Deşi nu exista vreo îndoială că directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, transferându-i lui Traian Băsescu sistemul de comunicaţii speciale la sediul de campanie, a acţionat în afara legii, iar preşedintele interimar al României a propus eliberarea din funcţie a vinovatului, lucrurile rămân, pe mai departe, aşa precum voieşte Măria Sa Vodă Suspendatul, el fiind statul şi legea.
Omul lui Basescu, dar şi al altora, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, consilierul prezidenţial pentru problemele de securitate naţională, Iulian Fota, deşi se afla în concediu, s-a înfiinţat la şedinţa unde se analiza devierea şefului STS şi, prevalându-se de faptul că hotărârile CSAT se adoptă prin consens, s-a opus eliberării din funcţie a directorului care a implicat un serviciu din sistemul securităţii naţionale într-o acţiune politică partizană.
Preşedintele interimar putea şi trebuia să-l invite pe consilierul obosit să-şi continue concediul de odihnă. Dacă tot a plecat în concediu, ca să nu fie alături de preşedintele interimar, fiindu-i indispensabil lui Traian Băsescu, era previzibil că a venit la şedinţă cu mandat special din partea acestuia.
Preşedintele interimar, care a condus şedinţa CSAT, a declarat că directorul STS a acţionat în afara legii şi a propus destituirea acestuia. În pofida acestei realităţi, o agenţie de presă, DCNews, aparţinând unui beneficiar de contracte cu STS, a transmis un comunicat în care se afirmă contrariul. Adică, totul este legal, totul rămâne aşa cum a stabilit Traian Băsescu.
Imediat, o puzderie de site-uri au preluat ştirea, încropindu-se o operaţiune de contrapropagandă. În favoarea abuzului şi a dictatului băsescian. Un omniprezent analist şi comentator politic, din categoria vârfurilor de lance ale apărătorilor democraţiei, speriat de lista clienţilor curvelor de lux cu care fostul preceptor şef al României ţine în şah protipendada dedulciţilor la minore, a dat-o şi el repede la întors, escamotând şi subestimând gravitatea concluziilor Comisiei Senatului pentru apărare, ordine publicăşi securitate naţională.
Explicaţiile oferite de preşedintele suspendat în legătură cu necesitatea comutării comunicaţiior speciale la sediul de campanie trebuie respinse. El nu este secretar de cabinet pentru a ţine legătura cu SPP. Legăturile cu SPP le realizează unul dintre aghiotanţii de serviciu din garda personală, care foloseşte în acest scop reţeaua specială de comunicaţii a respectivului serviciu. Dacă Băsescu are nevoie să fie în contact, pe linii telefonice speciale, cu SPP, scopul este, între altele, şi acela de a transmite ordine şi a i se raporta toate mişcările demnitarilor adversari politici, dotaţi cu garzi personale şi majordormi din logistica SPP.
Opoziţia consilierului prezidenţial, care este şi şeful Departamentului Securităţii Naţionale, are, însă, semnificaţii aparte, ce nu pot rămâne neobservate.
În primul rând, a-i sfida pe toţi ceilalţi membri ai Consiliului (preşedintele interimar, prim-ministru, miniştrii Justiţiei, Apărării, Internelor, Economiei, Finanţelor, directorii serviciiilor naţionale de informaţii pentru securitate naţională) nu exprimă, nici pe departe, faptul că cel în cauza ar avea dreptate împotriva tuturor, ci recunoaşterea implicită că prin demiterea şefului STS ar fi definitiv pierdute şi sansele extreme ale revenirii la Cotroceni a preşedintelui suspendat: manipularea electronică a rezultatelor votului şi jocul pe marja de 15% a erorilor bazei de date privind numărul populaţiei votante.
În al doilea rând, gestul consilierului denotă teama de a nu fi devoalatăşi dovedită tehnologia fraudei electorale.
În al treilea rând, dar primul ca valoare, atitudinea lui Iulian Fota arată cât preţ pune Traian Băsescu pe instituţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, ca instrument al dictaturii personale, chiar şi suspendat fiind.
Acest caz aduce, însă, în atenţie, o problemă fundamentalăşi de o gravitate excepţională, aceea a pericolului blocării unor decizii vitale ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, fiindcă un membru al acestuia, din varii motive, de la o eclipsă cerebrală până la calitatea de cârtiţă inamică, se poate împotrivi realizării consensului.
Instituţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ne-a rămas dintr-o eră apusă. Atât legea, cât şi regulamentul acestui organism paraguvernamental sunt de sorginte cazonă, impuse de o birocraţie militară ostilă revoluţionării instituţional-juridice a sistemului securităţii naţionale.
Printre consecinţele menţinerii acestei concepţii instituţionale revolute se aflăşi jocul de-aalba-neagraîn instituţia care ar trebui să fie Consiliul Naţional de Securitate.
