Peste 25.000 de poliţişti vor fi în stradă pentru a asigura ordinea şi liniştea publică de Revelion, la cele 200 de petreceri, concerte şi spectacole care sunt așteptate în noaptea dintre ani, a anunțat IGPR într-un comunicat.
Conform sursei citate, suplimentar faţă de cei peste 14.500 de poliţişti care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, 10.500 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, arme şi explozivi, precum şi lupători de intervenţie rapidă sunt pregătiţi să intervină dacă au loc fapte antisociale.
Poliţiştii vor asigura ordinea şi liniştea publică în locurile în sunt petreceri şi concerte de Revelion. Dintre acestea, la cele 200 de manifestări publice de amploare, care includ concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă, precum şi focuri de artificii, sunt aşteptate să participe aproximativ 600.000 de persoane.
De asemenea, poliţiştii vor fi în stradă şi în perioada 1-4 ianuarie 2015.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.