Preşedintele Traian Băsescu l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor şi preşedinte al Comisiei pentru Relaţiile Religioase cu Ebraismul.
În cadrul întrevederii, preşedinte Băsescu a transmis recunoştinţa şi respectul Sanctităţii Sale Papa Francisc şi a vorbit despre modul convergent în care România şi Sfântul Scaun abordează fenomenul migraţiei, din perspectiva unei culturi a solidarităţii şi a ospitalităţii, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale,
Traian Băsescu a apreciat şi „rolul deosebit jucat de Biserici în istoria României, precum şi contribuţia Bisericilor la binele comun, în mod deosebit în domeniul social şi educaţional”.
Preşedintele Băsescu a vorbit, de asemenea, despre „semnificaţia deosebită pentru relaţiile bilaterale a vizitei oficiale pe care a efectuat-o în februarie 2013 la Sfântul Scaun şi a participării la inaugurarea Pontificatului Sanctităţii Sale Papa Francisc”.