Artele vizuale ca scenă a lumii

Să ne imaginăm cum arătau simezele din expoziţiile Almei Redlinger                                                             

Astăzi, la ora 18:00, la Galeria de Artă Simeza, va fi deschisă o nouă expoziţie Alma Redlinger, pe care o puteţi vizita până în 15 mai.

Dintr-un catalog de expoziție vechi și uzat, aflăm că, acum 40 de ani, Alma Redlinger avea a cincea din cele șapte expoziții organizate la Galeria Simeza pentru a-și face lucrǎrile cunoscute. Galeria Simeza a condensat atâtea trăiri, sentimente și parfum din viața artiștilor care au expus aici încât fenomenul Simeza ar merita sǎ fie subiectul unui studiu amplu. Oare putem să ne imaginăm cum arătau toate simezele din cele șapte expoziții ale Almei? Ce studiu de istoria artei s-ar naște dacă am privi unitar, cu ochii minții, lucrările expuse în această galerie!

Criticul şi istoricul de artă Adrian Buga se destăinuie: “Alma Redlinger mi-a povestit cu mare bucurie despre fiecare expoziție de aici. Mai mult decât atât, pregătirile evenimentului erau urmărite și finalizate de toți membrii familiei Redlinger. Nimic nu era lăsat la voia întâmplǎrii. Orice detaliu era discutat și atent analizat: broșurile, cataloagele, invitațiile, telefoanele date, chiar și etichetele. Iar pentru că panotarea năștea discuții stilistice aprinse, artista tăcea, asculta, iar la final spunea: «Lăsați, ducem tablourile în sală și o să vedeți că se așează ele singure!»”

„Lucrurile spun povești. Mereu aceleași – rareori unele noi, în funcție de cum le privim fiecare dintre noi. Aici o linguriță care ne vorbește despre ziua abia trecută, când împreună ne-am înmuiat madeleinele în ceaiul de tei. Dincolo o pipă care ne atrage atenția că lumea nu e ce pare a fi, topindu-se în aburul unui prezent trecător, sau o scoică amintind de zilele frumoase petrecute la malul mării, când ne încredințam gândurile, prefirate printre firele de nisip, spumei învolburate a valurilor”.

Tragem cu ochiul prin gaura cheii la minunățiile Almei Redlinger, ca printr-un soi de ochean miraculos și plin de umor: prin fața ochilor ni se perindă filme mute, mici scenete, asemenea unor diorame pe care le recompunem fiecare în funcție de viața după care tânjim. Mânați de dorința de a afla expresia pură, manifestă în înțelegerea propriului sine.

Urmărind un fir intuitiv, imaginile expresive, pline de vigoare ale artistei investighează simboluri perene. Atelierul funcționează ca o Arcadie care stimulează individualitatea artistică; el se înfățișează – asemenea unei grădini închise – drept spațiu al unei liniști plăcute, învăluitoare, în care te poți abandona cu încredere libertății contemplative. Portretele Almei Redlinger poartă pecetea intimității și a unei calde familiarități; interioarele sale cu flori și plante sunt semnul unei întoarceri la natură. Privirea critică nu se transformă nicio clipă din detașare obiectivă în distanțare negativă, ea organizează pur și simplu procesul interior de investigare a propriului ego într-o proiecție exterioară.

Recent, la ICR, a fost deschisă expoziţia Dăruire, organizată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane – pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

Artista s-a născut pe 8 martie 1924, la Bucureşti. S-a format la celebra şcoală de pictură pe care Max Herman Maxy a organizat-o în timpul celui de-al doilea război mondial pentru etnicii evrei cărora li se interzisese accesul la învăţământul de stat. În ciuda traumei severe pe care tânăra adolescentă a suferit-o în perioada excluziunii, aceasta nu a avut efecte asupra mesajului ei artistic. O stare de bine pare că animă mai toate personajele din creaţiile Almei Redlinger, care, tinere şi pline de viaţă, sunt surprinse în acte creatoare (Saxofonist, 2011), culturale sau cotidiene. Naturile statice cuprind numeroase aluzii culturale – tot atâtea mărturii ale valorilor artistice în care credea artista (Omagiu lui Maxy, Album Petraşcu). Tehnica este desăvârşită – expresivitate, punere în pagină, ca şi plăcerea şi ştiinţa de a reda materialele cele mai obişnuite – între care sticla, pentru a cărei transparenţe şi străluciri, pictoriţa pare să aibă o fascinaţie aparte (Colţ de atelier cu pensule şi Fluieraşul). Ceea ce i s-a transmis de la maestrul său este un anumit spirit al avangardei, care şi acesta s-a accentuat cu trecerea anilor, un spirit al avangardei neostentativ, dar cu atât mai profund. Operele ei au intrat în patrimoniul multor muzee, între care Muzeul Naţional de Artă al României, şi în colecţii private din ţară şi străinătate: Franţa, Italia, Germania, Israel, SUA, Japonia, Olanda, Anglia ş. a.”, scria curatorul expoziţiei, dr. Mihaela Varga.

