Să urce numai în taxiuri autorizate, să nu intre în vorbă cu persoane necunoscute, să contacteze personalul aeroportului dacă suspectează că ar putea fi victimele unor infracţiuni – acestea sunt principalele recomandări transmise de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, japonezilor care vin în România.
De asemenea, şeful Poliţiei Române le-a mai recomandat japonezilor să apeleze numai la personalul aeroportului, dacă au neclarităţi după coborârea din avion şi să schimbe bani numai la casele de schimb valutar, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax.
Recomandările i-au fost comunicate, vineri, lui Masahito Hayashi, secretar II şi consul al Ambasadei Japoniei la Bucureşti, cu prilejul unei întrevederi la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Tobă a asigurat că Poliţia Română a tratat cu foarte multă seriozitate cazul studentei japoneze de 20 de ani care a fost ucisă în urmă cu aproximativ două săptămâni la noi, subliniind că acesta este un incident izolat, România fiind o ţară sigură, potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).