Trei români au fost răniţi în Italia, în noaptea de Revelion, doi fiind în stare gravă, dintre care unuia i-a fost amputat un braţ, scrie Corriere della Sera, precizând că bilanţul total al incidentelor provocate de explozii, în Peninsulă, este de doi morţi şi 361 de răniţi.
Un român în vârstă de 26 de ani a fost rănit grav într-un incident armat care a avut loc în regiunea Calabria. La miezul nopţii, un vecin a tras focuri în aer cu o armă de vânătoare, pentru a celebra Revelionul, iar un proiectil l-a rănit pe un român, care a fost transportat în stare gravă la spitalul din Vibo Valentia. Medicii sunt rezervaţi în legătură cu şansele sale de supravieţuire.
Aproximativ 30 de persoane au fost rănite la Roma în incidente provocate de petarde. Patru persoane au suferit răni grave, printre acestea fiind şi un imigrant român căruia i-a fost amputată mâna stângă.
Un alt român, în vârstă de 29 de ani, a suferit arsuri la o mână în oraşul sicilian Siracuza, într-un incendiu izbucnit în balconul locuinţei după explozia necontrolată a unei petarde.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.