A fost membră al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1951 şi a Academia Italia delle Arti e delle Lavoro, din 1980.De-a lungul prodigioasei sale cariere, artista a deschis zeci de expoziţii personale în România şi peste graniţe, multe dintre ele chiar în ultimii ani, a participat la prestigoase saloane naţionale şi internaţionale și a primit numeroase premii: Premiul Ministerului Artelor în 1946, Premiul III la Festivalul Mondial al Tineretului în 1953, Medalia de Aur a Academiei Italia delle Arti e delle Lavoro în 1985, Premiul „Marcel Iancu” pentru arte plastice 2003-2004, acordat de Federaţia Comunităţii Evreieşti din România.

În 2004 i s-a decernat Ordinul Cultural în gradul de COMANDOR, categ. C Arte Plastice, iar în 2011, M.S. Regele Mihai i-a acordat Decoraţia „Nihil Sine Deo”. Alma Redlinger a participat pentru ultima dată la un eveniment cultural în decembrie 2016, la Muzeul Naţional de Artă al României, unde a avut loc simpozonul dedicat Şcolii de Pictură a lui M.H. Maxy, care a făcut parte din programul Diagonale, realizat de Institutul Cultural Român.

“La întretăierea lumilor”, între tradiţie şi modernitate cu Ștefan Râmniceanu.

Joi, 3 mai, la ora 18.00, va avea loc la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, din Ploieşti, vernisajul Expoziției de pictură, desen, obiect și sculptură La întretăierea lumilor, a artistului Ștefan Râmniceanu.

„Evoluția omului între sacru și profan reprezintă o dimensiune fundamentală a existenței. Sacralitatea este ancestrală, ea fiind însăși esența ființei noastre.
Recuperarea matricei autohtone precum și parcursul inițiatic în valorile universale ale artei, ale căror creații au modelat spiritualitatea secolului XX, constituie axele majore ale acestui proiect, la care se adaugă în anii ’80-85, și reîntoarcerea mea la tradiția picturii românești, avându-l drept model pe Ion Andreescu. Este ca un arc peste timp, cu rădăcini în epoca medievală românească, influența bizantină, stilul brâncovenesc, până la epoca modernă; un exercițiu de sinteză între Orient și Occident. Această intersecție a lumilor, o simt ca pe o necesitate de a mă construi și a mă defini ca subiectivitate. Între tradiție și modernitate, limbajul meu artistic se reinventează continuu, trecând printr-o diversitate de tehnici și forme artistice, pictură, sculptură, obiect, desen, instalație, film. Eclectismul stilistic și tematic poate aminti parcursul lui Gerhard Richter, prezentat în ampla sa retrospectivă «Panorama» de la Centrul Pompidou-Paris.

În ciclul Omul Universal, anatomia interioară se transformă într-un loc al memoriei colective. Lucrările devin noi arhetipuri ale unei mitologii viitoare.
În Apostolii de lut, trupul devine un axis mundi, cale, pod, un loc de trecere.
Ferecătura – un obiect simbolic, care păstrează lumina gândului, în așteptarea mâinii cărturarului, cel ce va dezvălui taina din adâncul ei.
Manuscrisele de lut, testamente ale timpului, ce au săpate în carnea lor hărțile secrete ale periplului celui aflat în căutarea miracolului etern”, mărturiseşte Ștefan Râmniceanu.

