Rakitici, fotbalist la F.C.Barcelona, a spus: ”I-aş da lui Buffon locul meu de la mondiale” (Italia nu s-a calificat, iar Buffon îşi va încheia cariera privind la televizor această mare competiţie).
Liiceanu, filosof la F.C. Humanitas, a spus: ”Doamna Kovesi, daţi-i lui Dragnea câţiva ani de puşcărie şi fac eu o parte din ei”.
Unu la mână: procurorii nu dau condamnări, ei doar aduc probele pe care le vor evalua judecătorii; doar un judecător (sau un complet de judecată) dă condamnări. Filosofii vor afla şi ei acest detaliu când vor deveni iubitori de democraţie.
Doi la mână: de unde, oare, ura interiorizată de conducătorul de joc al intelectualilor români cu ştaif?
Pe vremuri era la modă ca intelectualii să ceară eliberarea lui Dreyfus ori a lui Nelson Mandela. Vremurile noastre sunt mai puţin idealiste: să cerem ceea ce putem obţine. A venit Băsescu la Cotroceni?! Ce am putea obţine? O nouă lege a educaţiei ar fi o chestie bună dacă ar bate în cuie manualele alternative pe care le tipărim noi la Filosofic Club Humanitas.
Dar de unde ura sinceră împotriva lu Dragnea în cazul acestui filosof care a scris mult împotriva urii?
Am o ipoteză senzaţională: nu e vorba doar de ura politică inspirată de urmaşii lui Ion Iliescu, ci în primul rând de un fenomen de autoînşelare care este agravat de incompetenţa filosofului român în chestiunile ce ţin de dezvoltarea durabilă. Mai precis: este vorba de incapacitatea tradiţională a filosofului nostru de a pricepe realităţile concret-economice. N-am avut niciun filosof important care să fi avut şi competenţă economico-financiară, cu excepţia lui Mircea Vulcănescu. Azi, Liiceanu este total miop în faţa elementelor pro-dezvoltare din programul de guvernare PSD-Dragnea. (Nota bene: fac referire, aici, doar la logica internă a programului, nu şi la implementarea lui, care e normal să fie sabotată de opoziţie şi e total anormal să fie sabotată şi de premierii partidului de guvernământ).
Or, dacă Liiceanu a priceput această logică (care prezintă şi silogisme anti-neoliberale), ne rămâne dator cu argumentele sale sale fără rezervă critică în favoarea neoliberalismului.
Cât despre corupţie, mult iubitul de către intelectuali Traian Băsescu nu era cu nimic mai prejos decât Dragnea. Dar fostul preşedinte era adeptul unei idei trăsnite rău de tot: România n-ar avea nevoie de un proiect de ţară în contextul prezenţei sale în UE. Simpatia de care s-a bucurat în rândul unor intelectuali nu face decât să marcheze cea mai mare carenţă a acestei elite: ignoranţa ei în privinţa problemelor noastre de dezvoltare economică. O carenţă pe care n-o egalează decât ”bonjurismul” economiştilor profesionişti mai tineri care, nici ei, nu au acces la acest nivel sociologic al ştiinţei pe care o reprezintă. Situaţie care face ca, la 12 luni de la lansarea programului de dezvoltare PSD-Dragnea (operă a lui Florin Georgescu, nu a lui Darius Vâlcov, cum se crede), să nu avem nicio analiză cu adevărat profesionistă a intenţiilor acestui program. Avem, în schimb, o mare chermeză mediatică de lăutărisme şi propagandisme. Nu vrea nimeni să constate că e un plan de dreapta, deşi PNL îşi dă seama că a rămas fără… obiectul muncii.
Neoliberalismul nu are drept ţintă dezvoltarea unor ţări, chiar dacă, uneori, are şi acest efect. Ce au de făcut în cadrul acestui curent triumfal ţările subdezvoltate? Iată dezbaterea care ne lipseşte la modul cel mai dramatic.
bine zis …