Liderul USR, Elena Lasconi, a susţinut, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis foloseşte PNL şi „se gudură” pe lângă PSD ca Parlamentul, „pentru care n-a avut pic de respect”, „să dea o lege pentru el”.
„Tupeul lui Iohannis nu mai are limite! Klaus Iohannis, preşedinte al României, nu a venit nici măcar o singură dată în faţa Parlamentului să vorbească despre lista lungă de teme importante pentru societatea românească. Acum, foloseşte PNL şi se gudură pe lângă PSD ca Parlamentul pentru care n-a avut pic de respect să dea o lege pentru el! Tupeu nemărginit. Îi rog pe liberalii care au mai rămas în PNL să nu devină marionete ale unui preşedinte care ne-a păcălit pe toţi. Să nu susţină proiectul de lege depus de unii din PNL, proiect care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare”, a scris Lasconi, pe Facebook.
În opinia sa, mandatul preşedintelui a fost unul „contrareformist” şi „nu este de mirare că a ajuns să-l copieze pe Ion Iliescu”.
„Pot înţelege că PSD va executa ordinele lui Iohannis, pentru că îi datorează venirea la guvernare, dar nu pot înţelege tupeul şi cinismul dus la extrem. Mandatul preşedintelui a fost unul contrareformist, nu este de mirare că a ajuns să-l copieze pe Ion Iliescu, tătucul statului mafiot care îi asupreşte pe români de 35 de ani”, a afirmat Elena Lasconi.
Potrivit preşedintelui USR, Klaus Iohannis este „un politician mediocru”.
„În ultimul an, propaganda iohannistă ne-a asigurat că preşedintele are nenumărate opţiuni de a-şi continua cariera la nivel internaţional, însă iată că realitatea era alta. În realitate, Iohannis este un politician mediocru şi toată lumea – şi la NATO, şi la UE – a înţeles că un personaj atât de leneş şi fără pic de consistenţă nu poate ocupa un rol important. De altfel, el nu a primit nici măcar un post de reprezentare la UE”, a adăugat Lasconi.
Ea a completat că Parlamentul este al României, „nu al lui Iohannis”.
„Cum e posibil ca Parlamentul României să se preocupe acum, pe final de mandat, de o lege specială pentru Iohannis, când de luni, ba chiar de ani, ‘îngroapă’ proiectele USR care chiar au importanţă pentru români, cum sunt corectarea nedreptăţilor din legea pensiilor, tăierea pe bune a pensiilor speciale, scăderi de taxe? PNL să nu uite că Parlamentul este al României, nu al lui Iohannis! PNL să nu uite că românii au votat la referendum, în 2009, scăderea numărului de parlamentari la 300. După 15 ani, avem tot 466. Asta nu era o prioritate?”, a mai scris Elena Lasconi.
Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercuri, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele trei luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau ale unei alianţe la alegerile parlamentare.
‘Avocatul diavolului’, nu este vorba despre Lăsconi, nu se poate schimba ‘regula jocului’ în timpul jocului, mizerabil!
Bravo! 😀Bine va face! Va rupeati hainele sa i-l votați! Diaconu sau Paleologu nu erau buni?
Ce te poți aștepta de la un șatrap farya copii și fără empatie ,un blestem este acest werner pentru biata țara,suspendarea lui trebuie pusă în aplicare demult
D-apăi ce-i PeNaLe-ul, dacă nu PDL, P$D, FSN, PCR?
Duamna Lasconi -sa nu uitam cum ati trecut cu bagaje cu tot de partea Plavanoficusului.Macar Petrov a venit sa le spuna jurnalistilor despre cei care l-au adulat preste tot : „Ce eu i-am pus sa ma linga ” ? Iata ca mai sunt si alti lingai. La Fenechiu nu ma asteptam , dar ” errare humanum est” . Asa a devenit si el ” eroare”.Dupa 10 ani de lene si plimbari pe mapamond , mai multe decit Ceasca, hai sa-i oferim putorii un jilt in senat ca sa poata dormita inca 4 ani. Plus cumulul de pensii ….Daca PSD si Ciocolacu voteaza aceasta lege sau derogare sa fie senator putoarea neamului ,pot sa-si ia si ei adio de la vreo 10 procente.Si impreuna cu liberalii , sic, sa faca o coalitie impreuna cu PNT-cd.Aveti grija ce va doriti liberalilor si pesedistilor. S-ar putea sa se intimple.Chiar asa ? Aplicati zicala evreilor ” Pi orbul cu ochi ,nu-i pacat sa-l picilesti” !?????
Am crezut că madam Lasconi are mai mult sânge în instalație. Păi, dacă l-a făcut mediocru pe Johannis, asta e laudă supremă pentru insul care a folosit Jet-ul din toate pozițiile, inclusiv față de țara care l-a găzduit, pentru că nu-i aparține. Iar Fenechiu, un slinos sadea cu pretenții de liberal. Vai de noi…
Jigodiile usr-uste după ce vor sa aplice soluția finală pensionarilor acum i-au făcut trădători de neam și țară pe diasporeni! Jigodiile usr-iste nu înțeleg pe ce lume trăiesc și vor la Ciolan! Doamne ocroteste-i pe români!
Ha, ha! Hai Ciordacule, arată-ne că te poț’ scobărâ mai jos dicăt Ghiolbannis…
@Mili: Așa este. Practic l-a lăudat pe nemernic, făcându-l mediocru. E doar o nulitate plină de cinism și de lăcomie.