Managerul TNB explică de ce l-a angajat pe Felix Alexa, regizorul acuzat de hărțuire și agresiune sexuală. Ce verificări a făcut conducerea teatrului

Ada Hausvater explică angajarea regizorului Felix Alexa la TNB, în ciuda acuzațiilor de hărțuire și agresiune sexuală. Ce verificări a făcut conducerea teatrului.

Managerul TNB explică de ce l-a angajat pe Felix Alexa, regizorul acuzat de hărțuire și agresiune sexuală. Ce verificări a făcut conducerea teatrului

Regizorul Felix Alexa

Ada Hausvater explică angajarea regizorului Felix Alexa la TNB, în ciuda acuzațiilor de hărțuire și agresiune sexuală. Ce verificări a făcut conducerea teatrului.

Ada Hausvater, managerul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, a explicat motivele pentru care a decis să îl angajeze pe regizorul Felix Alexa, în ciuda acuzațiilor de hărțuire, agresiune sexuală și șantaj profesional apărute în spațiul public în urmă cu mai mulți ani. Conducerea instituției susține că decizia a fost luată după verificări prealabile și în urma consultării structurilor de conducere ale teatrului.

Într-un comunicat transmis vineri, 30 octombrie, Ada Hausvater a precizat că angajarea regizorului a fost o decizie asumată de ea, discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB. Ulterior, propunerea a fost analizată de Consiliul administrativ, care a aprobat-o în unanimitate.
Managerul a invocat experiența profesională a lui Felix Alexa și colaborările sale îndelungate cu instituția. Regizorul a montat la Teatrul Național din București 21 de spectacole, în perioada 1991-2025, potrivit comunicatului, scrie HotNews.

„Colaborarea cu regizorul Felix Alexa nu este o măsură arbitrară, unilaterală, ci reprezintă o decizie a mea, discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB – for cu atribuții consultative – strict pe considerente profesionale”, a transmis Ada Hausvater.
Aceasta a confirmat că știa despre acuzațiile apărute în presă și că subiectul a fost discutat înainte de luarea deciziei atât în Consiliul artistic, cât și în Consiliul administrativ.

Ce verificări a făcut conducerea TNB înainte de angajare

Ada Hausvater susține că a analizat documentele disponibile privind verificările efectuate anterior de instituțiile competente. Printre acestea se numără o hotărâre a Comisiei de Etică a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică , din 21 decembrie 2022, care nu a identificat încălcări ale Codului de etică.

De asemenea, managerul a invocat certificatul de integritate comportamentală emis de Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit documentului, Felix Alexa nu figurează în registrul național automatizat privind persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

„Sunt conștientă de gravitatea acestor acuzații și consider că orice mărturie privind posibile comportamente abuzive trebuie tratată cu seriozitate, responsabilitate și respect față de persoanele implicate. Din acest motiv, am făcut verificări prealabile”, a precizat managerul TNB.

Hausvater a subliniat însă că aceste documente trebuie analizate în limitele relevanței lor juridice și că prezumția de nevinovăție trebuie respectată în lipsa unor argumente legale care să stabilească vinovăția.

Ce spune conducerea teatrului despre acuzațiile aduse regizorului

Managerul a mai precizat că echipa artistică a spectacolului „Tartuffe”, aflat în pregătire în regia lui Felix Alexa, este atentă la respectarea unui climat profesional. Potrivit acesteia, până la momentul transmiterii comunicatului, repetițiile s-au desfășurat fără incidente.

„La toate repetițiile desfășurate până în prezent, atmosfera a fost corectă și profesionistă, neînregistrându-se niciun fel de incidente”, a transmis Ada Hausvater.

Aceasta a dat asigurări că instituția va trata cu seriozitate orice sesizare privind un posibil comportament abuziv sau discriminatoriu și a susținut că în TNB nu există loc pentru hărțuire sau abuz. În plus patru actori ai TNB  se poziționează public împotriva angajării lui Felix Alexa. Doi dintre ei denunță un „comportament abuziv” al regizorului

De ce este controversată angajarea lui Felix Alexa

Felix Alexa a fost acuzat de mai multe foste studente și foste partenere de agresiune și avansuri sexuale, hărțuire și șantaj profesional. Acuzațiile au fost făcute publice începând din 2022, iar în ianuarie 2023, RISE Project a publicat o amplă investigație despre mărturiile unor femei care au interacționat cu regizorul. Una dintre fostele studente a relatat un episod în care regizorul ar fi sărutat-o și ar fi lipit-o de ușă. Felix Alexa a respins acuzațiile și a negat că ar fi abuzat pe cineva.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.