Prof. Grigore Arbore îl caracteriza după expoziţia din 2016 de la Veneţia: „Un reprezentant strălucit al „noului val“, care, după 1989, a debordat cu energie în cultura și arta română și europeană, este, cu siguranță, Ștefan Râmniceanu. Îndârjirea sa în depășirea limitelor expresive ale unui singur gen și naturala sa curiozitate culturală l-au pus în situația de a-și identifica modalitățile cele mai potrivite de configurare plastică a propriilor idei, în experiențele cele mai înnoitoare, atât sub aspect ideatic, cât și sub aspect lexical, afirmate în ultimele decenii în toate disciplinele artistice. De mai multă vreme Râmniceanu nu mai este doar un pictor și nici măcar un «artist vizual»: este un creator poliedric care ne oferă o versiune modernă a dialogului între arte. Efortul găsirii punctelor de convergență ale limbajelor tuturor artelor plasează demersul artistului în teritorii fertile, deschise de marile experiențe ale Renașterii târzii și ale barocului roman și central-european.
Tânărul pe care l-am cunoscut în urmă cu aproape patru decenii nu a încercat să posede, să îmblânzească, să dreseze fiara artistică din el, deoarece a înțeles că procedând astfel se poate cantona în formulă, în unitate, în manieră, care, oricât de seducătoare și proprie ar fi, rămâne tot manieră.

Rareori în istoria artei contemporane europene din ultimele decenii am văzut atâta energie izbucnind din siluetele volumelor reduse la esența unei forme stabile și consistente, dar, în realitate efemeră, deoarece dinamica sa internă indică o ineluctabilă devenire”.

Născut la 15 august 1954 în România, la Ploiești, Ștefan Râmniceanu trăiește și lucrează la Paris și București. Studiază la Liceul de Artă din Ploiești, apoi absolvă Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București, promoția 1979.
Primele două expoziții personale, în 1979 la Teatrul Giulești și în 1980 la Amfiteatru, marchează și debutul său artistic. Urmează primele recunoașteri importante: Premiul Amfiteatru în 1980, Bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România, în 1981 și Premiul de la Trienala de Pictură de la Sofia, Bulgaria – 1988. Cariera artistică îi este încununată de numeroase premii, dintre care menționam: Omul Anului – pentru arte plastice (2015), Cetățean de Onoare al orașului Ploiești (2015), Premiul Brâncoveanu – pentru pictură, al Fundației Alexandrion (2015), Premiul Ioan Andreescu pentru întreaga carieră, acordat de Academia Română (2016).
În 1991 devine bursier al guvernului francez, rezident al Cité Internationale des Arts, 1992, iar din 1993 își stabilește atelierul la Paris, înscriindu-și astfel demersul creator în tradiția artiștilor români din Orașul-Lumină, impunându-se ca unul dintre pictorii cei mai influenți ai diasporei românești.

Expune în numeroase spații culturale, atât în Franța – Bernanos, Sandoz – Cité Internationale des Arts, Centrul Cultural Român din Paris, La Défense, galeriile Louis, F.H. Art Forum, Visio Dell’Arte la Paris; cât și în afara ei, precum: Rizarios Theological Institut în Grecia, la Atena, Jardin de Lumière în Belgia la Bruxelles, HS Kunst în Germania la Heildelbrg, Uni-Terre în Elveția la Geneva, Alkent în Turcia la Istanbul, Caroline Cline Art, San Francisco, USA, Shaikh Ebrahim bin Mohammed Al Khalifa Center for Culture research – Bin Matar House, în Muharraq, Regatul Bahrain.

În decursul carierei i-au fost dedicate nenumărate emisiuni radio și TV, atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, o bibliografie densă sub semnături prestigioase – ca: Nicolae Steinhardt, Răzvan Theodorescu, Dan Hăulică, Magda Cârneci, Radu Bogdan, Vasile Drăguț, Alexandru Paleologu, Andrei Pleșu, Doina Mândru, Dan Grigorescu sau Anca Vasiliu, ca să enumerăm doar câteva dintre numele sonore românești, sau Dora Iliopoulou – Rogan, Arlette Sérullaz (conservator al Muzeului Luvru și directoarea Muzeului Eugène Delacroix) – a acompaniat drumul său artistic de la debut și până azi.

La douăzeci și șase de ani de la Expoziția Ferecătura, ce a avut loc la Palatul Voievodal Curtea Veche, București – o manifestare remarcabilă în viața culturală bucureșteană a anului 1988, expoziție destinată să celebreze 300 de ani de la de la urcarea pe tronul Tării Românești a domnitorului Constantin Brâncoveanu – Ștefan Râmniceanu, într-un gest simbolic, se întoarce în România, cu expoziția retrospectivă Urme, un eveniment major al artei contemporane actuale, la Palatul Mogoșoaia, în 2014.

