În expunerea de motive, Nicoleta Pauliuc notează că durata de cinci ani a mandatelor pentru șefii celor șase instituții „are în vedere necesitatea unui orizont predictibil de conducere, compatibil cu durata mandatului Președintelui României, în calitatea sa de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.
„Argumentul este susținut si de observațiile formulate de Ministerul Afacerilor lnterne în cadrul examinării parlamentare a regimului mandatelor conducătorilor structurilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate natională. Ministerul a evidențiat necesitatea corelării duratei acestora cu mandatul Președintelui României, precum și importanța continuității angajamentelor instituționale și a proiectelor aflate în derulare. În cazul DGPI, această legătură este întărită de participarea CSAT, prin aviz, la procedurile de numire și eliberare din funcție”, se mai arată în expunerea de motive.
Nicoleta Pauliuc mai menționează că proiectul său stabilește condiții minime comune pentru acces la funcția de șef al celor șase instituții: cetățenie romană, domiciliu în România, capacitate deplină de exercițiu, respectarea condițiilor specifice ale fiecărei funcții, acces legal la informații clasificate și absența incompatibilităților, conflictelor de interese ori interdicțiilor prevăzute de lege.
„Aceste condiții nu înlocuiesc cerințele speciale prevăzute de legile de organizare. Astfel, este menținută cerința ca directorul general al DGIA să fie cadru militar în activitate, iar pentru toate funcțiile rămân aplicabile procedurile specifice de numire și verificare.
Retragerea definitivă, potrivit legii, a certificatului de securitate sau a autorizației de acces la informații clasificate corespunzătoare nivelului necesar exercitării funcției constituie motiv de eliberare din funcție, cu parcurgerea procedurii aplicabile fiecărei instituții”, mai scrie Nicoleta Pauliuc în expunerea de motive.
Pauliuc, acuzată că a ținut la sertar un proiect asemănător
Un proiect pentru limitarea mandatelor șefilor de servicii secrete a fost depus și de senatorul USR Emanuel Ungureanu în 2024, aflat în acest moment la Senat. În cadrul unei dezbateri din 9 septembrie a Comisiei de apărare, Emanuel Ungureanu a acuzat-o pe Nicoleta Pauliuc că a ținut la sertar proiectul în perioada în care conducea Comisia.
„Doi ani l-ați blocat. Sunteți subordonați serviciilor. Sunteți slugile lor. Și Pauliuc a terminat Academia SRI. De asta timp de doi ani nu a mișcat nimic. Sunteți slugi”, a spus Emanuel Ungureanu.
După ședință, senatorul USR a continuat să o acuze pe Nicoleta Pauliuc că a blocat proiectul în perioada în care a condus Comisia de apărare.
„Puterea servicilor asupra parlamentarilor României din PSD și din AUR și asupra doamnei Pauliuc este copleșitoare. N-au fost în stare să dea cuvântul reprezentanților servicilor secrete să spună un punct de vedere. Parlamentul României, de-a lungul anilor, a fost pur și simplu în genunchi în fața influenței servicilor secrete.
Ați văzut cât circ ca să dezbatem. S-a mânat dezbaterea după ce timp de doi ani de zile doamna Pauliuc, care a făcut Academia SRI, a blocat orice fel de discuție și astăzi, deși a avut timp doi ani de zile să ceară avize de la CSAT, puncte de vedere, n-a făcut absolut nimic. A blocat legea complet, iar acum face sluji la șefii servicilor secrete care au pus-o aici”, a declarat Emanuel Ungureanu.
Cum s-a apărat Pauliuc
Nicoleta Pauliuc a respins acuzațiile senatorului USR.
„Mie mi-e rușine de acuzațiile domnului Ungureanu pentru el, în primul rând. Pentru că în comisie, fiecare membru al comisiei are un singur vot. În comisie, atunci când luăm în dezbatere proiectele legislative, proiectul legislativ are avize negative de peste tot.
În comisie, când luăm în dezbatere, ne uităm și la rapoartele pe care le-au dat colegii noștri. Comisia SRI a dat raport de respingere. USR are coleg în Comisia SRI, care a votat în unanimitate alături de colegilor, nu o dată, ci de două ori, raport de respingere.
În comisie de apărare, USR are colegi care au votat împotriva inițiativei colegului Ungureanu. De ce? Pentru că este prost scrisă, pentru că are avize negative de peste tot și pentru că niciodată inițiatorul nu s-a aplicat să aducă amendamente textului de lege, astfel încât la prima cameră textul să plece într-o variantă care ar fi putut să treacă inclusiv de votul colegilor lor din Camera Deputației”, a spus Nicoleta Pauliuc.