Persoane necunoscute au deschis focul, luni dimineaţă, împotriva reşedinţei ambasadorului Germaniei la Atena, situată la periferia de nord a capitalei elene, Halandri, şi au provocat pagube materiale, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.
Atentatul a avut loc la ora locală 03.30 (03.30 ora României), iar poliţia antiterorism a fost trimisă imediat la faţa locului pentru a conduce ancheta.
Potrivit primelor informaţii, circa 20 de cartuşe au fost găsite în curtea reşedinţei, dar până în prezent nicio organizaţie nu a revendicat atentatul.
Premierul grec Antonis Samaras şi ministrul Ordinii Publice, Nicos Dendias, au discutat la telefon cu ambasadorul Germaniei cu privire la acest incident, potrivit poliţiei.