Ca o mărturie a atașamentului pentru Ploieștiul natal și începuturile creatoare a fost și lansarea albumului Urme și a filmului Muzeon — Ștefan Râmniceanu în regia lui Laurențiu Damian, ce au avut loc în 2016, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.

La întretăierea lumilor, cel mai nou proiect al artistului, lansat din punctul de origine al călătoriei sale inițiatice și care cumulează simboluri și trimiteri în spațiu și timp la marile civilizații ale lumii, este o expoziție dedicată Anului Centenar românesc și integrează cultura acestor locuri atât în spațiul european, cât mai ales în cel mondial al cunoașterii.

Manifestarea constituie evenimentul anului 2018, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.

“Comorile Egiptului Antic”, o expoziţie de neratat

Peste 300 de exponate, replici și originale, sunt etalate, până în 21 iunie, într-un show cognitiv, interactiv și misterios la Biblioteca Națională a României. O expunere modernă a legendarei civilizații antice.

Aflată în premieră în România, expoziția Comorile Egiptului Antic este o incursiune fascinantă atât pentru amatorii de cultură și civilizație antică, cât și pentru cei care, din pură curiozitate, doresc să-și îmbogățească cultura generală.

Este un eveniment diferit față de prezentările istorice clasice, cu caracter preponderent științific. Expoziția combină activități interactive, sesiuni foto, spectacole tematice și multe alte surprize. Cei peste 50 de specialiști care au lucrat la instalare și organizare au depus toate eforturile pentru ca fiecare vizitator să găsească aici lucruri interesante. În cadrul expoziției găsiți rezumatul a 5.000 de ani de istorie și civilizație, care au constituit o sursă de inspirație pentru oameni de știință, artiști, scriitori și regizori de filme, datorită arhitecturii maiestuoase, a riturilor religioase pline de mister, a bijuteriilor luxoase și a realizărilor științifice grandioase.

Piesele au fost atent selectate, unele dintre acestea făcând parte din colecții private. Acest gen de eveniment are un carcater unic, deoarece organizarea sa a fost deosebit de laborioasă.

Pentru că prezintă artefactele într-o manieră modernă, expoziția creează o atmosferă emoționantă, asemănătoare cu o escapadă în trecutul enigmatic al egiptenilor.

Peste un milion de oameni din Europa și America Latină au vizitat acestă expoziție. Fiecare vizitator a rămas cu amintiri de neuitat.

Egiptenii au fost unii dintre primii creatori de bijuterii luxoase, artă caligrafică și plastică, îmbrăcăminte pentru moda vremurilor respective, chiar și tehnici de machiaj.

Cristian Răduţă: “The extra mile”

Galeria Nicodim vă invită vineri 4 mai, la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei The extra mile a artistului Cristian Răduţă, expoziţie ce va rămâne deschisă până în 10 iunie.

Un șir de pseudo-animale epuizate par a fi pe ultima sută de metri a unui maraton. Cu gâturi lungi de polistiren și priviri disperate către înainte, rămân, totuși, civilizate, în rând, fără ca măcar să ne bage în seamă. Au convingerea că de partea celalaltă a peretelui vor găsi răspunsul și eliberarea și sunt gata să facă orice pentru a ajunge acolo.

Artistul Cristian Răduță folosește arhitectura galeriei pentru a crea un stop-cadru într-o piesă de teatru aflată pe final și propune un parcurs prin și printre forme ce se contaminează reciproc. Personajele par a fi create în regim de urgență, prin procedee uneori scăpate de sub control. Materiale temporare se confundă cu materiale solide, și invers, încât ideea de improvizație devine relativă.

Idolul din spatele peretelui este, într-adevăr, monumental și poate induce în eroare pe oricine. Puțini văd că, la rândul său, este ciuntit, că i se fură puțin câte puțin din farmec, că soclul său este de fapt găurit. Cristian Răduță creează monumentalitate doar ca să o poată ironiza imediat după.

Cristian Răduță locuiește și lucrează ca artist în București și este co-fondator al spațiului Sandwich. Practica sa artistică include sculpturi, obiecte și instalații care pornesc de la situații și personaje ipotetice, uneori absurde, exploatate cu umor. Este interesat, printre altele, de relațiile și tensiunile care se creează între diferitele materiale industriale și de bricolaj pe care le folosește. Artistul a expus la Museum of Contemporary Art Zagreb, Salonul de Proiecte (împreună cu Dan Perjovschi), Museum of Sculpture, Krolikarnia Palace, Varșovia (2017) și Muzeul Național de Artă Contemporană București (2014).

