Tramvaiul de la Orăștie

 

Fiece localitate are poveștile sale, istorii mai mult sau mai puțin cunoscute. Știute sau uitate, bazate pe adevăruri istorice sau izvorâte doar din imaginație, din bârfe mai mult ori mai puțin nevinovate, toate au ajuns să devină și ele povești.

 

Pare desprinsă dintr-o ficțiune povestea unui tramvai în Orăștie rămas în stadiu de proiect. Istoricul Daniel I. Iancu a cules din „Revista Orăştiei”, anul I, nr. 19, 6/18 mai 1895, p. 2, sub titlul „Reprezentanţa orăşenească din loc. 14 maiu 1895”, câteva rânduri în care se relatează faptul că solicitarea făcută cu o lună înainte este acceptată şi astfel pot începe demersurile pentru construirea liniei de tramvai în Orăştie. Aceasta trebuia să lege staţia de cale ferată de unitatea militară: „Henric Aigner a primit concesiunea pe o lună de zile pentru mĕsurarea liniei de tramway, dar’ fără ori care obligament din partea oraşului”.

Dacă reușeau ca ideea să devină realitate, Orăștia ar fi avut tramvai.

Viitorul a fost transpus și pe cărțile poștale de la începutul secolului XX.

Acum mai bine de o sută de ani, nu trebuia să mergem departe pentru vise îndrăznețe. La începutul secolului, cei ce concepeau cărțile poștale au încercat să-și imagineze cum aveau să arate în secolul următor un șir întreg de orașe. Au avut dreptate în privința mașinilor și a motocicletelor care se deplasează cu viteză peste tot, dar, din păcate, trebuie să așteptăm răspândirea, la Orăștie, a mijloacelor de transport în comun.

Surse: https://danieliiancu.wordpress.com/;

foto https://24.hu/kultura/.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Dan Orghici 186 Articole
Author

1 Comentariu

  1. ” autorii de cărți poștale”

    uite-o p-asta,
    „Destinul dumneavoastră are destule puncte tumultoase. La 17 ani aţi plecat de acasă, din Galaţi, la Bacău, ca să vă faceţi ziarist.

    Trebuie să ştiţi că în momentul ăla Galaţiul era în ruine şi era o foamete teribilă. Am lăsat şcoala, ştiam că era nevoie la Bacău de un condei şi m-am dus acolo pe un salariu şi pe posibilitatea de a supravieţui. Era o foamete pe care o simţeam dureros. ”

    -Tudor Caranfil,parazit nascut cu foamea-n gatzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.