Oficialii Spitalului Colentina susțin că focarul de ploșnițe a fost descoperit într-o parte a Secției Neurologie, în urmă cu zece zile. O asistentă a fost cea care a reclamat situația. Imediat au fost luate măsuri de izolare a focarului și de igienizare a spațiului.
„Apoi, am mutat șase pacienți în cealaltă jumătate de etaj, după verificări complexe, ca să nu existe insecte asupra lor. Imediat am contractat o firmă de dezinsecție, iar acțiunile se desfășoară pe o perioadă mai lungă. Până acum, au fost trei vizite ale firmei, chiar astăzi au fost peste 30 de oameni în clădire, inclusiv pentru prevenția apariției acestor insecte”, a declarat dr. Alexandru-Emil Iacobescu, managerul unității medicale, potrivit News.ro.
Spitalul Colentina, măsuri de prevenire a focarului de ploșnițe
Conducerea spitalului susține că insectele ar fi putut fi aduse de pacienți sau de aparținătorii lor. De asemenea, nu este exclusă nici varianta ca ploșnițele să ajungă în saloane din cauza personalului medical.
„Nu știm cine ar fi putut aduce insectele, dar pot să vă spun că imediat ce au fost descoperite, în primele minute, am luat măsurile necesare”, a adăugat managerul unității medicale, potrivit sursei citate.
A scăzut capacitatea de internare
Activitatea Secției Neurologie a spitalului a fost afectată în sensul în care capacitatea de internare a scăzut cu 24 de paturi.
„Aici vorbim despre partea de pacienți nu neapărat gravi, vorbim de etajul 1, activitatea pe terapie acută nu a fost afectată. A fost sigilat holul și acea jumătate de etaj, după ce au fost mutați pacienții”, a mai spus conducerea unității.
Luni, 19 octombrie 2026, la zece zile de la izbucnirea focarului, zona unde ploșnițele au fost descoperite era încă în izolare.
De asemenea, s-au repetat tratamentele de dezinsecție și igienizare.
„Suntem foarte atenți și încercăm eradicarea completă, să nu ne trezim într-o lună-două din nou cu apariția de noi insecte din acel mini-focar. Vrem să fim foarte siguri de eficiența tratamentului”, potrivit medicului Alexandru-Emil Iacobescu.
Problemele cu ploșnițele și la Spitalul „Bagdasar-Arseni”
Spitalul Colentina nu este singura unitate medicală care are probleme din cauza ploșnițelor.
În urmă cu două luni, un focar similar a apărut și la Spitalul „Bagdasar-Arseni”.
Măsuri de urgență la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Dezinsecție masivă după apariția ploșnițelor într-o secție clinică