Deschisă în 2006, în Los Angeles, Nicodim Gallery  a impus pe piața de artă din Statele Unite ale Americii artiști plastici români care, în prezent, se bucură de o considerabilă notorietate internațională: Răzvan Boar, Adrian Ghenie, Teodor Graur, Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Ecaterina Vrana ș.a.

Prin activitatea expozițională, Nicodim Gallery a plasat lucrări semnate de cei amintiți în importante colecții particulare și, de asemenea, în mari muzee americane: San Francisco Museum of Modern Art (SF MOMA), Hammer Museum din Los Angeles, Museum of Contemporary Art din Los Angeles (MOCA LA), Art Institute of Chicago, Illinois.

Pentru Andrei Gamarţ e din nou primăvară

Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în parteneriat cu Mobius Gallery vă invită la în 5 mai, la ora 18:00, la vernisajul expoziției Amintirile sunt aici şi e din nou primăvară, a artistului Andrei Gamarț, deschisă în Palatul Mogoșoaia în perioada 5 – 26 mai. Curator: Ana Negoiță

Propunerea  făcută de Andrei Gamarț în cazul acestei expoziții  generează un tip de spațiu vizual mnemonic, acesta se încarcă cu sens la interacțiunea cu fiecare privitor care parcurge traseul expozițional.  Amintirile sunt aici și e din nou  primăvară reprezintă de fapt o călătorie  utopică către o destinație i/reală. Artistul re/activează  un topos intern transpus fizic, care pe măsură ce este umblat (călătorit) descarcă diferite niveluri de interpretare.
“Spațiul de expunere este unul atectonic, nu poate fi descris sau topografiat. Fațadele și planimetria acestuia sunt construite din experiențele continue, repetate și unice ale fiecărui privitor. Oglindă, Vizită, Eroare sunt cuvintele-imagini cheie. ICON-urile principale care se regăsesc asemenea unor herme de-a lungul traseului, având rolul de a stimula și selecta  elemente din memoria spectatorului și de a le intersecta cu „obiecte” –  items ale artistului, creând astfel posibilitatea unui spațiu comun, un spațiu activ doar în-vizitare”, apreciază Ana Negoiță.

Expoziția cuprinde lucrări din toate perioadele de creație ale artistului, acestea fiind susținute de o serie de texte, poeme-experiment, decupate și  contrase din scrierile lui Andrei Gamarț. Există o serie de experimente vizuale: instalații audio-video și obiect, sisteme de expunere de tip performativ care dinamizează la nivel senzorial traseul expoziției. Ideea centrală este aceea de a  crea un teritoriu vizual în care memoria  și imaginația coincid. Nimic din ceea ce se întâmplă aici nu s-ar fi întâmplat vreodată dacă amintirile nu ar putea fi re|imaginate.

Anca Benera și Arnold Estefan participă la expoziția The Trouble with Value din Eindhoven

Institutul Cultural Român Bruxelles susține prezența artiștilor vizuali Anca Benera și Arnold Estefan la expoziția internațională The Trouble with Value în perioada deschisă până în 30 iulie 2018, la Galeria Onomatopee din Eindhoven.

Recunoscuți și apreciați în întreaga lume, artiștii români participă la această expoziție de artă contemporană, dedicată valorilor simbolice și economice ale operei de artă, alături de artiști din Olanda, Germania, Croația, Polonia, Chile, și SUA.

Anca Benera și Arnold Estefan expun împreună în marile muzee din Europa și SUA, din 2011. Lucrează cu o gamă largă de mijloace de exprimare, de la instalație și desen, la video și performnace, proiectele lor reflectând lumea ca un țesut de legi și convenții care trebuie permanent reimaginate.

La Eindhoven, prezintă lucrarea I work, therefore I’m not, ce investighează munca artistului, nevoit să își susțină creația printr-o slujbă într-un sector profesional diferit de mediul artistic. Majoritatea acestor proiecte implică, în general, ore de lucru la computer. Prin intermediul unui soft, care înregistrează automat mișcarea cursorului pe ecran, se poate urmări traseul parcurs și orele petrecute în fața monitorului, toate acestea fiind reprezentate în formatul unui desen abstract. Cuprinzând astăzi peste 800 de desene, proiectul, început în 2012 și derulat pe parcursul mai multor ani, este prezentat în formatul unui jurnal de lucru pentru prima dată la Eindhoven.

