Pentru a doua oară în ultimii cincizeci de ani, acest popor nefericit, obidit şi umilit urcă Golgota. Supliciat întâi de Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu şi acum de Băsescu. Probabil ne ajung blestemele celor care zac fără cruce la hotarul ţării, pe câmpul de lângă puşcăria Sighetului. Zice poetul întemniţat:
“Voi n-aţi fost cu noi în celule
Săştiţi ce e viaţa de besne,
Sub gheare de fiară, cu guri nesătule
Voi nu ştiţi ce-i omul când prinde să urle
Strivit de cătuşe la glesne”.
Apoi, de dincolo de mormânt, le strigă “elitiştilor” îmbuibaţi de astăzi şi, mai ales, de ieri:
“Aţi stat la ospeţe-ncărcate
Gonind dupa fast şi orgoliu,
Nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
Nici candel-aprinsăşi nici libertate
Doar ghimpii imensului doliu”.
Cât de adevărate sunt versurile poetului Radu Gir! Dar cum să aprindă lumina bătrâna Românie când i s-a furat pânăşi untdelemnul din candelă! Cine sunt şi ce vor ţucălarii hoţului care se încăpăţânează să rămânăîn fruntea ţării? O şleahtă de cotârle dirijate de un Buldog. Prima dintre ele e corcitura Andrei Pleşu, care s-a lăbărţat recent pe două pagini ale săptămânalului german “Der Spiegel”, sub fotografia stăpânului său Băselu’, care îşi priveşte grăbit ceasul, conştient că timpul său a expirat. După ce l-a folosit pe post de scuipătoare la Cotroceni, matrozul i-a dat un şut în fund “filozofului” pentru că obişnuia să intre în birou fără să bată la uşăşi a văzut ce n-ar fi trebuit… În articolul său, Pleşu compară ceea ce se petrece astăzi în România cu ceea ce au făcut naziştii când a venit Hitler la putere. Adică democraţia nu e bună pentru toată lumea din moment ce pânăşi Germania a căzut, prin alegeri libere, în 1933, în mâinile hitleriştilor. Câtă neobrăzare are acest pitic de gips colorat din grădina suspendatului. A moştenit tupeul probabil de la maică-sa, şefă de cadre pe vremea Anei Pauker. Aşa s-a îndopat şi pe vremea tiranului, dar şi a celor care i-au urmat, indiferent de “culoare politică”. Articolul din “Der Spiegel” este o comandă. Doar nu degeaba au “injectat” nemţii de la Volkswagen un milion de mărci în fundaţia pe care o conducea Pleşu pe vremea când era ministru la Externe. Cum de nu s-a oripilat “Ioropa” atunci? Ce s-ar fi întâmplat în Germania cu un ministru care primeşte şpagă de la o putere străină?
Tot la Externe a aterizat şi M.R. Ungureanu după ce a fost introdus în politică prin poarta din dos. Dar junele este un inveterat al dosurilor încă de la Viena, unde a fost trimis de mentorul său Liviu Bota, diplomatul şcolit la sovietici, ca să-i ţină spatele domnului Bodo Hombach, emisarul Europei pentru Pactul de Stabilitate din Sud-Estul continentului. Cu ajutorul lui Băselu’, iată-l pe Ungureanu introducându-se din dos în faţă la tribună. Cine poate însă avea încredere într-un om care nu te priveşte niciodată direct pentru căîi fug ochii în toate părţile ca la năpârcă.
Despre fiul cominternistului Patapievici (omul NKVD-ului tot la Viena) nu mai am cuvinte să-mi exprim scârba. Sunt liniştit totuşi pentru căştiu că potaia va fugi schelălăind când va primi un picior în fund de la cel pe care l-a crezut un mălăieţşi, din fericire, nu-i — despre domnul Ponta e vorba.
Am dispreţuit aceastăşleahtă de pe vremea când Mihai Botez îmi povestea la New York, prin 1988, cum l-au cărat la un chiolhan şi i-au reproşat că scrie la “Europa Liberă” criticând sistemul ceauşist. Liiceanu, şef de haită, l-a atacat direct:
“De ce vrei tu să tulburi apele, de ce te apuci tu să critici situaţia? Ce, asta este menirea noastră, a intelectualilor? Noi frământăm cultura, nu frământăm pâine! Nu e treaba noastră pâinea!”.
Şi pentru şleahta asta, pentru “elitiştii” lu’ Peşte “greblează” analfabetul Băsescu constituind, prin Institutul Cultural Român, un “fond de rulment al corupţiei” care să-i ţinăîn viaţă pe asistaţii ăştia, în timp ce scriitorii, pictorii, muzicienii României mor realmente de foame. Secăturile astea, culturalnicii, pleşcarii acestui personaj suburban au devenit Popeştii-Dumnezei de astăzi.
Cu NE-cinstea în gură, el (şi ei) se jură că nu fură! Să-ţi fie ruşine, Băsescule, ţie, dar şi lor! Nu mai întinde coarda, Trăienele, că-ţi plesneşte în faţă!
