Romania !!

  9. ministresa cica e amanta primarului din mioveni (ALA CU PROBLEME IN JUSTITIE CA ORICE PRIMAR…)! nu ca as avea ceva impotriva … DOAR ASA DE CANCANCI! oricum mari caractere amandoi! si la fel ca ciolacu : familia…munca…credinta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.