„Am testat, la un moment dat, potențialul creativ al unui algoritm, cu intenția de a produce lucrări în locul nostru. Era hrănit cu informațiile pe care noi le consumam (online) și pe baza acestor date el putea să genereze lucrări noi, pe care le puteam folosi în situații de criză creativă sau lipsă de timp”, descriu proiectul cei doi artiști.

(…) lumea artei contemporane se fixează permanent pe „valoarea” artei: dorind recunoaștere pentru „nou” și „original”, „relevant”, „provocator” sau „radical”. Cu toate acestea, este posibil să recunoaștem cu adevărat ceea ce face o lucrare de artă „remarcabilă” sau „contemporană”, calități care definesc timpul lucrării, considerând moduri universale de înțelegere? (…) Este arta capabilă să scape (și ar trebui să o facă) de venerarea comodă a mărfurilor care se bazează pe autonomia aparentă a operei de artă și a auriei sale? Cum putem elabora alte strategii pentru valorizarea artei?, acestea sunt câteva dintre provocările ridicate de curatorii expoziției Kris Dittel (Galeria Onomatopee) și Krysztof Sziatka (Galeria Bunkier Sztuki, Polonia). Răspunsurile se regăsesc în simbolurile lucrărilor artiștilor selectați pentru proiectul The Trouble with Value.

Expoziția colectivă organizată la Galeria Onomatopee din Eindhoven reprezintă a doua parte a proiectului, desfășurat inițial în Polonia, la Galeria Bunkier Sztuki, în perioada 15 decembrie 2017-18 martie 2018.

Recunoscuți și apreciați în întreaga lume, artiștii români participă la această expoziție de artă contemporană, dedicată valorilor simbolice și economice ale operei de artă, alături de artiști din Olanda, Germania, Croația, Polonia, Chile, și SUA.

Anca Benera și Arnold Estefan expun împreună în marile muzee din Europa și SUA, din 2011. Lucrează cu o gamă largă de mijloace de exprimare, de la instalație și desen, la video și performnace, proiectele lor reflectând lumea ca un țesut de legi și convenții care trebuie permanent reimaginate.

La Eindhoven, prezintă lucrarea I work, therefore I’m not, ce investighează munca artistului, nevoit să își susțină creația printr-o slujbă într-un sector profesional diferit de mediul artistic. Majoritatea acestor proiecte implică, în general, ore de lucru la computer. Prin intermediul unui soft, care înregistrează automat mișcarea cursorului pe ecran, se poate urmări traseul parcurs și orele petrecute în fața monitorului, toate acestea fiind reprezentate în formatul unui desen abstract. Cuprinzând astăzi peste 800 de desene, proiectul, început în 2012 și derulat pe parcursul mai multor ani, este prezentat în formatul unui jurnal de lucru pentru prima dată la Eindhoven.

„Am testat, la un moment dat, potențialul creativ al unui algoritm, cu intenția de a produce lucrări în locul nostru. Era hrănit cu informațiile pe care noi le consumam (online) și pe baza acestor date el putea să genereze lucrări noi, pe care le puteam folosi în situații de criză creativă sau lipsă de timp”, descriu proiectul cei doi artiști.

(…) lumea artei contemporane se fixează permanent pe „valoarea” artei: dorind recunoaștere pentru „nou” și „original”, „relevant”, „provocator” sau „radical”. Cu toate acestea, este posibil să recunoaștem cu adevărat ceea ce face o lucrare de artă „remarcabilă” sau „contemporană”, calități care definesc timpul lucrării, considerând moduri universale de înțelegere? (…) Este arta capabilă să scape (și ar trebui să o facă) de venerarea comodă a mărfurilor care se bazează pe autonomia aparentă a operei de artă și a auriei sale? Cum putem elabora alte strategii pentru valorizarea artei?, acestea sunt câteva dintre provocările ridicate de curatorii expoziției Kris Dittel (Galeria Onomatopee) și Krysztof Sziatka (Galeria Bunkier Sztuki, Polonia). Răspunsurile se regăsesc în simbolurile lucrărilor artiștilor selectați pentru proiectul The Trouble with Value.

Expoziția colectivă organizată la Galeria Onomatopee din Eindhoven reprezintă a doua parte a proiectului, desfășurat inițial în Polonia, la Galeria Bunkier Sztuki, în perioada 15 decembrie 2017-18 martie 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.